Compozitorul Dan Dediu semnează lucrarea ce deschide ediția 2026 a Concursului Internațional „George Enescu”, Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră intitulat Brahmsodia. De asemenea, din luna iulie Dan Dediu și-a început cel de-al doilea mandat de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Tot recent, Concertul pentru orchestră op. 182 de Dan Dediu a fost prezentat în primă audiție americană de către dirijorul Cristian Măcelaru, în cadrul Cabrillo Festival of Contemporary Music din Santa Cruz.

Muzicianul a vorbit în interviul acodat Anei Sireteanu despre cele mai recente succese în calitate de compozitor, dar și despre planurile de viitor pentru cel de-al doilea mandat ca președinte al U.C.M.R. 

Domnule Dan Dediu, în luna iulie ați început cel de-al doilea mandat de președinte al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. V-aș ruga să începem cu o retrospectivă a primului dumneavoastră mandat și să ne spuneți ce vă propuneți în continuare până în 2030?

Aș putea să spun că dacă privesc în urmă cu patru ani, împreună cu echipa de conducere a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ne-am propus să dezvoltăm două direcții importante și anume digitalizarea și internaționalizarea. Acum, după patru ani, pot să spun că arhiva noastră de partituri, materiale de orchestră și manuscrise a fost în parte digitalizată. Dacă este să facem diferența între digitizare și digitalizare - prin digitizare, înțelegând scanarea documentelor sau a întregii biblioteci, iar prin digitalizare, pur și simplu, informatizarea bibliotecii și a fondului - pot să spun că le-am făcut ambele într-o anumită măsură.

Ceea ce trebuie să știe lumea este însă că tot catalogul Uniunii Compozitorilor a fost digitalizat. Deci, noi putem acum să știm imediat dacă avem o anumită partitură sau un anumit set de materiale, dacă se află la noi în bibliotecă, lucru care până acum era destul de dificil de realizat, fiind acea cartotecă veche de mai mulți ani, prin care trebuia să surfăm ca să ajungem la un rezultat. S-a muncit mult și un colectiv de muzicieni, muzicologi mai cu seamă, au realizat acest lucru.

Iar în ceea ce privește internaționalizarea, am reușit să ne conectăm la mai multe instituții muzicale internaționale, e vorba despre Societatea Internațională de Muzică Contemporană, apoi de ECSA (European Composers and Songwriters Association), unde am devenit membri. Și, în ultimul rând, am reluat legătura cu International Rostrum of Composers, acest festival anual care are loc între radiodifuziunile europene și pe care, împreună cu Radio România Muzical, am reușit să-l readucem în conștiința publicului european, pentru că România era absentă de vreo 10 ani.

Mai mult, aș putea să spun că, cumva, încununarea acestei politici de internaționalizare a fost și festivalul organizat în mai 2026, și anume World New Music Days, la care lucrăm de ceva timp. Aceste festivaluri nu se fac peste noapte, deci au trecut cam trei ani de când am făcut proiectul, l-am depus, ne-am zbătut să fie acceptat, l-am susținut în anumite foruri internaționale, a fost acceptat, după care a trebuit să-l organizăm timp de un an și jumătate, să facem selecția compozițiilor. În fine, acest lucru s-a realizat și sunt foarte mândru că, împreună cu o echipă foarte mică, dar dinamică - și aici mă refer la Irinel Anghel și la Diana Rotaru -, am reușit să punem pe picioare în timp record și cu rezultate foarte bune acest festival, care a avut și un impact deosebit pe plan național, dar mai cu seamă internațional. Am primit reacții extraordinar de pozitive, atât din partea unor compozitori, care au fost prezenți din partea delegațiilor secțiunilor naționale din toată lumea, cât și din partea criticii. Cam asta ar fi ceea ce am făcut până acum.

La ce ne vom raporta în viitor? Asta este viziunea mea personală și colegii din consiliul de conducere al Uniunii mi-o împărtășesc. Cred că ar trebui să ne orientăm foarte mult pe zona unei edituri muzicale puternice și încercăm să realizăm acest lucru, editura muzicală însemnând și o dublare cumva a impresariatului și a promovării muzicii românești în România și în lume; deci, o intensificare a acestor lucruri și sub raportul partiturilor, a materialelor de orchestră, rescrise, reluate, digitalizate, digitizate, pentru că vedem materialele noastre de orchestră ale muzicii românești, să zicem, din anii '40-'50 sunt scrise de mână. Ar trebui reluate, mai ales cele care se cântă, lucrările care să cer, sunt orchestre care refuză să mai cânte după partituri scrise de mână ș.a.m.d. Deci avem de lucru! Sigur că noi suntem organizație non profit, facem proiecte, trăim din proiecte și încercăm să facem cu forțele pe care le avem aceste lucruri. Pot să spun că, de fapt, aceste demersuri ar putea să constituie o politică de stat la care să vină să se conecteze și alte instituții importante de cultură din România.

Recent, Cristian Măcelaru a dirijat, în premieră amerciană, Concertul pentru orchestră din creația dumneavoastră în cadrul Cabrillo Festival of Contemporary Music din Santa Cruz. Ce a însemnat pentru dumneavoastră prezentarea acestei lucrări în cadrul festivalului american?

A însemnat o bucurie foarte mare, pentru că festivalul Cabrillo de la Santa Cruz este un festival mai special. El este specializat în muzică contemporană de orchestră, nu există concerte de muzică de cameră sau vocale. Sigur, pot fi voci pe lângă orchestră, dar e un festival care se desfășoară cu patru concerte în fiecare eveniment. Există patru prime audiții americane și toate sunt dirijate de un maestru de talia lui Cristian Măcelaru cu o orchestră compusă din muzicieni selectați din toate orchestrele Statelor Unite ale Americii și care vin acolo de dragul de a cânta muzică contemporană. Sunt niște oameni absolut extraordinari, de o mare seriozitate. Am avut foarte mult de învățat de la această atitudine extraordinar de profesionistă. Și vreau să vă spun că prima citire a piesei - trebuie menționat că este o piesă destul de grea, de virtuozitate pentru orchestră - a fost cumva răvășitoare, pentru că abia mai puteai da câteva indicații: tempo-urile erau perfecte, partiturile erau învățate de la început, dirijorul știa exact ce are de făcut, ei îl ascultau, și după aceea s-a lucrat la milimetru, ca să spun așa. Fiecare detaliu a fost șlefuit, a fost adus cu mare grijă și cu mare parcimonie la audiția finală.

A fost un eveniment important și o piesă de-a mea s-a cântat a treia oară în acest festival (am mai fost prezent în 2018 și în 2019), dar acum cu acest Concert pentru orchestră pot să spun că am avut un succes deosebit și de public, dar mai ales mă bucură faptul că interpreții din orchestră au venit la mine după aceea și mi-au solicitat piese pentru instrumentele la care cântă, ceea ce, sigur că m-a umplut de fericire. Aceștia mă tot întrebau „cum vă simțiți?”, le-am zis, sigur că mă simt foarte fericit cu asemenea interpreți de talie mondială și cu o asemenea înregistrare - pentru că s-au făcut și înregistrări - a piesei mele care este dedicată lui Cristian Măcelaru și pe care acesta a cântat-o în primă audiție în deschiderea festivalului „Enescu” din 2025.

În data de 23 august va fi interpretat în primă audiție Triplul concert intitulat Bramsodia. Care a fost ideea care a stat la baza acestei creații și cum îi va pune în valoare pe soliști, cei trei câștigători ediției din 2024 a concursului „Enescu”?

În ultimii ani, m-am concentrat, pe lângă opere, pe concerte cu mai mulți soliști și consider că este o zonă mai puțin cercetată de gândirea componistică, pentru că implică nu numai o strategie vizavi de un singur solist care adoptă statutul de erou, ci, deja de la doi soliști până la, iată, trei soliști, strategiile componistice devin deja mult mai rafinate. Avem trei eroi, de fapt, avem muzică de cameră împreună cu muzică de orchestră și lucrul acesta m-a captivat.

În momentul în care, în 2019, Mihai Constantinescu m-a rugat să scriu un triplu concert pentru deschiderea concursului „Enescu”, m-am gândit să vedem ce aș putea să fac și mi-a venit o idee: tocmai scrisem un cvadruplu concert care se intitula Wagner Under (Sub Wagner). Îl văzusem pe Wagner ca pe un oraș în care intri în imersiune. Am zis, hai să fac o muzică și despre universul sonor al lui Brahms. Muzica lui Brahms e atât de diversă. Așadar, am făcut o imersiune și în muzica lui Brahms, m-am scăldat în opusurile lui care sunt extraordinar de diverse și atunci mi-am dat seama că e un compozitor care a accesat foarte multe straturi ale compoziției, atât pe cele complexe, cât și pe cele foarte simple. Avem, pe de o parte, complexitatea simfoniilor, a concertelor de pian, de vioară, dublul concert, rafinamentul intervențiilor de după op. 118. Pe de altă parte avem Cântecul de leagăn, cunoscut pe întreg mapamondul sau Dansul ungar nr. IV, care este un șlagăr mondial. Și m-am gândit să fac o poveste despre muzica lui Brahms și am schițat o poveste în trei acte, cu mai multe straturi, dar nu vreau să divulg aici straturile respective.

Pot să spun că muzica lui Brahms este supusă și unei dărâmări violente ca asemenea unui buldozer, în prima parte, care se numește chiar așa Brahms Bulldozed, o parte care mi-a fost inspirată de o poză cu un stufăriș de aluni demolați pur și simplu și fotografiați de undeva de sus, ceva înfiorător, o fotografie care se găsește la muzeul Getty din Los Angeles, apoi partea a doua, o parte rapidă, în care aceste instrumente intră într-un fel de dialog și într-un fel de sistem de alianțe diferite, cu instrumentele din orchestră. Și ultima parte, care e o surpriză și care cumva readuce ideea unor sticle cu răvașe găsite pe un ocean al muzicii, în care găsim diverse sticle trimise de Brahms de undeva din secolul al XIX-lea și captate de noi în secolul al XXI-lea.

Lucrarea s-a cântat în ediția din 2020 a concursului „Enescu”, la Ateneu, cu sala goală, pentru că era pandemie și nici măcar eu n-am avut voie să fiu în sală. Pentru că pandemia a început chiar mai devreme, tot Mihai Constantinescu, după ce am scris această lucrare și a aflat că nu poate fi cântată decât cu 47 de oameni pe scenă, m-a rugat să reorchestrez. Și asta am făcut. Așadar s-a cântat în această variantă cu orchestra redusă, cu mai puțini suflători. Soliștii au rămas aceiași, în august 2020, această versiune s-a și transmis la televizor.

Vestea bună este că versiunea care se va cânta în această ediție a concursului pe 23 august, este o versiune în primă audiție pentru că e versiunea originală și care nu s-a cântat niciodată. Deci vom avea o prima audiție a acestui concert, așa cum l-am imaginat eu în 2019, înainte de pandemie și trebuie să spun că am marea onoare de a fi dirijat iarăși de Cristian Măcelaru și ca soliști îi am pe câștigătorii de acum doi ani a concursului „Enescu”, ceea ce mă bucură foarte mult; este vorba despre violonista Mayumi Kanagawa, violoncelistul Yo Kitamura și pianistul Roman Lopatinski.