Stagiunea 2025-2026 a Operei Naționale Române din Timișoara s-a deschis pe 20 septembrie cu spectacolul "Carmen" de Georges Bizet. Despre titlurile care se vor regăsi pe afișul instituției lirice în următoarele luni aflăm mai multe din dialogul purtat de colega noastră, Ioana Țintea, cu managerul Operei timișorene, baritonul Cristian Rudic.

Domnule Cristian Rudic, în 20 septembrie Opera Națională din Timișoara și-a deschis stagiunea 2025-2026 cu spectacolul "Carmen" de Georges Bizet, în regia lui Silviu Purcărete, având-o invitată pe mezzosoprana Ramona Zaharia. Cum a fost primită această producție de publicul timișorean și ce a însemnat revenirea mezzosopranei Ramona Zaharia pe scena Operei din Timișoara?

Carmenul este inițiativa predecesorului meu în această funcție, a legendarului tenor Corneliu Murgu, și trebuie să menționez că prima sa producție de operă într-o instituție de operă din România maestrul Purcărete a pus-o aici, la noi, la Timișoara, în direcțiunea anterioară, cum vă spuneam. Și datorită mai multor factori, cât și a pandemiei, am luat o pauză destul de mare de acest Carmen, care a fost o capodoperă pusă la punct de maestrul Purcărete împreună cu Dragoș Buhagiar și David Crescenzi la pupitrul dirijoral. Am considerat că a stat prea mult și, de aceea, am propus să deschidem stagiunea cu Carmen a lui Purcărete.

Ramona Zaharia, să nu uităm că a fost solistă la Timișoara înainte de a porni periplul ei la Düsseldorf în lumea mare și pe marea scenă. Ramona Zaharia se întoarce mereu cu drag la noi și, la cererea publicului, am îndrăznit să dăm două consecutive și au fost full house de ambele ori. Pot să spun doar că-mi doresc ca toate stagiunile să înceapă așa.

Care sunt titlurile ce se vor regăsi pe afișul instituției lirice timișorene în următoarele luni?

Următoarele luni, din ianuarie începând, vom rula repertorul nostru de operă, operetă, musical și balet. Evident, Timișoara este… pot să spui din punctul acesta de vedere al publicului timișorean, suntem destul de conservatori. Dar pot să spun că, nu știu al cui e meritul, s-a întinerit publicul de la operă. Nu pot să vă spun de ce. Conformul sondajelor și se vede și cu ochiul liber, se vorbesc mai multe limbi pe coridoare în pauzele spectacolelor. Foarte diversificat publicul și, cu adevărat, întinerit. Din punct de vedere al gustului, sunt mai degrabă conservatori.

Vom pedala exact pe ce am și moștenit, pe acel secol XIX imbatabil, pe Verdi, Puccini… ne străduim să readucem Elixirul, să readucem Bărbierul, împreună cu maestrul Crescenzi, în curând înapoi pe scena timișoreană.

Ne dorim din tot sufletul să nu renunțăm la operetele bine făcute. Timișoara are o tradiție în acest sens, de când s-a înființat opera. Prima premieră a fost Aida, în 1947; n-a durat un an și deja s-a introdus la Timișoara tradiția Liliacului și au urmat celelalte mari operete ale literaturii. Nu pentru că am trata, Doamne ferește!, opereta ca pe o Cenușăreasa operei, dimpotrivă! Știm bine că opereta făcută bine incumbă calități de dansator, de actor, cântăreț ale interpreților. Este un gen care cere mult de la interpret.

Ultimele noastre producții au fost înscenate de către domnul Răzvan Mazilu. Maestrul Mazilu a pus Bal la Savoy, care e puntea între operetă și musical, cât și ultima producție de operetă mare Văduva veselă, cu care am participat și la București, în festival, în iunie.

Înainte de acestea, teatrul a pus cele două capodopere ale lui Kalman - Silvia și Contesa Maritza, Voievodul țiganilor exista, Liliacul are tradiție - în 31 decembrie, o tradiție vieneză la Timișoara.

Iată, acesta e repertoriul de operetă. Musical… curge în continuare Scripcarul pe acoperiș și My fair Lady, dacă vrem să-l considerăm primul musical, completând, cum v-am spus, Verdi, Puccini și apoi reluările noastre de opera bufa, către care dorim să ne acumulăm energiile în ce a mai rămas din această stagiune.

Ne dorim un festival care să elogieze înființarea operei. Opera împlinește 80 de ani. Sunt 80 de ani de la decretul regal de înființare. 80 de ani de la prima Aidă se vor face în 2027. Ne gândim să încheiem ciclul fostei Aide și să dăm Aida, de data aceasta, în forma ei veche și, odată cu 80 de ani de la Aida, în stagiunea următoare să montăm o Aidă nouă.

Ne dorim un Spărgător de nuci pentru că ne lipsește în repertoriu și ne dorim o premieră de Paiațe care să completeze Cavalleria, acestea două fiind amânate de anul trecut pe următorul exercițiu bugetar, cum se vorbește în limbaj de finanțiști.

Aveți invitații speciali care vor urca pe scena operei în această stagiune?

Cu mândrie spunem că în afară de Abigaile și Turandot, de cele două roluri, totul e acoperit din casă. Evident că ne gândim, dar noi am tot invitat mari nume ale școlii de canto românești. Sperem să-l putem reinvita pe George Petean. Ne gândim din nou la Ramona Zaharia, la Judith Kutasi, ne gândim la prietenul casei, care este  Željko Lučić și unul din marii baritoni. Ne dorim să completăm ceea ce avem bun în casă cu ceea ce vine bun din afară.

Uitându-mă pe programul instituției, am remarcat că aveți și o serie de tururi ghidate devenite deja „un exercițiu al casei”, așa cum ați menționat într-un interviu. Cum ați descrie această experiență pentru publicul timișorean și de ce ar trebui să participe?

Nu am știut la ce ne înhămăm atunci când l-am anunțat timid pe primul și afluența a fost atât de mare, încât acum le vedeți pe afiș și nu numai, că mai vin și extra. Ne dăm silința să le facem din ce în ce mai defalcate mai extinse, să le arătăm puțin cu adevărat ce se întâmplă și în dosul cortinei și puțin pe scenă și în ateliere.

Oamenii sunt foarte interesați. Când am ajuns în sala de pictură și le-am explicat că aici se montează, de exemplu, decorurile a patru teatre în Timișoara, totuși trăim un experiment minunat, cred că unic în Europa: în încinta acestei clădiri, Palatul Culturii, funcționează patru instituții.

De obicei e public care vine la operă. Totdeauna îi întreb când țin eu turul, "Ați mai fost la operă?". 80% dintre ei - da. Deci sunt oameni care știu despre ce e vorba și vin cu adevărat de drag.

A luat o amploare atât de mare, încât abia mai facem față și împărțim din ce în ce mai multora sarcina de a face tururile ghidate, mai ales că adesea trebuie să le ții și în engleză și în germană și câteodată să fie și traduse. Dar e un experiment pe care îl facem cu mare drag.

Instituția e importantă pentru oraș, dar mai ales pentru regiune zic eu, și cred că e bine să o faci familiară regiunii, ca bănățeanul să se simtă mândru că are o operă.