Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu Andrei Fermeșanu, managerul Operei Naționale Române din Iași
Domnule Andrei Fermeșanu, la început de 2026, Opera Națională Română din Iași a sărbătorit 70 de ani de existență. V-aș întreba, ce gânduri vă însoțesc la ceas aniversar?
Gânduri bune, optimiste pentru ce urmează și, totodată, un sentiment de onoare pe care îl trăim pentru că suntem continuatorii a șapte decenii de operă instituționalizată la Iași, chiar dacă aceste preocupări sunt mai vechi de 1956, anul în care realmente a început să funcționeze instituția noastră, în urma unei hotărâri a Consiliului de Miniștri din 30 decembrie 1955. Au fost șapte decenii încununate de glorie, de momente culturale, această instituție fiind un far călăuzitor nu numai pentru Iași, ci și pentru întreaga Moldovă. Așadar, trăim acest an de sărbătoare cu sentimentul responsabilității și totodată, cu bucuria specifică aniversărilor.
Am început anul 2026 cu o gală de operă, pe data de 6 ianuarie, ce deschide acest an aniversar, cu un repertoriu alcătuit din arii, duete și terțete, din opere semnate de Rossini, Bellini, Verdi, din operete de Kálmán, un program format exclusiv din titluri pe care nu le avem în repertoriu în momentul acesta. Sigur că unele dintre ele sunt proiecte viitoare, însă am vrut să venim în fața publicului cu un element de noutate, pentru că știm că auditoriul nostru fidel este amator de noutate, de interpretări proaspete, vivante. A fost o gală maraton, desfășurată în două părți, întinsă pe trei ore, dar repet, cu noutatea ariilor pe care nu le aude publicul în mod frecvent la Iași. Interpreții galei din 6 ianuarie au alcătuit un evantai, de la cei foarte tineri, care bat la porțile afirmării, până la cei cu foarte multă experiență, și, bineînțeles, invitații noștri, Martiniana Antonie, Adrian Mărcan și Andrei Apreotesei. Am creat această paletă de soliști, tocmai având în minte sărbătoarea flamboaiantă a diversității și a noutății.
Ce alte spectacole pregătiți în contextul acestei importante aniversări a instituției? Vor avea loc, poate, premiere de noi spectacole?
Avem în plan continuarea și prezentarea publicului a operei „Cenușăreasa” de Rossini, care este o premieră așteptată de ceva timp. Este un spectacol complex, în regia lui Rareș Ștefan, scenografia lui Adrian Damian și cu maestrul Crescenzi la pupitrul dirijoral. Pregătirea acestui spectacol a necesitat un timp mai îndelungat pentru că, așa cum vă spuneam, este unul care abundă în detalii, atât scenografice cât și regizorale.
Sigur că avem în minte o premieră pentru 3 noiembrie, când de fapt, se împlinesc cei 70 de ani; desigur, acest an este unul al celebrării, dar primul spectacol cântat la Iași a avut loc în 3 noiembrie 1956. Așadar, am dori, pentru acel început de noiembrie, o premieră de „Tosca”, pentru că, totodată, anul acesta se împlinesc 125 de ani de la premiera ce a avut loc în teatrul Constanzi din Roma și știm cu toții că interpreta primă a fost Hariclea Darclee, așadar, ar fi o dublare a sărbătoririi a 125 de ani de la premiera „Toscăi” și, totodată, 70 de ani de operă instituționalizată la Iași. Apoi, repere artistice importante pe parcursul anului sunt inclusiv spectacolele de „Turandot” de Puccini, programate pe 25 și 26 aprilie, anul acesta, în regia lui Rareș Zaharia, când, de asemenea, marcăm o bornă aniversară istorică, 100 de ani de la premiera acestei opere și vrem să o marcăm cum se cuvine, cu atât mai mult cu cât la pupitrul dirijoral se va afla unul dintre decanii de experiență și de cultură operatică, maestrul Dumănescu, care a activat în teatrul nostru mai mulți ani și a fost formator de școală. Sigur, nu o să ratăm nici ziua de 15 ianuarie, când este Ziua Culturii Naționale. Am pregătit o salbă de arii și de lieduri de Brediceanu, Felicia Donceanu sau Achim Stoia. Așadar, efervescență culturală la Iași, cu haine de sărbătoare.