Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Berti Barbera, unul dintre membrii Platonic Band

Publicat: marți, 6 Februarie 2024 , ora 9.47

Big Band-ul Radio pregătește un eveniment în premieră, Geometry of Creation, un concert împreună cu grupul fusion Platonic Band. Acesta se va desfășura joi, 8 februarie, de la ora 19:00, la Sala Radio. Detalii din culisele acestui proiect aflăm de la Berti Barbera, unul dintre membrii Platonic Band, intervievat de Viorel Grecu.

Platonic Band și Big Band-ul Radio, o combinație atractivă, provocatoare, inedită. Poți să ne spui cum s-a ivit acest proiect?

Ai spus foarte bine provocatoare, pentru că noi ne dorim, în acest moment al existenței noastre ca muzicieni, să ne extindem și să oferim ceea ce oferă mai puțin scena în care activăm. De aceea ni s-a părut o idee foarte bună să ne extindem cu suflători, cu ceea ce ne poate oferi această excepțională orchestră radio, cu care eu am o plăcută colaborare de multă vreme. Senzația pe care o ai cântând cu acest gen de ansamblu este pur și simplu de avion, de motor cu supraputere. Ne mai încântă ideea că este o premieră, nu doar pentru noi. Această combinație de trupă de fusion rock cu big band este o premieră în România. Pe lângă compozițiile lui Nicu Patoi vom cânta două-trei piese vocale, preluări, dar cel mai important în acest context este contribuția Simonei Strungaru în calitate de aranjor. Toate piesele au căpătat alte dimensiuni și asta ne atrage la fiecare repetiție, ne încântă și suntem mai nerăbdători ca oricând să oferim unei săli pline joi, acest episod.


Sunteți la ultimele repetiții, înainte de întâlnirea cu publicul. Cum a decurs acest proces, o muzică complexă în sine, amplasată într-un context și mai amplu. Cum s-a desfășurat până în momentul de față tot procesul?

Oricât de complexă ar fi muzica și oricât de mult ne-ar plăcea să lucrăm cu minuțiozitate și să abordăm un repertoriu complex, ideea este să o facem accesibilă unui public pe care noi îl respectăm. Ne respectăm publicul, nu vrem să-i dăm spumozități lingușitoare, dar nici să le arătăm noi cât suntem de grozavi. Noi vrem să arătăm cât de grozavă este muzica pe care o facem, iar asta se face printr-o adresare prietenoasă, începând cu atitudinea de la repetiții, care din primul moment a fost ca în orice sală de repetiții respectabilă din toată lumea. Între noi există un respect sincer, există o atenție față de muzică, o plăcere de a cânta împreună, iar asta se vede tot timpul și asta ne face munca mai ușoară, deși uneori este foarte solicitantă concentrarea și toate lucrurile acestea, dar asta nu ne dă motiv să ne plângem, dimpotrivă, ne simțim foarte privilegiați de această ocazie de a colabora și de a lucra la un nivel internațional.


Ce urmări va avea evenimentul de joi seară? Veți merge și în studio în aceeași formulă lărgită?

Studioul, deocamdată este rezervat pieselor în formula Platonic. Noi pregătim Geometry of Creation, un album cu piese noi, o parte din ele în acest concert. Noi știm că aceste concerte se înregistrează. Vom acorda un plus de atenție acestui lucru. Se transmite și în direct. Aceste ocazii sunt rare, sunt triumfale pentru noi, iar asta ne face să profităm, în cel mai bun sens al cuvântului, de cât mai mult din ceea ce înseamnă bucuria de a face acest lucru și ne dorim ca publicul să zâmbească, acesta este primul lucru, primul scop.


Interviu realizat de Viorel Grecu