Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Axia Marinescu și Cristina Comandașu

Publicat: vineri, 13 Noiembrie 2026 , ora 9.56

Caravana concertelor educative în școli organizată de postul nostru a ajuns la finalul ei 11, noiembrie, multiple opriri pe zi în mai multe zile din ultimele două săptămâni, un program intens, deci pus în practică de pianista Axia Marinescu și organizat de Cristina Comandașu, alături de mine amândouă în studioul Radio-Rumânia Muzical. Bună seara.

Axia Marinescu: Bună seara.

Cristina Comandașu: Bună seara.


Cred că putem trage niște concluzii după aceste două săptămâni... „de foc” m-aș aventura eu să spun, deși eu n-am participat deloc, dar din câte am înțeles a fost vorba de un adevărat tur de forță, nu-i așa?

Cristina Comandașu: Așa este. De fapt greul a fost dus de Axia Marinescu, eu vreau să o felicit și să-i mulțumesc foarte mult, în mod oficial, acum că a făcut acest tur de forță, pentru că de fapt a susține trei concerte pe zi, la un public foarte special, pentru că până la urmă pentru oricare dintre noi să performezi în fața copiilor este hârtia de turnesol pentru fiecare dintre noi sau poate să fie groapa cu lei pentru fiecare dintre noi; Axia a trecut dincolo de groapa cu lei, cum ar veni, a acestei hârtii de turnesol care este foarte vie și o oglindă a societății pusă în fața noastră, de fapt asta a fost și îi sunt foarte recunoscătoare că a făcut acest tur de forță, au fost opt zile pline, eu am asistat cam cred că la șase dintre ele, în rest a trebuit să mai rezolv și treburi pe aici pe la birou. Alături de ea au fost colegii mei Andreea Kiseleff și Lucian Haralambie, coordonatori. Îi sunt foarte recunoscătoare și echipei tehnice care a însoțit-o, alcătuită din cinci oameni de aici de la Radio România, un tur de forță pentru toți dar cu niște rezultate eu cred deosebite. Cred că e cazul să ne spună și Axia cum i s-a părut.

Axia Marinescu: Da, și pentru mine a fost un proiect extraordinar pe care mi-l doream să-l fac de ceva timp și sunt foarte recunoscătoare, atât Radio România Muzical, dar și celor care ne-au sprijinit și care au înțeles cât de importantă poate fi o astfel de inițiativă. Nu am resimțit aceste opt zile ca pe un tur de forță, cred că provocarea principală pentru mine a fost să mențin o regularitate pentru fiecare concert, să încerc să cânt la fel de bine pe cât posibil la fiecare, asta cred că a fost cel mai greu. Dar, pe de altă parte, de fiecare dată aveam o altă energie din sălile în care cântam, erau alți copi, alte vârste și atunci cred că a fost mai simplu de gestionat. Eu sunt foarte bucuroasă, cred că am reușit să facem o acțiune frumoasă și, mai mult decât atât, mi-a dus foarte multă bucurie.

Tocmai despre această energie și eventual chiar și despre oglinda societeții aș fi vrut să vorbim: care a fost efectul pe care l-au avut aceste ore petrecute alături de muzica clasică asupra copilor, asupra elevilor? Pentru că vorbim totuși de tineri care poate n-au avut niciodată contact cu muzica clasică.

Cristina Comandașu: Din ce am văzut, efectul este extraordinar! Marea învățătură (cred că pentru noi toți, adulții) este că copiii sunt de fapt așa cum îi creștem și că de fapt copiii sunt oglinda noastră și dacă noi nu investim în ei și nu îi expunem la experiențele de care au nevoie pentru viață ei, nu au cum să le aibă. Profesorii ne-au spus foarte clar: „veniți din nou, pentru că este unica șansă ca acești copii să fie expuși la acest gen de act cultural, pentru că părinții nu mai au timp sau nu mai au dispoziție să se ocupe să-i ducă la spectacole sau să le pună să asculte muzică clasică”. În fine, viața e grea, știm cu toții... profesorii practic nu pot ieși cu ei din școli să meargă la asemenea evenimente educative sau poate la un concert sau la orice altceva pentru că birocrația implicată este absolut infernală și mulți renunță sau e pur și simplu prea dificil și atunci copiii respectivi nu au pur și simplu șansa ca niciodată să ajungă într-o sală de concert sau poate într-un muzeu sau să cunoască un scriitor sau poate chiar să vadă și un film bun, altceva decât un blockbuster comercial. Pentru mai toți pe care i-am văzut noi și cred că număram cu Axia undeva spre 4.000 de copii care au participat la aceste 24 de concerte... a fost o prima întâlnire cu muzica clasică în forma ei vie. Am mai văzut ceva: cei care au participat și în trecut la proiectul „Ascultă 5 minute de muzică clasică” în forma înregistrată pe care o dăm din 2014 în școli se vedea. A fost o hârtie de turnesol și pentru noi și pentru profesorii lor și chiar pentru ei. Unii dintre ei mi-au recunoscut vocea pentru că o știau din clipurile de la „Ascultă 5 minute de muzică clasică” și era clar că ascultau mai cu atenție sau în orice caz erau informații, dar marea majoritate a lor a văzut pentru prima dată în viața lor un pianist cântând la un instrument, au auzit pentru prima dată o lucrare de Enescu. Eu aș vrea s-o felicit pe Axia și pentru conceptul pe care l-a adus, pentru că chiar am avut discuții cu ea înainte, zic: „măi, dar Mozart, Couperin, ce treabă astea cu Enescu?”, zice: „ce, păi dar i-au influențat” și de-abia când am văzut prima dată pusă în scenă această idee de concert educativ am realizat că ea nu doar că vorbește despre Enescu dar face de fapt o trecere prin istoria muzicii, încât copiii să aibă de unde alege. Am mai văzut ceva: gustul, pentru ei, s-a mutat de la zona clasico-romantică, spre muzica modernă și o să vă punem cred în cadrul acestei emisiuni lucrarea care a avut cel mai mare succes. E cazul să dezvăluim care e aia: Gymnopedies de Satie. Dar de ce credeți? Din câte am înțeles este foarte populară pe tot felul de rețele, pe TikTok, pe Instagram... așa că din punctul meu de vedere trebuie să continuăm. Este ceea ce ne-au cerut profesorii, este ceea ce vedem că au nevoie copiii care au venit după aceea la Axia și i-au spus: „uite, mie mi-a plăcut foarte mult Mozart și Debussy, vai ce mult mi-a plăcut”. Deci copiii chiar apreciau și vreau să vă zic că chiar și acolo unde erau școli din medii mai defavorizate, da, cu condiții proaste, se vedea, vreau să vă zic, chiar și aceia la un moment dat tot s-au prins în joc. Dar au fost două condiții esențiale: să nu aibă telefoane mobile la dispoziție și să fie profesorii printre ei prezenți, nu doar pe margine, uitându-se condescendent înspre ei și atunci... Vreau să vă spun că eu mă așteptam să fie cum să zic, mult mai turbulent, adică, știu și eu să fie reacții, să nu fie atenți deloc, să deranjeze. Gândiți-vă că am avut copii cred că și 4-500 înghesuiți într-o sală de sport în anumite cazuri, iar sălile de sport oricum au fost o provocare pentru colegii mei din partea tehnică pentru că trebuiau să asigure sonorizarea încât să se înțeleagă ceva într-un hău imens. Cumva s-au întrunit toate lucrurile astea, dar cred că o să zic Axia mai multe.

Axia Marinescu: Eu aș mi-adăuga o a treia condiție, aceea a deschiderii profesorilor și mai ales a directorilor de școală, pentru că ce am reținut din tot acest periplu este că nu există diferențe între sistemul public și sistemul privat în ceea ce înseamnă disponibilitatea de a asculta muzică clasică. Am ajuns în școli publice, în Berceni, chiar și în Ferentari, în care directorii erau foarte deschiși către muzica clasică și se vedea imediat în atitudinea elevilor care cunoșteau deja programul „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, dar erau și deschiși vizavi de concertul nostru și cred că aici s-ar putea lucra poate mai mult: sistemul de învățământ să fie mai conștient de rolul pe care îl poate avea muzica clasică în societate, în formarea copiilor, în formarea viitorilor membri ai societății și pe lângă faptul că noi am dorit să le facem cunoștință cu muzica clasică, pentru că mulți dintre ei într-adevăr nu cunoșteau acest concept, mai erau și care cunoșteau și atunci sigur că discuția a avut alte valențe, dar eu mi-am dorit foarte mult să trezesc curiozitatea în ei și o conștientizare a faptului că până la urmă fiecare om, fiecare dintre noi avem o muzică interioară pe care trebuie doar să o ascultăm și eventual să o cultivăm și zic eu că am reușit.


În studioul Radio România Muzical, împreună cu Cristina Comandașu, vorbeam despre concertele educative desfășurate sub egida postului nostru la ințiativa Radio România Muzical. Deci, în ultimele două săptămâni s-au desfășurat în București aceste concerte educative. Vorbeam despre feedback-ul primit de la copii sau despre cum s-au comportat aceștia și înțeleg că s-au comportat extrem de bine. Aș vrea să știu ce opinii au avut profesorii.

Cristina Comandașu: Îmi pare lucru că nu mi-am luat telefonul, să citesc opiniile profesorilor. Toți au fost foarte încântați de cum a fost organizat, de concept, de cum a decurs. Cred că și pentru ei a fost oarecum o provocare, adică, wow, ce venim noi să facem acolo. Dar aici este și rolul, vedeți, al muzicianului profesionist și a fost foarte bine că a fost un pianist de calibru internațional în fața copiilor, pentru că valoarea nu are nevoie de prea multă prezentare, strălucește prin ea însăși și chiar dacă, sigur, Axia nu a putut cânta la un pian adevărat, că nu puteam căra acum un pian în fiecare școală, era logistic imposibil așa ceva și în plus ne-am fi bătut joc de instrument, să-l cărăm pe scări atâta. Cu toate acestea, fiorul acesta al cântării live, explicațiile, dialogul cu copiii, că nu a fost ceva, ne-am dus acolo și am stat așa, am zis fiecare ceva și, nu, totul a fost interactiv, i-am întrebat, au trebuit să ghicească numele pieselor, să ghicească anumite instrumente, să-și spună opinia, pentru că asta e foarte important și chiar mă uitam că în unele școli, oarecum cu greu se deschideau, adică, practic, nu le venea să creadă: "Chiar pot să zic și eu ceva?" și erau îndemnați să facă asta. Deci, pentru profesori, cei care mi-au scris, mi-au spus, e un instrument extraordinar și toți cred că au nevoie de instrumentul acesta, o dată pentru a face lobby pentru muzica clasică și pentru colegii lor, ceilalți profesori și pentru părinți și pentru copii și pentru a arăta, de fapt despre ce vorbim noi acolo, că muzica nu e ceva, nu e un manual, nu sunt informațiile teoretice, nu e nici măcar cântatul în cor pe care îl poate să-l facă sau nu copiii, e ceva mai mult decât atât; a cânta acolo, chiar în sala lor de clasă, în sala lor de sport sau în sala lor de evenimente. E o experiență de care este nevoie și, cum să zic, eu chiar sunt hotărâtă să fac ca un fel de apel public către toată comunitatea de muzicieni, să ne unim și să facem lucrurile astea în continuare pentru că fără asta, în 7-10 ani de acum încolo, nu va mai avea cine să vină în sălile de concert. Și asta nu este o pierdere doar pentru muzicieni, că își vor pierde job-ul sau se vor închide sălile de concert, ci este o pierdere pentru societate. Societatea, fără muzică clasică și, în general, fără cultură este ceva ce vedem în Matrix. Putem să ne uităm cam cum ar arăta și să ne gândim dacă asta vrem pentru viitor. Așa că, eu, în continuare, intenționez să strâng fonduri, să strâng aliați, astfel încât proiecte de felul acesta să ajungă în cât mai multe dintre școlile din România, pentru că, acum chiar mi-am dat seama că sunt absolut necesare. Și mai este ceva, chiar citeam zilele trecute: societatea de astăzi este prea mult orientată către adulți și prea puțini către copii, către tineri. Noi gândim tot timpul numai prin lentila noastră și fără să ne gândim dacă lucrurile astea se văd la fel pentru copii și prin ochii lor, ori, ei nu au nevoie doar de rețelele sociale și telefoane mobile și lucrurile astea, ei au nevoie de a învăța ce le face bine, iar cultura face bine, absolut. În lipsa ei suntem doar niște corpuri umblătoare și atât.

Axia Marinescu: Da, și nu numai la nivel social, dar și personal. Muzica clasică, până la urmă, încarnează niște valori universale care, pe lângă faptul că ne ilustrează cum a evoluat omenirea pe tot parcursul ei, dar ne fac viața mai frumoasă; și sensul vieții este să o trăiești frumos, nu să trăiești aseptic. Și ce mi se mai pare important este că, apropo de ce spuneai, Cristina, că societatea poate nu privește și prin lentila personalității copiilor, se datorează și faptului că am ajuns într-o situație în care valorile primordiale astăzi sunt legate de partea financiară. Ori, dacă copiii au ocazia și oportunitatea să înțeleagă și altceva în afară de această valoare financiară care, de curând, a devenit o valoare primordială, înainte era poate un bun de schimb, o monedă de schimb, societatea se poate îndrepta către o altă direcție și nu în cea în special în care mergem acum, care este așa cum este.


O întrebare extrem de generală și sunt convins că nu îi dăm de cap astăzi, acum, în următoarele minute, dar cum am putea noi, ca muzicieni, să inspirăm și nu doar tinerii, nu doar copiii, poate chiar și pe adulți? Pentru că valorile societății nu sunt inspirate doar copiilor, sunt inspirate și adulților. Deci, cum am putea face noi să dăm mai departe importanța și valoarea muzicii clasice?

Axia Marinescu: Eu spun tocmai ce am încercat să facem și prin aceste concerte, mi se pare important să încercăm să integrăm muzica clasică într-o panoplie de valori culturale, să contextualizăm, de exemplu, pentru copii; de ce m-am gândit la un astfel de repertoriu, pentru că am încercat să le trasez, așa, istoria muzicii și prin niște simboluri care se pot referi și la alte dimensiuni ale vieții lor și cred că atunci când reușim să integrăm muzica în celelalte sfere ale vieții oamenilor, atunci se pot produce niște schimbări, pentru că, tocmai, muzica se adresează unei societăți plurale (în care, bine că trăim și nu trăim izolați), și atunci, mult mai ușor se fac anumite conexiuni, zic eu, chiar și pentru adulți, iar cultura este, prin definiție, formată din tot felul de analogii, din idei, și ideile, iarăși, cred că sunt universale, sunt frumoase și sunt adevărate, indiferent de epocă, de contextul social, de trecerea timpului. Cred că ar putea fi o soluție. Mai sunt și altele, sunt convinsă.

Cristina Comandașu: Uite, am să vă zic acum, să împărtășesc, așa, să zic, neoficial, acest proiect a fost urmărit pe contul nostru de Facebook și de directoarea EBU, Pascale Labrie, care mi-a trimis un mail în după amiaza asta, nu doar să mă felicite, să-mi spună că, uite, asta trebuie să facem toți, pentru, ca radio public, pentru că avem multe discuții la nivelul EBU, vizavi de ce pot face radiourile de muzică clasică europene pentru advocacy muzică clasică și m-a mai întrebat, dar cum ai promovat radioul pentru copii? Și, știți, eu mi-am dat seama că o să-i răspund așa, proiectele astea făcute și tot ce face Radio România Muzical nu este despre marketing, noi nu încercăm să vindem nimic, noi încercăm pur și simplu să servim binele public și am căutat acele forme exact în punctele pe care personal le-am simțit nevralgice și recunosc, preocuparea aceasta de orientare către viitor pentru mine nu e doar așa o deviză, o chestiune de marketing, hai să ne mai facem și noi un proiect ca să ne facem reclamă. Asta spun, continua marketizare și încercare de vânzare a ceva ne-a adus în momentul ăsta. Noi nu încercăm să vindem nimic aici, încercăm să fim relevanți pentru binele public. Și în momentul când încerci să nu mai vinzi și doar să fii util, eu cred că atunci ai devii relevant. Sigur că e mult, 24 de școli și 4.000 de copii care sigur au vorbit acasă pentru cel puțin doi părinți și patru bunici, deja ridică destul de mult cifra despre care s-a vorbit, plus profesorii și toți colegii lor în școala asta bașca, să spun. Dar nu e vorba despre cifre aici și nu e vorba nici despre faptul că le spunem să asculte sau nu Radio România Muzical. Axia a ales câteodată da, să le spună „Mai ascultați și la Radio România Muzical”. Eu nu le-am spus asta. Eu le-am spus să încercați să ascultați muzică clasică pentru că vă face bine. Eu nu cred că există neapărat o rețetă, dar sunt lucruri pe care putem alege să le facem sau să nu le facem și dacă alegem să facem spre binele tuturor fără să urmărim vreun profit în momentul ăla probabil că se va schimba și ceva în bine. Asta cred și probabil că așa voi acționa în continuare, așa cum de altfel am tot făcut și în anii ăștia cât au fost până acum.


Scurtă anecdotă personală: și eu, când eram copil, ascultam Radio România Muzical, pentru că mi se părea că așa ar trebui să fie până la urmă, și de asta nici eu nu am impus nimănui altcuiva, nici prietenilor, nici colegilor, nimănui de la școală, în viața mea privată; pentru că dacă cineva vrea o să facă, o să asculte. Unde voiam să ajung cu toată ideea asta: marketing evident nu facem, nu despre asta e vorba, dar la nivel personal cum facem sau putem noi la nivel individual să "schimbăm" lumea, prin muzica clasică?

Axia Marinescu: Evident. Altfel n-ar mai avea niciun sens. Evident, da. Eu așa cred, pentru că, până la urmă, arta este făcută din individualități, că vorbim de muzică, de literatură, de pictură, arta asta înseamnă, înseamnă creație și creația este individuală și atunci prin contribuția noastră cred că putem să reușim, nu am astfel de pretenții megalomane, nu voi schimba eu mentalități, dar asociindu-mă cu persoane care gândesc la fel ca mine, cu entități care se orientează în aceeași directive, cred că putem schimba puțin câte puțin ceva, acel ceva în timp poate se colmatează și ajungem să nu cădem într-o groapă unde nu mai distingem între ce e bine și ce e rău, dar sunt convinsă că exemplul individual poate să aibă o contribuție prin dialog mai ales, ceea ce am încercat să facem și cu copiii, nu doar să le prezentăm, așa, niște hit-uri, am încercat să și vorbim cu ei, să-i lăsăm pe ei să vorbească și atunci fiecare își dezvoltă altfel percepția asupra vieții, asupra artei, asupra muzicii mai ales, că despre asta am vorbit.

Cristina Comandașu: Eu cred că fiecare putem să schimbăm lumea și de fapt asta le-am spus și copiilor, fiecare avem rolul nostru în societate și putem să schimbăm ceva în bine. Schimbăm în bine purtându-ne cu celălalt așa cum ne place și nouă să se poarte ceilalți cu noi. A fost un exemplu foarte bun pentru că, cum să zic, exemplul ăsta l-am dat când îi rugam să nu vorbească sau să nu fie prea multă rumoare ca să arătăm respectul unul celuluilalt, pentru că de fapt despre asta este vorba: cum facem noi să trăim mai frumos; iar ei resimt asta, că ar vrea să primească mai puțin bullying, să se simtă mai respectați, să vadă că și ei contează, că colegul de bancă nu trebuie neapărat să-i dea tot timpul cu o carte în cap ș.a.m.d., adică ei trăiesc mult mai intens toate lucrurile astea și poate că am trăit-o și noi la vremea noastră, dar acum nu știu, e foarte vizibil și violența să știți că este o problemă majoră în școli... violența este reacția imediată la lipsa unor mecanisme prin care societatea ar trebui să controleze niște lucruri și să ne facă viața mai frumoasă. Copiii de fapt suferă exact pentru greșelile noastre ale adulților și de-aia eu cred că fiecare la locul lui, dacă face ce trebuie să facă unde este pus este suficient, este absolut suficient, așa că eu îi îndemn pe toți să se gândească care este rolul meu ce pot eu să fac bine și pentru mine și pentru ceilalți și deja, oh, ne-am afla în paradis.


Și cu acest gând că putem încheia conversația pe ziua de astăzi, vă mulțumesc foarte mult pentru prezența în studioul Radio România Muzical, felicitări din nou pentru acest proiect!

Interviu realilzat de Petre Fugaciu