Duminică transmitem în direct spectacolul de premieră Falstaff de la Roma, avem această oportunitate grație faptului că suntem membri ai Uniunii Europene de Radio și că, bineînțeles, cei de la Roma au dorit să ofere întregii rețele acest spectacol; în afară de cei de la RAI, doar noi, la Radio România Muzical, îl preluăm în direct. Spuneți-mi, vă rog, din ce m-am documentat, ați debutat în Ford cu vreo trei decenii în urmă la Cluj, așa este?

Da, la Cluj am debutat, dar sincer nu mai știu când, destul de mult.

Am văzut că acolo a fost debutul?

Da, e unul de primele roluri care le-am făcut, da.

Dacă am găsit corect, înțeleg că n-ați mai fi cântat acest rol de vreun deceniu, de la München?

Da, mai mult.

Așadar, după Luisa Miller, tot operă verdiană, din acest an în care ați reluat un rol pe care nu l-ați mai făcut cu mult timp înainte, iată, e al doilea în acest an, în aceeași situație. Cum e, apropo de a relua după foarte mult timp un anumit rol?

Nu e greu, pentru că și eu m-am maturizat între timp. N-am vrut să mai cânt acest rol, nu vreau să spun că e un rol secundar, pentru că e un rol foarte important, Ford în Falstaff, dar e un rol pe care n-am simțit niciodată că vocal am fost chiar maxim cât s-ar fi putut. Are o parte dramatică, aria de exemplu este un pic dramatic scrisă pentru orchestră, iar înainte eram un bariton mai liric, chiar și acum sunt încă un bariton liric, dar vocea mi s-a împlinit între timp. Sincer, am vrut să las rolul ăsta de tot, n-am vrut să îl mai cânt, dar maestrul Mariotti mi-a făcut propunea și n-am putut să spun nu, așa că de asta am zis să fac din nou Ford și trebuie să recunosc că mă distrez minunat făcându-l; îl și văd cu alți ochi, bineînțeles, sunt un pic mai matur și sunt fericit să fiu aici.

Chiar asta mă gândeam să vă întreb. În sfârșit o comedie, bine, o comedie mai neagră, dar după atâtea drame și chiar tragedii, mă gândesc că e relaxant într-un fel, să mai schimbați registrul.

Da, cum știți cum e, nu e chiar așa de relaxant, pentru că muzica lui e mai grea decât în rolurile pe care le fac; e o operă foarte grea de ansamblu, adică tot timpul trebuie să fim împreună, se lucrează foarte mult pentru a fi totul perfect. Maestrul Mariotti este extraordinar și cere foarte mult muzical, suntem foarte intens pregătiți.

Apropo de dumnealui care este și director muzical la Roma și ați avut această primă colaborare la început de februarie când erați la Viena cu el în Miller, deci dumnealui a fost cel care v-a făcut să acceptați această nouă colaborare verdiană din nou.

Da, cu siguranță. În ianuarie am cântat prima dată împreună; îi cunoșteam numele și am fost extrem de impresionat de muzicianul profund care este. Luisa Miller va rămâne pentru totdeauna o amintire superbă și am dorit din nou să colaborez cu el, bineînțeles, după ce am cântat împreună, așa că mă bucur foarte mult că acum facem acest Falstaff și sper că pe viitor vor urma și alte lucruri.

Mai nou se preferă o singură distribuție. Cum resimțiți ca responsabilitate și ca presiune faptul că este o distribuție, la care bănuiesc că poate există și cover-uri, dar totuși nu alternați și sunt câteva spectacole la rând până la 1 noiembrie, deci mă gândesc că nu e tocmai simplu.

Clar, este responsabilitatea noastră a cântăreților. Trebuie să încercăm să nu răcim, că acesta este cel mai important lucru pentru că...

...și e sezonul...

... este foarte greu pentru un teatru să găsească pe cineva care să schimbe un cântăreț, mai ales într-o producție care a fost repetată o lună de zile și e un pic complicată, să zic așa; în ultimul moment, ar fi foarte greu. Teatrele au decis așa în ultima perioadă, bineînțeles că este și problema financiară, probabil că teatrele nu au banii pe care îi aveau în anii '80-'90. Pentru mine e la fel, pentru că eu totuși găsesc ca și cântăreț că trebuie să ai responsabilitatea asta de a încerca să eviți să răcești. De exemplu, când începe sezonul în care cânt, deci practic la început, încerc să nu mai merg la biliard - îmi place foarte mult să joc biliard -, încerc să nu mai ies afară. Eu am evitat, de exemplu, să înot în timpul iernii, tocmai din cauza asta, că răcesc foarte ușor dacă mă duc la bazinul de înot. Baschet, iarăși nu joc aproape deloc iarna. Încerc să am grijă, stau mai mult pe acasă, pentru că teatrele depind de noi și depind de seriozitatea noastră.

Cum arată montarea de la Roma? Știu că Tatjana Gürbaca e o regizoare care preferă stilul modern. Recent am difuzat o înregistrare a operei La Juive, realizată în 2024 - o înregistrare din spectacol. Tot ea era acolo regizoare. Știu că operase niște tăieturi în cazul acelei opere franțuzești. Cum este în Falstaff? S-au făcut astfel de compromisuri, să spunem, din punct de vedere muzical, pentru a prima regia?

În primul rând vreau să spun că noi ne cunoaștem cu Tatjana demult, am făcut Rigoletto împreună la Opera din Zurich. Există și un DVD care s-a făcut de către Opera din Zurich. Eu consider că este o regizoare foarte talentată și inteligentă și se vede asta în toate regiile ei. Bineînțeles că trebuie să înțelegem că provine din regietheater, adică acest sistem german de care am mai vorbit în public, în care nu prea are importanță subiectul în sine, ci ideea regizorului despre piesa respectivă. Aici trebuie să înțelegem că suntem în Italia, la Roma, orașul meu preferat - pentru că aici am debutat prima dată, în anul 2000, m-am și logodit cu soția mea și avem amintiri absolut superbe și aici am avut mari succese împreună cu maestrul Mutti, care mi-a acordat pentru prima dată să cânt Simon Boccanegra pe această scenă, împreună am mers în turneu în Japonia, cu acest teatru; am foarte mulți prieteni și este unul dintre locurile în care mă simt cel mai minunat din lume. Spectacol în sine este destul de clasic, pentru că și Tatjana a înțeles că în Italia nu poate să-l facă să fie atât de modern cum și-a dorit probabil în Germania, dar într-adevăr aduce un pic de tentă mult mai serioasă decât comedia pe care a compus-o Verdi împreună cu Boito - devine un pic mai mult tragicomică decât comică; totuși, este un spectacol ușor mai modern, dar nu este un spectacol extrem de modern și nu este nici un spectacol extrem, să zic așa. Este mai clasic, încercăm să facem glume drăguțe. Eu cred că per total va fi un spectacol foarte plăcut.

Am văzut un video în care ea spunea că lasă o urmă de ambiguitate la granița dintre comic și amar. Despre ce ar fi vorba?

Da, încearcă să trăim situațiile un pic în mod realist. Eu, de exemplu, în aria mea am o scenă în care devin gelos și mă gândesc că soția mea mă înșală și nu pot să îmi imaginez ce se va întâmpla și că numai nebunii au încredere în soțiile lor, chiar așa, orbit. Mi-a cerut, de exemplu să am un cuțit cu care mă fac că îl omor pe Falstaff și, practic, un pic are o relație cu Macbeth. Macbeth îl ucide pe Banco și după ce are sânge pe mână nu mai scapă de viziunea asta și asta este o scenă pe care, de exemplu, o voi face eu în Ford, scenă care are legătură efectiv cu Macbeth. Există momente din astea care duc cu gândul la alte spectacole și devine un pic mai reală situația; deci, nu neapărat comedia în sine.

Cum resimțiți dumneavoastră dramaturgia acestui rol? Iată, cum ați spus deja, un soț care bănuiește că ar fi înșelat de soție, deci o gelozie care începe să-l roadă. Pe de altă parte, are preocuparea de a-și căsători fiica cu un om cu bani, nu neapărat cu cel pe care și-l dorește ea. Cum resimțiți din acest punct de vedere, pentru că sunt un pic alte legături de cuplu și de relație tată-fiică față de celelalte roluri verdiene pe care le-ați abordat.

În primul rând, haideți să ne gândim la faptul că de fapt Falstaff este o operă optimistă. Se termină cu tutto nel mondo e burla, mesajul pe care Verdi vrea să-l trimită și în care spune că toți suntem puțin neserioși în lume și tot comedia este ceea pe care ar trebui să o căutăm într-un fel, să facem haz de necaz. La Falstaff nu m-a interesat partea dramatică, pentru că în momentul în care faci comedie trebuie să reușești să scoți afară cât mai mult din acel umor pe care teatrul îl are. Dar eu m-am gândit întotdeauna la Ford... nu l-am luat ca un personaj serios, l-am luat ca un fel de personaj din commedia dell'arte, un fel de personaj simbolic mai mult decât un om care e cu adevărat gelos; e un om care, într-un fel, își bate joc de el însuși. Și situația de asemenea manieră! Vă dați seama, la un moment dat există un moment în care noi îl căutăm pe Falstaff care se află după un paravan și durează zece minute până când ajungem să dăm jos paravanul. Atrage un comic de situație care trebuie gândit și făcut în așa fel încât să fie haios și creat, iar atunci nu poți să vorbești de un personaj serios. Încerc să trăiesc momentul situației și consider că asta este foarte important, ca absolut în orice personaj pe care îl faci, iar Ford are multe momente în care este haios. Asta mi-a plăcut întotdeauna la el.

Provocările.

Se lasă păcălit de soție, de fiică, nu? Practic dorește să o căsătorească cu cine știm și aici se arată din nou cum erau căsătoriile aranjate dinainte. Nanetta îl iubește pe Fenton și acolo, de exemplu, m-au trădat fetele.

Din punct de vedere muzical, cum îl vedeți? Există o comparație pe care ați putea o face cu alte pagini verdiene, de exemplu?

Din punct de vedere muzical este foarte complicat. Este o operă total diferită. În primul rând, este o operă de ansamblu. Sunt, non-stop, opt-nouă personaje pe scenă, fiecare are povestea sa și lucrurile sunt extrem de complicate. De asta este foarte interesant comicul de situație. Muzical este extrem de complicat, este o operă plină de energie, dar diferită pentru că nu are părți dramatice. În același timp, dacă noi gândim la personajul Falstaff, el este și un filozof. În partea de început, în care vorbește despre onoare, le explică celor doi servitori - lui Bardolfo și Pistola - că onoarea e doar un cuvânt. Nu are prea mare importanță în viața de zi cu zi. Asta e ceea ce spune - e mai important să mănânci decât să ai onoare.

Veți fi pe acea scenă cu Luca Salsi. Bănuiesc că v-ați întâlnit în mai multe producții în care ați alternat pe același personaj. Acum sunteți la un loc.

Da, m-am întâlnit cu Luca și când am făcut împreună un turneu în Japonia, suntem prieteni de ani de zile. Este clar unul dintre cei mai mari baritoni ai lumii, cel mai important bariton italian astăzi. E o plăcere și o onoare să fiu cu el pe scenă, ne înțelegem foarte bine și ne-am distrat foarte mult la repetiții, trebuie să recunosc. Mai ales că amândoi suntem la fel de burtoși. Practic sunt și eu sunt un fel de mic Falstaff, nu neapărat un Ford.

Soția dumneavoastră din spectacol este Maria Agresta, iar fiica - Marina Monzó. Ați mai colaborat cu ele, v-ați mai întâlnit?

Da. Sunt ambele foarte bune prietene ale mele și cu toate am cântat. Și cu Violeta Urmana - știm foarte bine că este deja o legendă a liricii. Cu Maria am cântat chiar Simon Boccanegra împreună la Roma în 2012, acea premieră incredibilă, poate cele mai frumoase amintiri din viața mea. După aceea am cântat cu ea la Viena. Deci, am cântat de mai multe ori și ne-am întâlnit de multe ori și la MET și în toate teatrele din lume; suntem prieteni foarte buni. Cu Marina Monzó am cântat deja Rigoletto la Napoli și voi cânta cu ea Rigoletto la Dresda la sfârșitul anului și cu ea ne cunoaștem de foarte mulți ani.

Deci tot tată-fiică din nou, dar altfel.

Așa e.

Îmi imaginam că mare parte din distribuție vă sunt prieteni și colegi din celelalte producții, evident, cum altfel.

Da.

Și apropo că ați spus mai devreme că Opera din Roma e cumva teatrul dumneavoastră de suflet, îmi imaginez că și atmosfera din teatru vă e familiară, adică vă simțiți ca acasă și la cabină și peste tot.

Da, am prieteni vechi. Un prieten care e violoncelist, tocmai a ieșit la pensie - ne cunoaștem din anul 2000 -, de care mi-a fost foarte dor; de fiecare dată când vin la Roma ne vedem și îmi povestește despre Roma, suntem împreună aici. Și mulți alții din cor - și un corist român cred că este -, sunt oameni pe care i-am văzut deseori.

Mă uitam la niște comentarii pe Facebook legate de promovarea pe care o face Opera din Roma pentru spectacol. Erau oameni care se plângeau de faptul că de când s-au scumpit biletele, spectacolele sunt parcă mai degrabă pentru turiști și mai puțin pentru melomani. Vi se pare că s-a schimbat cumva publicul, că mai degrabă e format din mai puțini melomani adevărați și mai mult din turiștii care vin și fac și din trecerea pe la Operă un punct de atracție turistică, dar atât?

În primul rând s-a schimbat din pandemie. Trebuie să ne gândim că și în teatrele din Germania, unde înainte era non-stop arhiplin, astăzi sunt săli care nu sunt neapărat pline. Din păcate, astăzi lumea merge mai puțin la operă decât înainte de pandemie. Nu știu dacă e de vină prețul biletelor - ele s-au scumpit -, dar vedeți că toată viața s-a scumpit, peste tot. Oriunde mergeți e mult mai scump decât cum a fost înainte și tot în direcția asta se merge. Acum, sincer, nu pot să-mi dau seama. Viena întotdeauna a trăit foarte mult din turiști; întotdeauna, opera a fost arhiplină, dar nu știu cât la sută din public a fost un public de turiști. Toate orașele astea este importante - Roma, Paris, Londra - întotdeauna vor avea și turiști la operă și este un lucru foarte bun pentru lumea operei. Eu din câte am văzut la Roma, pentru că am fost la un spectacol de Le nozze di Figaro, era arhiplină sala și am înțeles că a fost foarte bine vândut. Eu consider că e bine aici la Roma, din ce-am văzut, există public și asta este foarte important. În anul 2000, când am venit, nu era așa mult public ca azi, dacă pot să fiu sincer.

Și un public care să guste, care să înțeleagă, adică știe la ce vine.

Cu siguranță, mai ales că aici au fost și sunt încă critici mari de operă; în Italia au o tradiție în acest sens. Cred că pandemia a afectat cel mai mult toate teatrele.

Cum a trecut vara pentru dumneavoastră?

În această vară am avut un pic de liber, cu toate că nu destul. Cred că am avut numai trei săptămâni libere în care m-am reîntors la Cluj să joc baschet cu prietenii mei dragi. A trecut foarte frumos. Am cântat extrem de mult anul trecut. Anul trecut am fost în Zurich, Viena, Londra, Amsterdam... În Amsterdam am avut bucuria de a cânta la Concertgebouw, cu una de ce mai incredibile orchestre din lume. La Londra am cântat Rigoletto, care a fost senzațional - o regie superbă, colegi fantastici și un succes minunat. În Madrid am cântat Trubadurul. Deci, a fost un an extraordinar de frumos, unul dintre cele mai frumoase din viața mea artistică, iar vara a fost una cum ar trebui să fie, cu o ușoară vacanță, cu bucurie, cu studiu.

Apropo de acea producție de Boccanegra din Germania, până la urmă s-a înregistrat pentru un viitor CD, care mai este stadiul?

Da, se va face CD, deja mi-au cerut poze pentru copertă și urmează să iasă cândva de la Bayerischer Rundfunk; poate chiar anul ăsta. Ne bucurăm. Cu toate că, din păcate, în perioada aceea am fost un pic răcit, adică nu am fost chiar în cea mai bună formă, dar am ascultat înregistrarea și suntem toți foarte fericiți și mulțumiți.

Care este următoarea destinație? După Roma, încotro?

După Roma, urmează Firenze - Simon Boccanegra cu maestrul James Conlón, un alt maestru cu care am mai cântat de mai multe (Macbeth la Viena și cred că și la Berlin am cântat împreună) -, după care urmează Deutsche Oper Berlin, apoi Teatrul Real din Madrid - Fedora, Deutsche Oper Berlin - Traviata cu colega și prietena mea Federica Lombardi, după care am fericirea și onoarea să cânt într-o serie de concerte cu Anna Netrebko și cu Brian Jagde - concerte în Germania și la Paris, Barcelona, în Monte Carlo - invitat de Anna, după care din nou Simon Boccanegra la Valencia, Rigoletto la Statsopper Berlin, Bal mascat la Dresda și Trubadurul la Roma Cam ăsta este anul meu care urmează, după care din nou Metropolitan, Scala ș.a.m.d., adică anul viitor.

Iar noi așteptăm ofertele de la Uniunea Europeană de Radio și vedem ce apare, ce spectacole dintre cele pe care le veți mai face vor fi disponibile și pentru a fi transmise în direct sau ulterior se mai poate întâmpla să le dea ca înregistrări, chiar dacă nu au fost propuse pentru a fi live.

Să sperăm. Și eu mi-aș dori tare mult să se dea tot la radio și la televizor; rămân pentru eternitate.

La radio se pare că e mai ușor să fie distribuite aceste transmisiuni sau înregistrări, din partea organizatorilor firește.

Vreau să salut publicul român care ne ascultă în seara premierei. Vă îmbrățișez pe toți și vă transmit multă dragoste.