Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu Andrei Stănculescu, dirijorul Corului "Preludiu - Voicu Enăchescu", invitat la Perpetuum mobile
În această seară, pe frecvențele postului nostru, veți putea asculta în direct de pe scena Ateneului Român concertul de Crăciun al Corului Preludiu - Voicu Enăchescu. Începând cu ora 19.00, vor fi interpretate atât pagini tradiționale pentru această perioadă, cât și lucrări semnate de Piotr Ilici Ceaikovski, Paul Constantinescu, Alin Chelărescu sau Jose Feliciano între alții.
Concertul reprezintă propunerea României pentru proiectul de Crăciun al Uniunii Europene de Radio, la inițiativa Radio România Muzical. Astfel, concertul din această seară urmează să fie preluat de 17 radiouri europene, dintre care 9 îl vor difuza în data de 14 decembrie, stabilită ca Euroradio Christmas Music Day în anul 2025.
Conducerea muzicală îi revine lui Andrei Stănculescu. Dirijorul se află alături de mine, în studioul Radio România Muzical. Bună seara!
Bună seara!
Andrei, mă bucur să ne revedem de această dată. Îmi spuneai că nu ne-am văzut de foarte mult timp. De fiecare dată mă bucur să am invitați mai apropiați de vârstă și de fiecare dată mă bucur să am foști colegi de facultate. Aș vrea să știu, înainte de toate, cum au mers repetițiile până acum?
Excelent! Colegii mei sunt foarte, foarte bucuroși și entuziasmați de proiectul ăsta și au avut bunăvoința să fie răbdători, fiindcă eu am fost plecat două săptămâni în Italia, recent. Când m-am întors, totul era în perfectă ordine. Și sunt bucuros să spun că în ultima săptămână de repetiții constat profesionalismul, din nou constat profesionalismul colegilor mei și vă asigur că va fi un concert de înaltă calitate.
Hai să vorbim puțin despre ce înseamnă un astfel de concert. Cum este el pregătit? Cu cât timp înainte vă gândiți la program? Cu cât timp înainte stabiliți? Cine cântă? Ce cântă? Unde veți cânta?
În privința acestui program, eu am făcut repertoriul acum un an și un pic, fiindcă încerc să-mi gândesc proiectele pe cel puțin un an de zile, dacă nu chiar pe parcursul a doi ani de zile. L-am schițat inițial ca pe un concert în trei secțiuni, care să cuprindă muzici extra-europene, europene și predilect muzică românească și l-am definitivat cu totul undeva acum cinci luni. L-am pus în lucru acum două luni și jumătate, aș spune, chiar trei dacă nu mă înșel, fiindcă știam că va urma o perioadă foarte încărcată pentru Corul de cameră Preludiu - Voicu Enăchescu. Ca atare, am luat-o din timp și colegii mei au fost bucuroși să cânte muzici de Crăciun încă din septembrie.
Care e argumentul, de fapt, din spatele acestui program?
De când am preluat conducerea acestui fantastic cor… Bine, nu doar de când am preluat conducerea corului, ci dintotdeauna am avut o înclinație către concertele-concept sau către o idee generatoare a întregului program de concert și am încercat să transpun asta și în modul în care Corul de cameră Preludiu își realizează repertoriile și concertele. Ca atare, în fiecare an, am accesat altă zonă a sărbătorilor de iarnă. Acum un an am făcut un concert tot la Ateneu cu un band unde am cântat aranjamente jazz. Acum trei ani țin minte că am făcut un concert In memoriam Voicu Enăchescu de Crăciun, în care repertoriul a fost eminamente românesc, cu mare atenție pe muzica de secol XX și XXI, fiindcă și ăsta este un reper pe care am încercat să-l introduc în modul în care Preludiu aduce la viață lucrările compozitorilor din România. Iar anul acesta, fiindcă mi-a fost reproșat oarecum, mi-a fost reproșat cu blândețe, așa cum face publicul iubitor de muzică corală, faptul că anul trecut a lipsit muzica românească. Și parte din public mi-a spus că ar trebui să mai fac concerte în care să aduc muzica jazz și o muzică care să aibă instrumente de percuție, am zis ca anul acesta să creez un program care să împace toate categoriile de public. Și, cum vă spuneam, plec de la eleganța colindului tradițional englezesc, muzica de Crăciun din Italia, Spania, rafinamentul și exuberanța romantismului rusesc Ceaikovski - Elegia, trec prin muzica românească de secol XX și XXI. Îl aminteai pe colegul nostru, Alin Chelerescu, un bun prieten de-al nostru. Am onoarea să cânt din nou această suită. Eu am interpretat-o în prima audiție acum ceva ani, când noi eram colegi de conservator la licență și am acum ocazia să o aduc pe scena Ateneului Român alături de Corul de cameră Preludiu. Și, cum vă spuneam, în ultima parte am abordat repertoriu extra-european, parte religios, parte laic, fiindcă în Africa există cântece care se referă la sărbătorile de iarnă, dar nu abordează neapărat tema sacră. Avem una dintre piese care aparține tradiției băștinașilor din zona în care se află acum Canada și muzică americană de influență latino, cum ar fi Feliz Navidad al unui compozitor pe care-l aminteai la finalul prezentării.
Sunt foarte bucuros de acest concert, de acest proiect, de acest repertoriu și sper să se bucure și lumea alături de noi.
Și nu doar publicul român se va putea bucura de acest concert. Este vorba, am înțeles, despre 17 radiouri europene. Ce înseamnă pentru voi, anume? Știu că sunteți un cor ca o familie aproape. Cum v-ați bucurat de această veste și ce înseamnă pentru voi?
Înseamnă enorm pentru noi. Eu încerc de fiecare dată când ajung în afara țării să le arăt colegilor mei dirijori în special muzică românească. De curând, v-am spus, am fost în Italia și am strâns așa o serie din colegii mei dirijori și le-am pus muzica lui Enescu, am ascultat simfoniile de Enescu, am ascultat Pascal Bentoiu, Paul Constantinescu… Și dirijorii, muzicienii din afara României încă sunt uimiți de calitatea muzicii românești. Ca atare, faptul că, sigur, avem aceste două părți de concert care abordează și muzica unora dintre popoarele unde radiourile emit, dar partea importantă pentru mine din acest concert sau partea cea mai importantă pentru mine din acest concert este muzica românească, care ajunge la oamenii din afara României și facem cunoscuți niște compozitori cel puțin de nivelul compozitorilor din afara României. Și, iată, un compozitor extrem de tânăr, cu uriașe perspective, pe care sunt mândru să-l numesc prieten - Alin Chelerescu.
Sus la drumul mare, o lucrare din creația lui Gelu Stratulat, interpretată de Corul Preludiu - Voicu Enăchescu, dirijat de Andrei Stanculescu - alături de mine în studioul Radio România Muzical - o lucrare, îmi povesteai, semnată de un compozitor ce ți-a fost profesor.
Da, maestrul Gelu Stratulat mi-a fost profesor la Liceul de Arte Victor Giuleanu din Râmnicu Vâlcea și mi-a fost pentru mulți ani, și după ce am terminat liceul, mentor. Este unul dintre oamenii care mi-au introdus acest microb al iubirii pentru muzica corală, e un om alături de care am ascultat înregistrăți cu Corul de cameră Preludiu, cu Corul Madrigal, înregistrări pe care le comentam, partituri corale pe care le comentam împreună. Și undeva, când eram în anul întâi de facultate, mi-a dăruit această partitură pe care nu noi am interpretat-o în primă audiție - cred că prima audiție a fost o versiune pentru cor bărbătesc. Dumnealui a fost profesor foarte mulți ani la Seminarul Teologic din Râmnicu Vâlcea. Dar această lucrare este foarte importantă pentru mine fiindcă mi-a fost dăruită de profesorul meu. Dincolo de asta, fiindcă tema provine din zona Lipovei, iar parte din familia mea din partea mamei e din Lipova, de undeva între Arad și Timișoara. Și atunci, e o lucrare extrem de specială pentru mine, mă bucură mult alegerea.
Aș vrea să vorbim puțin despre proiectele pe care le-ai avut în ultima vreme, despre proiectele care urmează… Aș vrea să fie clar că o astfel de oportunitate cum avem în această seară, de a vă asculta pe voi, și pentru voi, de a fi ascultați în 17 țări europene nu vine de nicăieri. Deci, hai să vorbim despre cum am ajuns aici? Înțeleg că te-ai întors din Italia…
Am participat la o academie de operă italiană condusă de maestru Riccardo Muti. Am avut șansa să-l cunosc pe legendarul muzician și să lucrez alături de el două săptămâni opera Don Giovanni de Mozart la Fondazione Prada și sunt extrem de bucuros să spun că marile personalități - adică știam lucrul ăsta din întâlnirile mele anterioare cu Paavo Jarvi, cu François Xavier Roth, cu Cristian Măcelaru - marii muzicieni, mari artiști sunt și niște oameni de mare, mare calitate, uriașă modestie și cu extrem de mare generozitate cu tinerii drijori. Ca atare, m-am întors cu multe, multe informații pe care o să încerc să le pun în fapt.
Și le vei putea pune în valoare, din cât te înțeleg, în foarte multe concerte în luna ianuarie. Începi cu un concert în 14 ianuarie.
14 ianuarie, la Filarmonica Oltenia Craiova, un concert dedicat Zilei Culturii Naționale - muzică românească. Apoi, pe data de 15 ianuarie, sunt înapoi în București și am un concert alături de Corul de cameră Preludiu, cu un repertoriu muzică corală bazată pe versurile lui Mihai Eminescu, alături de Cvartetul Arcadia - la Centrul Național de Arte Tinerimea Română va avea loc acest concert. Iar apoi, pe data de 29 ianuarie, publicul mă poate întâlni la Filarmonica din Arad, unde voi dirija coruri de Verdi și o lucrare foarte importantă și dragă mie, Quattro pezzi sacri de Giuseppe Verdi.
Nu pot să nu observ diversitatea acestei luni ianuarie. Cum vin astfel de proiecte? Cum ajungi să iei parte la astfel de concerte? Și cât de multă muncă este în spatele pregătirii unui singur astfel de concert?
Munca este una permanentă și de necuantificat, dacă îmi permiți. N-aș putea să pun degetul pe rană. În orice caz, diversitatea proiectelor în care sunt implicat vine dintr-o filosofie de viață, dintr-o alegere pe care am făcut-o acum ceva timp, de a pune mâna pe toate aspectele perspectivei dirijorale, de a dirija atât operă, vocal-simfonic, muzică corală, muzică a capela, acompaniată și așa mai departe. Mi-am dorit să câștig din toate aceste domenii cât mai mult, pentru a mă putea numi muzician, nu doar dirijor. Iar lucrurile sunt convins că se vor cerne sau nu și voi alege un domeniu predilect. Dar, deocamdată, încerc să fac cât de mult și cât de bine pot în toate aspectele muzicale pe care le abordez.
Și sunt sigur că vom avea ocazia să ne întâlnim încă o dată și încă o dată și încă o dată, pentru că avem de-a face cu un muzician foarte bun. În această seară îl veți putea asculta pe Andrei Stănculescu dirijând Corul Preludiu - Voicu Enăchescu în direct de pe scena Săli Marii a Ateneului Român.
Andrei Stănculescu, mulțumesc pentru prezența în studioul Radio România Muzical și mult succes la concert. Începe, din câte înțeleg, în aproape o oră.
Credit foto: Florin Ghenade