Luni, 9 iunie 2025, pe scena operei bucureștene, a avut loc cea de-a 54-a ediție a Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Momentul central al serii l-a constituit decernarea Marelui Premiu UCMR, care i-a fost acordat compozitorului Călin Ioachimescu, pentru întreaga activitate de creație. Despre însemnătatrea acestei recunoașteri, muzicianul a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Domnule Călin Ioachimescu, în cadrul Galei Premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, ați fost recompensat cu Marele Premiu UCMR, acordat pentru întreaga activitate creatoare.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră această distincție și cu ce sentimente ați primit această recunoaștere?

Pentru mine, acest premiu înseamnă încununarea unei cariere componistice fructuoase. Am primit-o simțindu-mă onorat de această recunoaștere a breslei din care fac parte.

Privind retrospectiv, care sunt lucrările care vă definesc cel mai bine parcursul componistic?

Creația mea componistică se poate împărți în trei perioade stilistice.

Din prima perioadă, pe care am să o denumesc perioadă modală, cu influențe moștenite de la profesorul și mentorul meu, maestrul Ștefan Niculescu, aș alege primul meu Cvartet de coarde, compus în anii studenției, pentru care am primit și un premiu al Uniunii Compozitorilor la epoca aceea, și mai ales poemul simfonic "Tempo 80", cântat de multe ori pe scenele Filarmonicii "George Enescu", Radio și în țară.

Din cea de-a doua perioadă - în care am fost atras de curentul spectralist, de care am luat cunoștință în anii '80, la cursurile de vară de la Darmstadt, prin intermediul prietenului meu de-o viață, regretatul compozitor Horațiu Rădulescu - pot numi lucrarea "Oratio II", pentru ansamblu și mediu electronic, premiată cu Kranichsteiner Musikpries la Darmstadt în 1984, sau Muzică spectrală pentru saxofon și bandă, dedicată reputatului saxofonist francez Daniel Kientzy, un alt prieten vechi, sau Concertul pentru saxofon și orchestră, dedicat aceluiași mare interpret, de asemenea "Celliphonia" pentru violoncel și bandă, precum și Concertul pentru violoncel și orchestră, lucrări dedicate soției mele, violoncelista Anca Vartolomei.

În sfârșit, din ultima perioadă, cea eliberată de orice rigori stilistice, pot numi Concertul pentru flaut și orchestră, dedicat fiului meu, Matei Ioachimescu, și, nu în ultimul rând, Simfonia I, a cărei primă audiție a avut loc anul trecut, cu Orchestra Națională Radio, sub bagheta maestrului Cristian Mandeal.

Desigur că pot enumera și alte lucrări care au însemnat tot atâtea reușite componistice, dar cele enumerate mai înainte, mi se par a fi definitorii pentru cariera mea componistică.

Care sunt sursele dumneavoastră de inspirație atunci când începeți o lucrare nouă?

N-aș putea să vă spun. În general, îmi propun un proiect, de multe ori stimulat de un interpret sau de un ansamblu, sau inspirat de o idee muzicală care se dezvoltă pe parcursul travaliului componistic. M-a ajutat foarte mult în cariera mea de compozitor cultura muzicală îmbogățită și de a doua meserie pe care am avut-o, aceea de regizor muzical la Radiodifuziunea Română, unde am activat timp de mai bine de 35 de ani. Asta mi-a îmbogățit cultura muzicală, făcând atâtea înregistrări cu tot soiul de lucrări, inclusiv lucrări de muzică contemporană.

Dar sigur că asta a fost și un mic impediment, pentru că după o înregistrare cu multe reluări, rămâneam cu anumite obsesii, obsesii muzicale, de care mi-era greu să scap ca să pot intra în propriile mele idei.

Premiile Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România reprezintă un moment de bilanț. Cum s-a transformat în viziunea dumneavoastră peisajul muzicii contemporane românești în ultimele decenii?

Peisajul muzicii contemporane românești s-a diversificat mult - din ce în ce mai multe direcții stilistice, abordări de sincretism artistic în creația multor compozitori din toate generațiile. Sunt foarte mulți tineri compozitori foarte talentați, care încep să-și construiască o carieră și care probabil ne vor înlocui pe noi cei mai în vârstă și către sfârșit de carieră.

Însă, păcat că nivelul cultural al publicului pare a fi în scădere, fapt care afectează în mare măsură apetența pentru muzica elevată și mai ales pentru muzica contemporană. De aceea și programele stagiunilor instituțiilor de concert din România rareori includ lucrări de muzică contemporană românească.

Noroc cu festivalurile organizate în principal de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și aici numesc Săptămâna Internațională a Muzicii Noi sau Festivalul Meridian, Cluj Modern, Festivalul de la Timișoara - festivaluri anuale, însă adevărate enclave ale elitelor muzicale.

Mai pot numi și Festivalul Internațional "George Enescu", în care sunt din ce în ce mai mult organizate concerte de prânz, e drept, cu diferite ansambluri orchestrale autohtone care interpretează și creații ale unor compozitori români contemporani.

Credit foto: Ionut Macri