Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Daniel Jinga, director general interimar al Operei Naționale București

Publicat: vineri, 3 Decembrie 2021 , ora 9.53

Miercuri, 8 decembrie 2021, se vor împlini 100 de ani de la primul spectacol care a avut loc pe scena Operei bucureștene. Instituția își va celebra centenarul prezentând premiera unei noi producții a operei "Lohengrin" de Richard Wagner, titlu care a deschis și prima stagiune a teatrului liric, la acea vreme spectacolul derulându-se sub bagheta lui George Enescu.

Mai multe detalii despre noua producție aflăm de la Daniel Jinga, director general interimar al Operei Naționale București.


Centenarul Operei Naționale București va fi marcat de premiera unei noi producții a titlului wagnerian "Lohengrin". Evenimentul prilejuiește și prima colaborare cu reputatul regizor Silviu Purcărete, iar scenografia este concepută de un alt nume de rezonanță în teatrul românesc - Dragoș Buhagiar. Care au fost cerințele Operei pentru conceptul acestei noi producții?

Este o producție complicată. După cum știm, orice operă scrisă de Wagner este greu de montat; necesită eforturi foarte mari atât din punct de vedere financiar, logistic, dar și din punct de vedere al resursei umane. A trebuit să aducem colaboratori pentru cor, pentru a putea susține acel cor dublu bărbătesc. Decorul, după cum spectatorii vor putea vedea, este unul monumental, în perfectă concordanță și armonie cu scriitura muzicală wagneriană. Despre regizorul Silviu Purcărete nu știu ce am mai putea spune noi; a fost un must din punctul meu de vedere acum, în anul centenar, pentru cel mai important moment al stagiunii centenare - această premieră de "Lohengrin" care va avea loc pe data de 8 decembrie.


Așa cum spuneai, este una dintre creațiile ce solicită cel mai mult colectivul unui teatru liric și impune un înalt standard de calitate artistică. De această dată, bagheta i-a fost încredințată dirijorului Tiberiu Soare. Având în vedere restricțiile legate de pandemie, cum va fi această montare? Partitura va fi interpretată integral, orchestra va fi completă, va exista și acea formație extinsă care va asigura muzica de scenă?

Din păcate, a trebuit să facem și câteva compromisuri. Partitura va fi cântată în integralitate, dar pauzele nu vor fi de socializare, ci vor fi doar pauze de schimbare a decorului. Pentru asta, decorul a fost gândit în așa fel încât să fie foarte ușor de manevrat și de schimbat de către mașiniștii noștri. Nu intru în detalii, dar scenograful Dragoș Buhagiar este specialist în asta și a dotat acele părți imense de decor cu niște roți speciale care fac să fie ușor de manevrat. Practic, ne-am preocupat de partea artistică, dar și de respectarea normelor de prevenire a răspândirii covid. Muzica de scenă a fost înregistrată, din păcate, în schimb a trebuit să păstrăm patru trompete care nu puteau fi suprapuse ca bandă pentru că interveneau într-un anumit moment al discursului sonor și, practic, ar fi fost imposibil de suprapus, ele venind cu un tempo preînregistrat peste ceva ce înainte se producea live și nu avea cum să se întâmple fix ca pe bandă.


În distribuție regăsim atât soliștii instituției, cât și invitați. Pe mezzosoprana Petra Lang, interpreta rolului Ortrud, în spectacolul de miercuri seară, publicul român a avut ocazia de a o urmări și în premiera producției din 2011 a operei "Lohengrin". De această dată îi va avea parteneri de scenă pe tenorul Daniel Magdal în rolul titular și pe soprana Marta Sandu Ofrim, care va debuta în rolul Elsa. Cea de-a doua reprezentație a spectacolului îi va aduce în fața publicului pe tenorul german Benjamin Bruns, pe care-l știm din cadrul Festivalului Internațional "George Enescu" (ediția din 2019), și soprana bulgară Diana Gouglina, pentru prima dată, bănuiesc, pe o scenă românească. Te rog să ne spui, pe scurt, câteva cuvinte despre soliștii reuniți în cadrul acestei noi producții!

În primul rând, am căutat să nu facem o segregare între soliștii casei și soliștii pe care i-am invitat și vreau să rămână un obicei acest lucru. Se contaminează unul de la celălalt și eu urmăresc și asta; urmăresc și ridicarea standardului colectivului Operei Naționale și un oarecare salt de mentalitate, pentru că e clar că ei au valoare. Cu alte cuvinte, consider că există un echilibru acum din punct de vedere valoric între ceea ce am adus din străinătate și ceea ce propunem din partea casei și dorim să păstrăm asta de fiecare dată. Așa că, după cum ai spus, în fiecare seară avem atât invitați din străinătate, cât și soliști angajați ai Operei Naționale din București, pentru că este vorba despre centenarul Operei. Mă bucur că tot acest mix se face foarte natural, pentru că muzica este un limbaj universal care unește și care ne cheamă către comuniune; parcă se aflau de-o viață pe aceea scenă împreună!

Interviu realizat de Florica Jalbă