Despre restaurarea Casei George Enescu din Mihăileni, despre relația dintre patrimoniu, arhitectură și creație, dar și despre rolul unui astfel de spațiu în viața culturală de astăzi, am stat de vorbă cu arhitecta Raluca Munteanu, din partea Fundației Pro Patrimonio.

Doamnă arhitect Raluca Munteanu, înainte să vorbim despre rezidențele muzicale care au început anul acesta la Mihăileni, aș vrea să ne întoarcem puțin în timp. Pe scurt, ce a găsit Fundația Pro Patrimoniu atunci când s-a implicat în reabilitarea casei George Enescu și cât de complicat a fost procesul de refacere și reintroducere în circuitul public?

În 2014 am ajuns prima dată la Casa Enescu și am găsit o casă aproape prăbușită, cu acoperișul spart, cu zidurile parțial dărâmate, dar culmea, înăuntru totuși era o atmosferă plăcută și cu niște detalii pe care noi arhitecții le-am apreciat foarte mult, și deși alți colegi și alte persoane ne-au spus că nu poate fi salvată și că din păcate e prea târziu, noi Pro Patrimoniu ne-am încăpățânat să credem că putem să o salvăm și să o refacem. Și asta s-a întâmplat, e drept, cu efort și în mulți ani, dar anul trecut am reușit și am redeschis-o. Erau și câteva piese de mobilier, nu știm exact dacă sunt chiar de pe vremea lui Enescu, niște dulapuri, un scrin pe care le-am restaurat cu ajutorul unei firme din Botoșani, care a făcut lucrul acesta voluntar și le-am readus înapoi, încercând ulterior să redăm un pic din atmosferă, cu un pian, cu lucrurile necesare unei locuiri plăcute în Casa Enescu, astfel încât să poată fi utilizată.

Anul 2026 aduce concretizarea unei noi inițiative, Rezidențele muzicale Casa Enescu Mihăileni. Care este povestea acestor rezidențe și cui se adresează?

Povestea începe tot atunci când am găsit noi casa și meșterii cu care am lucrat, vorbind cu noi, ne-au spus că ce frumos ar fi ca în casa asta să se facă tot muzică, așa cum făcea și Enescu, pentru că și ei și alții din comunitate își doresc pentru copiii lor să aibă o școală mai de calitate și dincolo de materiile obligatorii de la școală să facă și lucruri ca în alte țări. Mulți dintre ei au și lucrat în străinătate unde se fac și par normale, și ne-am gândit că ar fi foarte bine să deschidem casa asta pentru educație de muzică și facem săptămânal câte un curs de muzică pentru copii, dar și pentru muzicieni în curs de formare, studenți și tineri profesioniști, astfel încât să vină și să studieze acolo. Am avut niște mici tentative și pe durata lucrărilor și mai târziu, dar abia anul ăsta, cu sprijin din partea unor sponsori generoși, am pus la cale un program mai structurat de rezidențe, am avut deschis un apel, am avut un bord muzical de muzicieni cu diferite profile, de la teoreticieni la compozitori sau interpreți, care să selecteze din cei care își doreau să participe și am ales patru echipe care să stea fiecare de la 10 zile până la o lună în Casa Enescu și să profite de atmosferă, să compună, să creeze, să studieze și să întoarcă ceva în comunitate. Fiecare dintre cei care participă acolo își găsesc propriul program și au cel puțin o zi în care fie lucrează cu copiii care studiază muzică acolo, fie oferă comunității un concert.

Cât credeți că este de important ca spiritul enescian să trăiască în acest spațiu, care să fie mai mult decât un muzeu, ci un spațiu care continuă să producă și să inspire cultură?

Este singura rațiune a casei de a fi. Muzeu nu o să poată fi niciodată, nu avem obiecte de expus, avem prea puține informații despre cum arăta casa pe vremea când Enescu locuia aici. Există câteva scrisori și corespondența cu mama lui - e destul de interesantă și merită studiată, dar totuși nu poate să transforme locul acesta în muzeu și singurul lucru care îl face și păstrează spiritul lui este studiul muzicii. Majoritatea celor care până acum au avut rezidențe s-au axat plecând de la influențele enesciene sau de la opera lui Enescu, fie să studieze piese, fie să compună, inspirați de spiritul enescian și cred că noi românii încă mai avem mult de descoperit la Enescu. Eu nu sunt muzician, sunt arhitect, dar și pentru mine să-l descopăr și să-i descopăr creația încă este o provocare și îmi place și de câte ori am ocazia încerc să aflu cât mai multe despre el și să ascult cât mai mult din muzica lui Enescu, pe care recunosc că o cunosc prea puțin și în școala când am făcut eu muzică, s-a studiat extrem de puțin.

Această casă este situată într-un spațiu rural, departe de ritmul marilor orașe. Ce-i poate oferi unui muzician această desprindere de mediul urban, dar și apropierea de locul în care Enescu însuși și-a petrecut o parte din copilărie?

Cred că oricine compune sau creează preferă un pic de liniște. Noi mai avem experiența în alt loc de care ne ocupăm, a unor rezidențe de scriitori și pentru a scrie și pentru a compune e nevoie de liniște și de inspirație, iar casa aceasta care e ruptă, într-adevăr, cum spuneați, de ritmul urban, oferă exact acest lucru, liniște, întoarcerea către sine, reflexie, dar și un peisaj foarte frumos. Toți care au fost acolo ne-au spus că sunt niște apusuri absolut superbe. Comunitatea e plăcută și vecinii sunt foarte prietenoși, nu sunt complet izolați astfel încât să se simtă prea singuri, dar au suficientă intimitate și suficientă liniște cât să se concentreze și să se dedice exclusiv muzicii. Mai avem încă de lucrul. Casa e gata, dar ar mai fi de aranjat și curtea. Suntem în curs de amenajare pe parcela de alături, unde este o casă de care ne ocupăm tot noi. Încercăm să organizăm și un mic auditoriu, să permită concerte puțin mai mari, casa e prea mică pentru așa ceva. Sunt și niște mici lucruri de disconfort, dar care sperăm în timp și cu sprijin din partea susținătorilor și donatorilor noștri să putem să le terminăm să oferim și mai multe condiții și mai bune condiții pentru cei care vin să studieze acolo și să fie un loc în care până la urmă să-l descoperim toți pe Enescu. Avem nevoie de locul acesta și putem să-l descoperim într-un mod mult mai prietenos decât așa în mod oficial în diferite evenimente urbane.

Una dintre condițiile rezidenței este ca fiecare participant să prezinte public rezultatul muncii sale. De ce este important ca activitatea desfășurată într-un astfel de spațiu să se întoarcă într-un fel către comunitatea locală?

Asta e condiția noastră cam la toate locurile în care activăm, nu doar pentru muzicieni și cele pentru scriitori sau în alte locuri unde organizăm workshop-uri pentru studenții la arhitectură. Casa respectivă este parte din satul Mihăileni și încercăm ca toată lumea, comunitatea de acolo, să o simtă parte din viața lor, nu să fie o chestie exclusivistă, elitistă în spatele ușilor închise și să înțeleagă că ce se întâmplă acolo îi privește și pe ei și ei sunt parte din creație, din peisaj și ei pot să beneficieze de această casă și de patrimoniu.