Sâmbăta aceasta, în 18 iulie, sunteți Guglielmo în Cosi fan tutte la Festivalul de la Verbier, într-o versiune de concert dirijată de Gábor Takács-Nagy. Este un concert care încheie un ciclu Mozart - Da Ponte, început de Gábor Takács-Nagy în 2022 cu Don Giovanni, continuat în 2024 cu Le nozze și iată, acum, încheiat cu Cosi. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să faceți parte din finalul acestei trilogii, să-i spunem, la Verbier?

Înseamnă foarte mult pentru mine, îmi place foarte mult să mă duc acolo, e prima dată să fiu acolo și să cânt acolo și, cum să spunem, e o onoare foarte mare să fii invitat la Verbier și mai ales cu Cosi, cu Mozart, cu o piesă de asta, mă bucur foarte mult.

Dumneavoastră aveți deja în repertoriu și roluri din celelalte opere din această așa-zisă trilogie, pentru că ea n-a fost gândită, desigur, ca o trilogie inițial. Aceste creații minunate ale lui Mozart cu Lorenzo Da Ponte. Ați făcut un Don Giovanni de curând, pe care de altfel l-am și difuzat aici la Radio România Muzical, ați fost și Figaro în Le nozze și, în raport cu aceste două personaje, cum l-ați descrie pe Guglielmo, cum ați descrie evoluția sa?

Cred că e cel mai tânăr dintre toți trei, dintre Don Giovanni și Figaro, cel mai tânăr. Și Cosi e cel mai mult operă de ansamblu. Adică e foarte important să ai un ansamblu foarte bun, să te cunoști cumva, să fii împreună cu toți și în privat, cumva să te înțelegi. Deci aici e, cred eu, cel mai important chestia asta de ansamblu și mai ales să-l știi pe Ferrando și un pic în privat, să știi cum va fi în scenă, cum umblă el în scenă, cum cântă el.

Și, da, cred că e așa, și dacă e Cosi ultima operă, cred că din partea de anii, la caractere, sunt toți, cred eu, în afară de Alfonso și de Despina, sunt cei mai tineri din toate cele trei opere.

La Verbier cântați împreună cu Johanna și Rebecka Wallroth, care sunt Fiordiligi și Dorabella, surori în operă, dar surori și în viața de zi cu zi.

Despina este Anna El-Khashem, iar Ferrando este Giovanni Sala. Îi cunoașteți deja? V-ați mai întâlnit cu alte ocazii?

Da, cu Anna am cântat prima dată, cu 5 sau 6 ani înainte, la Wiesbaden, am făcut o Le nozze di Figaro.

Am cântat cu 2 ani înainte, Don Giovanni aici, în München, și pe surorile Watlroth, numai le știu. N-am cântat împreună cu ele, dar le știu.

La Verbier este vorba despre o versiune de concert a operei și voiam să vă întreb cum vă simțiți în acest context al unei opere în concert? Cum se schimbă, poate, abordarea dumneavoastră actoricească, poate și vocală, în lipsa unui decor, în lipsa costumelor, în lipsa unei regii propriu-zise, deși sigur că pe scenă există în continuare ceva mișcare, uneori mai multă, alteori mai puțină și în versiunile de concert?

Mie îmi place foarte mult că dacă faci o operă în concert, muzica e pe primul loc. Nu-i scena, nu-s costumele… Cred că vor fi ceva costume și un schimb de costume, ceva mic, dar nu foarte mare. Dar mie îmi place asta foarte mult.

Am făcut și aici, la München, două concerte cu Le nozze di Figaro în concert. Și va fi, cumva, plecări de la scenă, dar pentru mine foarte importantă e muzica. Și aici, dacă faci numai în concert, muzica e pe primul loc. Pentru mine, personal, asta e foarte important.

Când începeți repetițiile acolo și câte repetiții o să aveți? Sunt toate la scenă, direct, sau vă vedeți întâi cu dirijorul?

Cred că miercuri începem. Va fi prima dată cu dirijorul, cred, dar avem numai trei zile. Avem miercuri, joi și vineri și de aia cred că foarte repede ne ducem la scenă și pe scenă și da, va fi cât de cât putem să reușim în aceste trei zile.

Revenind la opera în sine și la libret, Cosi fan tutte este foarte cunoscută, foarte iubită și percepută în cele mai diverse feluri. Unii o văd o comedie ușoară de moravuri, alții o văd mult mai dramatică, mai degrabă ca o meditație amară asupra iubirii. Cum percepeți dumneavoastră această creație Mozart - Da Ponte?

Cred că e un mix. Cumva, pe o parte, e foarte ușor și e comic, dar pe de altă parte e și o drama. E o poveste care s-a putea să fie și astăzi, cum trăim acum, și cred că mixul ăsta e interesant.

Cumva, aduci povestea de înainte de 100 de ani, în timpul ce-l avem acum, cu drama, cu drama când se duc la izvor, dar și cu comica asta printre caracterele și comica cu Despina și cu Alfonso, un pic mai bătrâni decât ceilalți. Și, da, cred că mixul e foarte interesant.

Mi-amintesc acum acea sintagmă, mă rog, care a devenit un clișeu între timp, cel puțin pentru muzicieni, care spune că muzica lui Mozart este un fel de surâs printre lacrimi. Și aici avem elemente de operă buffo, nu chiar o tragedie, dar lucruri foarte dramatice și serioase, până la urmă.

Știu că la Verbier, în cadrul festivalului, susțineți nu doar această operă în concert, ci și un recital cameral, câteva zile mai târziu, pe 21 iulie, la biserica din localitate, în compania câtorva dintre colegii cu care cântați Cosi. Și voiam să vă întreb, cum a apărut această idee de a crea o dimineață de recital cu muzică a soților Robert și Clara Schumann?

Asta a fost o întrebare de la organizator, de la Verbier. O întrebat dacă e ok, dacă eu vreau să cânt într-un recital, nu un recital solo, dar un recital cu colegii împreună și fiecare cântă câteva cântece solo. Dar asta cu să cântăm de la Schumann și de la Brahms, ansambluri, o fost întrebare de Verbier și eu m-am bucurat foarte mult, că mie îmi place să cânt împreună cu alții și, da, să facem un alt fel de muzică, să venim în asta, muzica de camera.

Într-un spațiu mult mai intim, care dumneavoastră vă este nu doar foarte familiar, dar și extrem de aproape în toate sensurile. Sunteți și un extraordinar de bun interpret de lied și mi-ați povestit că urmează să apară foarte curând, în 28 august anul acesta, și cel mai recent album al dumneavoastră de lied, intitulat Melancolii, realizat împreună cu pianistul Ammiel Bushakevitz, care este unul dintre colaboratorii dumneavoastră apropiați, la casa de discuri Alpha Classics, cea cu care colaborați deja de niște ani, cu lieduri de Brahms, pe care l-ați amintit puțin mai devreme, și, surpriză, Eusebie Mandicevschi, sau Eusebius, cum este cunoscut mai degrabă în spațiu german. Așadar, muzică a unui faimos autor german, prezentată în compania muzicii unui mult mai puțin cunoscut compozitor român. O alegere repertorială care aș spune că se oglindește și în propriile dumneavoastră origini, atât germane cât și române.

Pot să vă rog să ne spuneți mai multe despre acest disc și de ce v-ați oprit asupra liedurilor lui Mandicevschi, pentru că sunt și alți compozitori români care au scris cântec, lied?

Eu l-am descoperit pe Mandicevschi în universitate și am cântat atunci câteva cântece, dar acum, cumva, am simțit că este timpul și vreau să descopăr un pic mai mult din partea României, din partea mamei mele și m-am pus la masă cu Ammiel și ne-am gândit ce putem face. Mandicevschi și Brahms s-au cunoscut foarte bine. Brahms îl ajuta pe Mandicevschi foarte mult. Mandicevschi nu a fost în primul rând compozitor. El a aranjat notele, el a aranjat partiturile și cântecele de la prima edițiune de Brahms și de Schubert și de Schumann.

A scris și el foarte multe, o compus și el foarte multe cântece pentru pian și un album cu texte de Vasile Alecsandri și am descoperit albumul ăsta și am spus hai să încercăm dacă putem ca și discul ălălalt care l-am făcut cu Löwe și cu Schubert, am vrut să-i punem pe ăștia doi împreună, să arătăm ce au împreună din partea de stil de compozitor și unde sunt diferențe. Și la Mandicevschi îmi place foarte mult că auzi, are și el partea asta, cum să spun, e un pic foarte ușor ca Brahms cu Volkslieder, cu cântece din lume, dar are și partea asta din Ucraina și e un pic de Rusia, e foarte romantică, foarte luminoasă. Chiar e un pic de rus, voluminos, un pic negru, un pic întunecat.

Aici am găsit câteva cântece care se potrivesc foarte bine și cu cântece de la Brahms și am încercat și sper că am și reușit să arătăm o poză din Brahms și Mandicevschi cu ce au împreună și unde sunt diferențe.

Foarte frumos și de-abia aștept să ascult și eu acest nou album al dumneavoastră cu muzică de Brahms și de Mandicevschi pe versuri de Vasile Alecsandri, un poet despre care scrieți în prezentarea acestui nou album că "A scris într-un stil extrem de evocator și în strânsă legătură cu natura. O natură pe care o iubesc și din care îmi trag inspirația ca sursă de interpretare pentru fiecare recital." - am încheiat citatul din dumneavoastră.

Știu că sunteți atât de apropiat de munte, de natură, încât aproape că ați ales în urmă cu ceva ani o altă meserie. Ați fost în lumea armatei, a militarilor de la munte. Și vreau să vă întreb, în contextul în care rămâneți un împătimit al drumețiilor montane, vă bucurați și din acest punct de vedere că veți fi la Verbier? Aveți timp pentru ceva drumeții și acolo?

Da, foarte mult. Pentru mine asta e un paradis. Să reușesc să cânt în zone de munte. Că nu sunt atâtea festivaluri în zonele acestea. Este și la Gstadt, și în Austria sunt câteva, dar nu sunt atâtea. Și de aia, pentru mine, asta e paradisul. Cumva să reușesc o dată sau de două ori pe an să cânt în partea asta de lume, în zonele acestea unde pot să mă duc foarte repede pe munte, da.

De obicei sunteți singur în drumeții? Știu că aveți și niște animale de companie.

Da, doi căței mici.

Și îi luați cu dumneavoastră pe munte sau nu? Sau e periculos? Sunt periculoase traseele.

Da, da, da, le iau. Le iau cu mine. Ori umblă singuri pe jos sau dacă nu mai vor, vin în rucsac. Asta e pozitiv dacă ai căței mici.

Un avantaj al celor mici, detalie mică.

Mi-am amintit că am văzut un reportaj, nu mai știu dacă era făcut de ORF, probabil cel mai probabil, sau de Deutsch Welle, cred că de ORF despre dumneavoastră, și erați la munte, pregăteați un recital și erau și acești prieteni canini, ai dumneavoastră.

Da, da, da. Copiii mei.

Copiii dumneavoastră, ce drăguț!

Copiii mei.

Dar ce anume vă atrage la a cânta? Pentru că aveți ocazia să cântați în niște săli renumite, fabuloase, aș zice. Sunteți membru al ansamblului de la Bayerische Staatsoper, din München, o sală în sine splendidă. Ce vă atrage înspre locurile acestea intime? Așa cum, de altfel, aș putea să vă întreb ce vă atrage așa de tare la muzica de lied? E cumva aceeași atmosferă.

Păi e o întrebare foarte bună. Cred că e punctul ăsta că e așa de intimă, de intimitate, că aici nu sunt așa săli… Pentru mine, cel mai mult, să ai o sală nu prea mare, unde poți să faci cu muzica ce vrei. Unde poți să cânti foarte tare, unde poți să cânti și foarte, foarte intim, și foarte încet, și foarte subtil, și unde poți să creezi ceva în moment. Și asta, pentru mine, asta, cel mai mult se întâmplă la lied și în cântece, că aici am cel mai mult libertatea. Libertatea să fac și să cânt așa cum vreau eu. Că aici sunt numai două persoane pe scenă, nu ai o orchestră mare. Sunt numai doi și asta, pentru mine, în ochii mei, asta e libertatea cea mai mare.

Ce frumos!

Și ca să încheiem cu o privire înspre viitor, ce proiecte vă ocupă timpul în perioada următoare? Există vreun rol, vreun compozitor de care vreți să vă apropiați în continuare? Aveți o nouă sesiune de înregistrări, poate planificată?

Mă bucur foarte mult să mă duc în Anglia, la Edinburgh, la festivalul din Scoția, acum în august și foarte mult mă bucur să am voie să cânt încă o dată aici la München, cum îi spune pe românește, Flautul …?

Flautul fermecat, îi spunem noi.

Așa, Flautul fermecat.

Ca scenă, asta, pentru mine, e cel mai mult magic ce poate să fie în operă, aici la München.

Și de toate recitaluri… Chiar acum sunt atâtea proiecte în care o să cânt muzica ce mi-i dor și ce-mi place foarte mult în locuri foarte frumoase, cu colegi foarte buni. Și pentru mine asta e cel mai mult și nici nu pot să mă gândesc pe mai mult.

Credit foto: Maren Ulrich