Compozitoarea Adina Dumitrescu semnează o nouă lucrare prezentată în premieră mondială în cadrul concertului Sibbe Live! găzduit miercuri, 18 martie 2026, de Muzeul Sibelius din orașul finlandez Turku. Cu această ocazie, muziciana română, stabilită de mulți ani în Finalanda, a stat de vorbă cu Ioana Țintea.

Doamnă Adina Dumitrescu, noua dumneavoastră lucrare, Scrisori de pe malul celălalt pentru clarinet și pian, în care pianistul are și un rol vocal, va răsuna în primă audiție absolută la Turku, în cadrul unui concert găzduit de Muzeul Sibelius. Cum s-a născut ideea acestei partituri și ce v-a inspirat în procesul de creație?

Mă bucur să spun câteva vorbe despre această lucrare și despre prima audiție.

Îi cunosc pe Mikko Raasakka - clarinetistul și pe Antti Vahtola - pianistul de multă vreme; pe Mikko, de aproape 15 ani, cred, și în 2015, când Mikko și Antti au venit la București să dea un concert în cadrul Festivalului Țintea Muzicală, m-am apropiat mai mult de ei. Sunt niște muzicieni excepționali și niște oameni deosebiți, scriu cu plăcere pentru ei de fiecare dată. Mă ajută foarte mult atunci când compun să am în minte interpreții pentru care scriu și care răspund de prima audiție. Sigur că nu știi întotdeauna cine va cânta, dar dacă știu, e cu atât mai bine.

Ideea lucrării, Scrisori de pe malul celălalt s-a născut din experiența mea de viață în Finlanda și România, pentru că mă împart între aceste două țări. Am plecat din România acum 20 și ceva de ani, dar nu am plecat deloc de tot. Pot să spun că atunci am început să mă împart între România și Finlanda.

Și aceste scrisori sunt dedicate mie și scrise de mine pentru cele două eu, din cele două țări, care nu se separă niciodată și care trăiesc împreună tot timpul.

Ce ne puteți spune despre structura lucrării?

Sunt cinci scrisori, deci cinci părți. Știam că recitalul este pentru clarinet bas și pian, dar l-am rugat pe Mikko să mă lase să folosesc și clarinetul în si bemol. De asemenea, știam că Antti are o voce foarte bună, cântă în corul de cameră al orașului Helsinki, și am vrut să scriu și pentru vocea lui, astfel încât din cele cinci scrisori, două sunt pentru pian și clarinet în si bemol, iar celelalte trei părți, pentru celelalte trei combinații, respectiv clarinet bas cu voce, clarinet bas cu pian și clarinet în si bemol cu voce.

Cum descrieți limbajul muzical folosit în conceperea lucrării și ce loc ocupă acest opus în creația dumneavoastră?

E ultima mea lucrare, n-am avut dorința de a scrie într-un anume fel, am vrut să fiu eu cea de până acum. Din punctul lor de vedere, al interpreților, reacția a fost fantastică, nu mă așteptam să se bucure atât de mult. Au zis că se îmbină foarte bine stilul meu din tinerețe, sau în fine de acum câțiva ani, cu ceva idei noi. Deci n-aș putea să spun dacă stilul mi s-a schimbat, dacă e ceva nou în limbaj. Sunt sigură că am vrut să fiu foarte autentică.

De mulți ani a trăit și creați într-un mediu muzical foarte activ, cel din Finlanda. Cum v-a influențat acest context parcursul artistic?

Mikko m-a ajutat foarte mult la început. Ăsta este adevărul. Nu pot să spun că sunt foarte prezentă, sunt atât cât îndrăznesc să fiu, dar m-a ajutat să fiu mai liberă.

Acum lucrurile se suprapun și cu înaintarea în vârstă, deci nu știu să spun dacă neapărat faptul că au trecut anii sau faptul că am văzut și ce se întâmplă aici m-a ajutat să devin mai liberă în abordarea compoziției.

Ce teme sau direcții vă preocupă în prezent ca artistă și compozitoare?

Scriu cu mare plăcere pentru voce. Am avut și în noiembrie un concert-portret în care am integrat și câteva lucruri pentru voce. Am început să fiu interesată de muzica microtonală. Îmi place mult să scriu pentru orgă mai nou și mai ales pentru orchestră. Dar cu orchestra e mai greu; până ajungi să ți se cânte o lucrare de orchestră, e mai complicat. Dar îmi place foarte mult să combin culorile.