ACUM:
17.00
Concertele roz (R)
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Diana Moș, rectorul Universității Naționale de Muzică București, despre Festivalul CHEI din 2021

Publicat: luni, 19 Aprilie 2021 , ora 11.02

În perioada 19-23 aprilie, în mediul online, va avea loc ediția a XII-a a Festivalului CHEI organizat de Universitatea Națională de Muzică București. Seria include un simpozion de muzicologie și concerte de muzică clasică, jazz, muzică electronică și muzică de film. Festivalul CHEI va fi transmis pe platforma youtube Studio Spectacole UNMB.


Ediția de anul acesta a Festivalului CHEI vine după un an în care festivalul nu a mai avut loc din pricina instalării carantinei naționale. Cum s-a adaptat structura festivalului vremurilor actuale și cum se va desfășura această ediție?

Anul trecut, pandemia ne-a luat pe toți prin surprindere. Festivalul desfășurându-se de obicei în martie-aprilie, a fost totul mult prea curând ca să putem să reacționăm în timp util. Între timp, după mai bine de un an, ne-am reevaluat și ne-am reașezat pozițiile. Am apelat la tehnologie. Am realizat un lucru pozitiv în toată această situație nefericită și ne-am dotat instituția cu aparatură care să facă posibile aceste transmisiuni. Astfel, în această ediție, lucrurile se vor desfășura online și sper să fie o adaptare reușită.


Care considerați că vor fi acum punctele de maxim interes ale festivalului?

Sigur că am încercat ca în această ediție să aducem în fața publicului acele lucruri care pot fi prezentate cel mai bine în această formulă. Am început, și nu întâmplător, cu Gala excelenței, în care îi vom prezenta pe studenții ale căror merite au fost recunoacute și recompensate de Universitatea Națională de Muzică din București prin burse de câte 5.000 de lei fiecare, tocmai pentru a arăta celorlalți că se poate, că există tineri care nu s-au lăsat doborâți de toată această situație. Pentru acești tineri avem toată considerația. Sunt, deopotrivă, studenți de la Facultatea de interpretare muzicală, cât și studenți de la Facultatea de compoziție, muzicologie și pedagogie muzicală. În cadrul acestei gale a excelenței sunt prezentate și videoclipuri în care fiecare își etalează punctele forte, fie că sunt interpreți, fie că sunt compozitori, fie că sunt muzicologi. Desigur că, potrivit vremurilor, Simpozionul studențesc de muzicologie se poate desfășura în condiții optime și va fi dedicat anul acesta aniversărilor. Sunt sigură că cine este interesat va găsi multe puncte de interes dacă va participa la acest simpozion coordonat de doamna conf.univ.dr. Irina Boga.

Tot în aceeași seară, marți, 20 aprilie, vor fi prezentate proiectele FDI. Ministerul Educației a finanțat o serie de proiecte prin care se dorește dezvoltarea instituțională. Noi am profitat din plin de această oportunitate și cele patru proiecte câștigătoare ale Universității noastre vor fi prezentate de către coordonatorii lor - domnul Cezar Paul Bădescu, domnul prof.univ.dr. Nicolae Gheorghiță, domnul prof.univ.dr. Mihai Cosma și cercetător științific dr. Cătălin Crețu.

Alte puncte de interes vor fi concertul de muzică electronică, concertul de jazz și concerte ale claselor de compoziție - atât pop și muzică de film, cât și compoziție clasică.

Ceea ce cred eu că va fi de un maxim interes va fi masa rotundă cu tema "Muzica în perioada de criză". Moderator va fi conf.univ.dr. și dirijorul Tiberiu Soare, iar invitații sunt nume sonore, de marcă, ale muzicii românești - Horia Andreescu, Marin Cazacu, Mihai Constantinescu, Dan Dediu, Cristian Mandeal.

Va mai fi prezentat un film, "Fidelio ești tu", care a fost realizat în parteneriat cu Institutul Goethe, printr-un proiect AFCN.

Și, în sfârșit, vineri, 23 aprilie, se va încheia festivalul nostru cu o festivitate de acordare a premiilor concursurilor naționale studențești. Este vorba de Concursul de compoziție "Ștefan Niculescu", Concursul de teoria muzicii "Alexandru Pașcanu", Concursul de muzicologie și Concursul de interpretare a muzicii bizantine.

Interviu realizat de Maria-Isabela Nica