Compozitorul Sebastian Androne-Nakanishi a vorbit despre folosirea inteligenței artificiale în muzica clasică, un interviu realizat de Ana Sireteanu.

Inteligența artificială convietuiește deja cu activitatea de zi cu zi a oamenilor, însă în cazul folosirii acesteia în artă, părerile sunt împărțite. Pentru că ai creat deja muzici utilizând unelte de tipul inteligenței artificiale, înțeleg că nu vezi această tehnologie ca pe un inamic, așa este?

Mulțumesc pentru invitația de a vorbi despre subiectul acesta! Așa este. Sigur, AI-ul, inteligența artificială, este ceva mai mult decât o unealtă, iar în prezent se tot fac analogii cu tot soiul de tehnologii disruptive anterioare, care cumva au generat temeri similare. Dar este clar faptul că inteligența artificială este puțin mai mult decât atât, nu?

Și apropo de termenul AI, unii au început acum să înlocuiască primul termen de "artificial" cu "alien", lucru care mi se pare extrem de important. Iar din punct de vedere etic și poate și spiritual ar trebui poate să nu ne sperie, dar să ne pună puțin pe gânduri.

Dar, din punctul de vedere al creativității, pentru unii lucrul acesta ar fi extraordinar de fecund și mă gândesc mai ales la partea de generare video. Pentru că mulți artiști acum sunt încântați să folosească aceste unelte și să genereze niște videouri care sunt absolut de nemaiîntâlnit, caută acea alteritate, acel nou venit dintr-o inteligență clar neumană.

De ce nu văd această tehnologie ca fiind un inamic? Sigur, văd pericolul și eu am fost avertizat la rândul meu de pericolul programelor de notație muzicală.

Eu când am început în 2009 Facultatea de Compoziție Muzicală, mai toți profesorii mi-au recomandat să scriu și de mână. Unii spuneau chiar doar de mână, alții spuneau nu lăsa programul să te folosească. Și sigur, poți aplici strategia aceasta, dar ceva se pierde.

În momentul când tu scrii direct în programul de notație muzicală, fie el Sibelius sau Dorico, tu pierzi acel contact cu partitura, ceva din sacralitatea actului creator se pierde și, mai mult decât atât, un dirijor percuționist, pe care l-am întâlnit acum câțiva ani, James Wood, spunea că el, în calitate de dirijor, putea să-și dea seama mult mai bine de intenția compozitorului din manuscris. M-a impresionat foarte tare lucrul acesta. Spunea, nu e vorba de muzică, ci pur și simplu de cum e scrisă grafic. Același lucru putem să-l aplicăm și aici, în muzica influențată sau generată de AI. Se câștigă ceva, dar se și pierde ceva.

Dar ce vreau să spun este că nu mă simt amenințat. Cred că dacă ai ceva de spus, AI-ul nu prea are cum să-ți ia asta. Înseamnă că tu, la rându-ți, crești, evoluezi și lumea se schimbă în jurul tău și tu, ca artist, ești o oglindă a ceea ce vezi și a ceea ce se întâmplă în lume. Așadar, automat, ceea ce creezi se va schimba. Pe când AI-ul, deocamdată, ceea ce face este să pună ceea ce s-a creat într-un malaxor și să creeze ceva aparent nou.

Ai realizat și filmul The Legacy of Gilgamesh, distins cu Best AI Feature Film la South Film and Arts Academy Festival în 2025. Ascultând coloana sonoră, m-am întrebat care au fost propriu-zis elementele de inteligență artificială care te-au ajutat și dacă a existat un plus pe care l-a adus această tehnologie.

Proiectul a început cu albumul meu, Gilgamesh. Voices of Uruk, un album de șapte piese. Ideea inițială a fost a lui Andreas Graf, producăturul executiv, prin Epic Lab Media din Elveția și a fost un fel de comandă să creez un fel de epic al meu, muzici epice tradiționale de tip Hans Zimmer. La un moment dat, însă, proiectul a necesitat mai multe fonduri și am inițiat o campanie de crowdfunding prin care am propus și legarea acestor șapte track-uri într-o poveste prin care eu respun această epopee din perspectiva mea. Și inițial voiam să fac un audiobook în care să includ cele șapte track-uri și am propus și un album vizual. Deci partea de audiobook dublată de video.

În primă fază, voiam să generez doar niște imagini, nici vorbă de un video. Dar tehnologia a avansat atât de repede, de la săptămână la săptămână chiar, încât am văzut că am uneltele necesare să pot să generez chiar un film. Nu mi-a venit să cred! Am colaborat cu AI-ul și mă refer la toate tipurile, de la LLMs, care sunt aceste large language models, gen Chat GPT, Gemini, Perplexity, Claude.

De ce le-am folosit? În primul rând pentru a avea un fel de partener de ping-pong de idei la nivel de scenariu și critici, pentru că feedback-urile pe care le puteam primi de la prieteni și cunoștințele mele erau limitate și, sigur, oamenii nu au timp să investească atât de multă energie. Și apoi, sigur, am spus că vreau să folosesc scenariul acesta, iar muzica să spună povestea, să o continue, dar aș vrea să am și aceste idei vizuale, cum le pot aplica?

Tot procesul acesta a fost destul de complex, dar ce vreau să spun este că eu am fost în control, eu am putut să scriu și să produc un pseudo-film, poate este prea mult spus un film, un album vizual pe care, dacă aș fi vrut să-l produc înainte de 2020 și ceva, 2022, când au apărut aceste unelte, ar fi fost fie imposibil, fie extrem de prohibitiv din punct de vedere financiar, vorbim poate de sute de mii sau poate chiar milioane de euro.

Mă gândesc, de exemplu, la episodul meu, „Nunta din Uruk", care, apropo, acel track al 8-lea, este un melanj între muzică produsă la propriu de Suno, platformă de generare audio, și propriul meu material muzical. Deci este o îngemănare de AI cu HI, inteligență artificială și inteligență umană. Dar în acel episod avem de-a face, practic, cu sute de personaje care dansează sau care cântă… Unde puteai să faci asta înainte de inteligența artificială?

Sigur este, dacă vrei, un fel de machetă. Mi-ar fi plăcut, evident, să lucrez cu oameni reali și cu o echipă, dar cum ar fi fost posibil acest lucru? Pentru că pentru a intra în acele cercuri trebuie să demonstrezi multe lucruri, să investești foarte mulți bani și multă energie, iar dacă reușești este un proof of work, o dovadă a muncii tale. Iar prin ce am făcut eu, demonstrez ce am putut să fac în timpul pe care l-am avut. Doar ca machetă mi se pare extraordinar că poți să faci așa ceva și să aduci la viață un proiect care, în absența acestor unelte, ar fi rămas doar un album audio. Mie mi se pare incredibil!

În fond, care crezi că sunt avantajele pe care le poate oferi această tehnologie și unde tragem linia după care doar compozitorul om mai poate interveni în respectiva muzică?

Într-o conferință pe care am avut-o la Brașov despre AI, am pus în paralel două abordări similare. Una ar fi aceasta pe care și eu am folosit-o, utilizezi unelte AI, platforme AI, fie ca partener de ping-pong ideatic, fie ca generator de material muzical.

Cu ce este acest lucru diferit față de ceea ce un studio ca al lui Hans Zimmer face, care are în jur de 250 de orchestratori, compozitori și așa mai departe, deci o echipă a lui. El se duce în fața lor și le dă la propriu un prompt, care uneori rămâne în dimensiunea aceasta a limbajului articulat, fără a da indicații de ordin muzical. Deci, el nu mai dă idei muzicale, dă pur și simplu idei care sunt rostite; și nu e singurul.

La Hollywood se practică asta de foarte mult timp și compozitorii aceia angajați de el vin cu materialul muzical, pe care el apoi îl ilustrează. Mai apoi alege și poate mai rafinează, sigur. Au fost mari probleme, după cum se știe, când acei compozitori nu au primit recunoașterea pe care o meritau, iar aceasta este, desigur, o formă de abuz.

În acest caz, ne punem întrebarea ce este mai etic? Să produci material în Suno și să te lași inspirat - sigur, dacă nu ai o coloană vertebrală, poți pur și simplu să folosești ceea ce îți produce. Da, dar până la urmă, filtrul tău de creator se poate aplica și acolo.

Dar eu îți mărturisesc că atunci când Suno a produs materialul muzical pentru acel track cu „Nunta din Uruk”din filmul meu, eu nu aveam de gând să-l folosesc așa. Eu am vrut să pun ceva în fundal, dar mi-a plăcut atât de mult tema și felul cum era cântată încât n-am putut să rezist să nu o folosesc. Nu știu dacă eu aș fi avut ideea aia. Problema care se pune este următoarea: „Suno a creat acel song singur?” Nu. Eu i-am dat un prompt foarte specific și în urma acelui prompt - așa cum Hans Zimmer le cere celor 250 de compozitori să producă material și apoi alege - și eu am făcut la fel, dar nu cu oameni reali, ci cu un sistem AI. Nu știu dacă să zic că este neapărat etic.

Vorbeai despre unde ar trebui să tragi linia. Eu nu ascund acest lucru, dar se poate ascunde foarte ușor. Poți face experimentul acesta, generezi 10-12 track-uri cu Suno, apoi, ca un muzician bun, faci dictat, le scrii pe toate pe partitură, ba chiar te poți forța să nu aduci nimic creativ, să fie exact cum le-a produs el. Și apropo, prin Suno acum poți să extragi și stemuri, adică aproape instrumentele individuale și să le scrii în partitură.

Să spunem că este un album de muzică pop. Mergi la cântărețul sau cântăreața ta, la trupă, le dai partitura și le prezinți ca muzica ta. Poate cineva să te controleze? Nu.

Deci lucrurile sunt foarte complexe și apar probleme etice, clar. Dacă ne gândim la ceea ce se produce acum, este ușor să spui: „da, dar nu are suflet”. Însă vrei, nu vrei, ajungem în zona metafizicului și, până la urmă, va trebui să explici ce înseamnă asta. Pentru că dacă acel album de care vorbeam mai devreme este cântat bine, frumos, expresiv, cum vrea cel care a generat acea muzică, mă întreb, oare nu o să se găsească cineva care să spună: „da domnule, uite ce muzică frumoasă, uite cât suflet a pus compozitorul aici; aceasta este muzică adevărată, nu ca cea făcută cu AI”. Eu tare m-aș mira dacă nu s-ar întâmpla lucrul acesta!

În viitor, cum consideri că am putea identifica în muzică munca unui om față de cea a unei inteligențe artificiale?

Nu știu cum se va putea face lucrul acesta și mai ales cum vei putea discerne între muzica creată de oameni și cea hibridă, precum cea făcută de mine, mai ales dacă ceea ce produce AI-ul este reinterpretat de oameni, chiar pus în scenă de către ei.

Dar problema e că sistemele acestea evoluează de la lună la lună. Acum Suno e la versiunea 5. Ce ne facem la versiunea 6, dar la 7? Este foarte complicat. Probabil vom avea de-a face cu o separare totală între ceea ce înseamnă muzică sau artă creată de oameni și artă creată de AI. Eu mă tem de un fenomen pe care îl văd tot mai des; lumea spune „a, este prea perfect, sigur este făcut de AI”. Și mie mi s-a întâmplat și era de fapt ceva făcut de către un artist. Deci dacă omul se chinuie acum să facă ceva clar, lustruit bine, oamenii imediat spune AI.

Și asta ce înseamnă? Ca eu să nu fiu acuzat sau suspectat că folosesc AI-ul, va trebui să scriu, să compun mai neșlefuit? Este îngrijorător. Asta înseamnă că neșlefuirea, o artă mai puțin rafinată, este specifică inteligenței umane? Nu, ceva cred că nu este în regulă, adică e o presiune și probabil vom vedea astfel de lucruri. Am observat și la podcast-uri acest lucru; trebuie acum să faci greșeli ca lumea să vadă vulnerabilitatea specific umană. Deci se schimbă paradigma a ceea ce înseamnă creație, suflet uman.