Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu Cristian Bence-Muk, directorul artistic al Festivalului de Muzică Contemporană Cluj Modern
În perioada 16-22 mai 2026, la Academia Națională de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca va avea loc Festivalul de Muzică Contemporană Cluj Modern. Ediția din acest an este intitulată "ANIVERS", marcând aniversările a doi compozitori de marcă: Adrian Pop - 75 de ani și György Kurtág - 100 de ani. Mai multe detalii aflăm de la directorul artistic al festivalului, Cristian Bence-Muk, într-un interviu oferit Teodorei Ion.
Domnule Cristian Bence-Muk, ce înseamnă pentru dumneavoastră preluarea funcției de director artistic al Festivalului de Muzică Contemporană Cluj Modern?
Este o foarte mare bucurie și împlinirea unui vis imposibil, dar pe de altă parte este o foarte mare responsabilitate. Având în vedere nivelul la care a ajuns Festivalul Cluj Modern în cele 15 ediții anterioare, acest nivel trebuie menținut și crescut în continuare. Gândiți-vă că doar ediția a 15-a, cea organizată in memoriam Cornel Țăranu, cel care a fost fondatorul acestui festival și director artistic, apoi codirector artistic, până la ediția a 14-a, ștafetă care apoi a fost preluată de profesorul și compozitorul Adrian Pop pentru opt ediții. Deci, ediția anterioară a primit premiul Musicrit pentru Festivalul Anului.
Pentru mine, este o provocare unică. Am organizat până acum numeroase concerte de muzică contemporană în cadrul Toamnei Muzicale Clujene, câte două panoramice componistice clujene în fiecare an în ultimii patru, în cadrul Festivalului Enescu, câte două concerte cu compozitori clujeni în ultimele două ediții, dar un festival de la început până la sfârșit nu am organizat până acum, de aceea provocarea este foarte mare.
Anul 2026 marchează cea de-a 16-a ediție a festivalului. Există elemente de noutate în desfășurarea acesteia comparativ cu edițiile precedente?
Ediția din acest an se numește ANIVERS, de la aniversare, și este dedicată aniversării a doi mari compozitori. Pornim cu aniversarea cea mai neobișnuită, internațională, 100 de ani de viață a compozitorului György Kurtág. De altfel și concertul de închidere al acestui festival, organizat în parteneriat cu Filarmonica Transilvania din Cluj-Napoca se numește Kurtág - 100. În același timp, fostul director artistic al festivalului, compozitorul Adrian Pop, care de altfel este legat printr-o strânsă relație profesională de György Kurtág și nu doar relație profesională, aș spune chiar și relație de prietenie, împlinește 75 de ani. În primul rând, acesta este specificul acestei ediții, aniversarea lui György Kurtág și a lui Adrian Pop.
Pe de altă parte, sigur că programul din acest an încearcă să surprindă publicul cu elemente cât mai noi și cât mai interesante și vă dau doar un singur reper, un recital inedit care va avea loc în 18 mai - Voci in contrasto se numește; doi cântăreți din Germania, Irene Kurka și Martin Wistinghausen, ultimul fiind și compozitor, care vor susține un recital întreg doar vocal, fără acompaniament de pian, fără alte instrumente. Deci piese pentru soprană solo, pentru bas solo și duete.
Ce ne puteți spune despre profilul artiștilor care vor evolua pe scena festivalului?
La această ediție, publicul va putea să întâlnească ansambluri specializate în muzică nouă, deosebit de cunoscute în România, dar și în străinătate. Mă refer la Couleurs, ADHOC - ansamblu din Cluj-Napoca, la ansamblul ATEM din Timișoara. Avem un pianist italian care este și compozitor, Benedetto Boccuzzi, care va susține un recital în 20 mai, dar va susține și un masterclass de improvizație contemporană.
Concertul de închidere, în mod tradițional, este asigurat de Corul și Orchestra Filarmonicii Transilvania din Cluj-Napoca, cărora le mulțumim pe această cale pentru parteneriatul durabil.
De asemenea, avem trioul Axis Mundi și o șansă acordată tinerilor. De exemplu, Cvintetul Fantastique este un cvintet de studenți foarte bun, care va avea ocazia, în data de 17 mai, duminică, să se afirme pe scena Festivalului Cluj Modern.
Ba mai mult, în acest an, în mod excepțional, avem și elevi ai Colegiului de Muzică "Sigismund Toduță", care vor interpreta o piesă, sigur că ei sunt selectați și pregătiți de profesorii la colegiul de muzică. Este vorba de combinarea cu proiectul Contempo, care se află și el la a patra ediție, un proiect inițiat de profesor Ramona Jannert-Telcian și care, de patru ani, angrenează Academia de Muzică și Colegiului de Muzică. Compoztori de la Academia de Muzică, scriu piese speciale pentru elevii Colegiului de Muzică și ne-am gândit că putem să celebrăm și această colaborare.
În rest, toți interpreții sunt profesioniști cu o solidă activitate națională și internațională, deci totul se desfășoară la un nivel foarte înalt din acest punct de vedere.
Ce reprezintă Festivalul de Muzică Contemporană pentru viața culturală clujeană?
Având în vedere și frecvența cu care acest festival se desfășoară, adică nu în fiecare an, ci o dată la doi ani, și având în vedere că durează o săptămână fix și conține câte un concert pe zi, nu mai mult, selecția lucrărilor și a interpreților este foarte riguroasă.
În acest sens, cred că pentru publicul clujean este o ocazie unică și personală de a lua pulsul noii creații muzicale românești și internaționale contemporane și este festivalul lor, titlul festivalului conține și numele orașului. Este o ocazie deosebită o dată la doi ani să participe șapte zile la rând la concerte de muzică nouă de un înalt nivel artistic și profesional.