Interviuri Înapoi

AUDIO. Interviu cu Andrey Zhilikhovsky

Publicat: joi, 12 Septembrie 2024 , ora 15.29

În 15 septembrie cântați la București. Va fi aceasta prima dumneavoastră prezență pe o scenă bucureșteană?

Va fi prima dată, nu am mai cântat la București niciodată. Chiar voiam să facem ceva interesant. Vorbeam și cu domnul Jinga (directorul Operei Naționale București), hai să facem ceva și n-am găsit nici eu timp, nici el n-a găsit timp în orarul lui și eu în orarul meu.

Cu ocazia acestui concert, din seria Masters of Classic, vă reîntâlniți la Sala Palatului cu soprana Asmik Grigorian, cu care ați mai cântat. Cu ea ați împărțit scena cu ocazia spectacolelor cu Evgheni Onegin de Ceaikovski.

Da, asta a fost în 2015 la Moscova, la Bolshoi unde am debutat împreună, iar de atunci suntem prieteni foarte buni, foarte apropiați.


Ați mai cântat între timp împreună
în alte spectacole sau concerte ?

Da. Am cântat de multe ori și am cântat și pe alte scene și în alte producții. De fiecare dată, în orice țară ne aflăm împreună, ne întâlnim, dacă suntem pe aproape.


A fost o colaborare foarte bună înțeleg, cea din Onegin.

Da, iar acolo a început și prietenia noastră cu regizorul Dmitri Tcherniakov, care de asemenea, ne-a pus pe roate să spunem, ca actori, nu doar ca soliști vocali, nu doar ca un ansamblu, de acolo s-a început.

Revenind la concertul de la București - ne puteți spune ce repertoriu ați pregătit ?

Vom cânta finalul din Evgheni Onegin, Asmik va cânta și scena scrisorii, pe urmă vom cânta duete din Puccini, două din Madama Butterfly, din Manon Lescaut, vom cânta din Il Trovatore, un duet cu Leonora. Va fi un program foarte frumos.


Este un program care conține doar arii și duete
sau scene întregi din aceste opere?

Sunt bucăți din operă, nu este doar un duet scurt, așa că vor fi și din Madama Butterfly, bucată mare, Manon Lescaut, va fi și aria ei și aria mea și mai departe duetul ș.a.m.d.


Ce înseamnă pentru dumneavoastră participarea la un festival de asemenea amploare, ce aduce la București nume foarte importante ale scenei internaționale, ca Anna Netrebko, Yusif Eyvazov,
Elina Garanca și Piotr Beczala ?

Eu nu am probleme cu nici un nume, pentru că ne-am întâlnit de foarte multe ori pe toate scenele, cu toți invitații dumneavoastră. Cu Yusif ne-am întâlnit nu demult în Barcelona, cu Olga Kulchynska am cântat nu demult Război și pace, care a câștigat și premiul pentru cea mai bună producție a anului. Pentru mine este o plăcere să vin la București. Mă simt foarte bine, credeți-mă, că este o țară în care vorbesc limba română. Mă simt altfel la voi în țară ca și în țara mea, mă simt ca într-o patrie, te înțeleg oamenii, chiar este o altă atmosferă. Chiar așteptam să fac ceva frumos în România. Nu m-am grăbit. Nu am vrut să fac ceva, așa, pur și simplu. Mă bucur că vin cu un proiect serios.


Ne bucurăm foarte mult să vă avem invitat la București. Ne puteți dezvălui câteva dintre proiectele dumneavoastră pentru stagiunea 2024-2025?

Am acum Napoli, tot cu Asmik voi cânta. Asmik va cânta Rusalka, eu voi cânta alt rol în Rusalka. În decembrie încep producția din Don Carlo. Voi cânta împreună cu Ștefan Pop. La New York, la Metropolitan voi cânta Bărbierul în martie, după aceea cânt în Covent Garden, premiera cu Nozze di Figaro. Va fi o producție nouă.

Care este repertoriul în care vă simțiți acum, în acest punct al carierei dumneavoastră, cel mai confortabil vocal și scenic?

Chiar acum vorbeam cu pianistul meu de la Chișinău cu care repetam programul, și spuneam că până la 40 de ani am decis să nu cânt roluri dramatice, pentru că sunt foarte multe roluri și muzică extraordinară, lirică sau dramatică. De anul acesta încep, cu Rodrigo. Este primul meu rol mai dramatic și voi începe și Manon Lescaut ș.a.m.d. Dar cum am spus, de la 39-40 de ani încolo. Mai am doi ani până la 40 și încep un pic de repertoriu dramatic. Acum cânt mai mult liric, repertoriu italian foarte mult, cânt și operă rusă, franceză, însă. Nu este vorba de dramatism sau de verism, ci este vorba de posibilitățile vocii. Eu m-am străduit să o țin în foarte strânse rame, din care să nu ies niciodată.

Ați fost precaut practic, ați urmat calea cea mai înțeleaptă, artistic vorbind.

Da. Cred că aceasta este o mică cheie a succesului.


Aveți în continuare profesori cu care lucrați ?

Da, desigur. Pentru fiecare compozitor am coach-ul special - Amoretti în muzica italiană, altcineva pentru muzica rusă. Sunt cei mai buni. Am început încă de la programa de tineret, când eram la Moscova, iar când studiez ceva întotdeauna zbor către profesorii mei, lucrăm, muncim, nu se poate să cânți totul în același fel.


Interviu realizat de Irina Cristina Vasilescu