Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Berti Barbera

Publicat: joi, 29 Mai 2025 , ora 16.00

Ascultă și dă mai departe este titlul unei noi cărți cu tematică muzicală, care va fi lansată vineri la Editura Humanitas. Autor este muzicianul și colegul nostru de la Radio România Muzical Berti Barbera, pe care îl avem acum la Romanian Jazz Society în ipostaza insolită de debutant. Bine ai te-am regăsit, Berti.

Bine te-am găsit, Viorel. Într-adevăr, sunt un debutant foarte fericit, mai ales că tocmai am aflat, cartea a ajuns la standuri și nu cred că m-ai prins vreodată mai emoționat. Abia aștept să ajung, să văd ce am realizat, pentru că totul a pornit de la intenția de a sedimenta câteva din articolele mele care povestesc despre geneza unor albume esențiale în cultura pop și s-a terminat când am pus creionul jos, cum se spune. Cartea deja are 600 de pagini. Nu știu cât ar fi avut dacă mă opream mai târziu, dar pentru mine este un prim pas, o îndrăzneală, o dorință veche, un vis împlinit și reprezintă una din modalitățile mele de a face ce mi-am propus de mic, să ascult și să dau mai departe, pentru că este o încurajare ca oamenii să asculte activ pentru a rămâne cu cât mai multe din ce oferă artistul și să dea mai departe, să trăiască mirarea, bucuria și apoi să dea și la altcineva. Am scris o carte despre o bună parte din ce mi-a făcut viața mai frumoasă și dacă prezintă interes voi continua. Am deja idei pentru cartea următoare.


Ce poți să ne spui până atunci despre lansarea care va avea loc vineri? Vei avea și invitați, va fi la Bookfest. Ce alte detalii mai ai?

La Bookfest, la standul Humanitas, la ora 18.00 lansăm oficial cartea. Voi fi alături de Radu Paraschivescu și de Dan Byron. Sunt foarte încântat despre faptul că vom vorbi despre carte și despre muzică. Doresc bineînțeles să fie cât mai mulți din cei apropiați, din cei care își arată interesul pentru carte. Aș fi foarte fericit să văd că am trezit interesul cititorilor. Sunt convins că vom fi destui cât să celebrăm contribuția mea la literatura muzicală din România.


În final să ne întoarcem la o altă ipostază a ta în care ești binecunoscut, aceea de muzician. Am văzut că vei avea un concert în viitorul apropiat
la Jazz in the Park.

În weekend-ul cu 7-8 iunie devin un pic clujean. Voi avea un concert pe 7 iunie alături de Sebastian Burneci Quintet și pe 8 iunie, tot la Jazz in the Park voi debuta alături de Ada Milea într-un proiect comun. Ada mi-a propus să cântăm împreună cu adaptare după Amintiri din copilărie de Ion Creangă. Abia aștept, plus că voi găsi și motive să lansez cartea în cât mai multe locuri și vreau să îi asigur pe toți că va fi imposibil să nu o găsească.


Interviu realizat de Viorel Grecu