Interviuri
Înapoi
AUDIO. Interviu cu Alessandro Fedrigo, basistul formației XY Quartet
Formația italiană XY Quartet va susține două concerte în România, mai întâi duminică, 26 aprilie, la Sala Patria a Filarmonicii Brașov, apoi luni, 27 aprilie, la Sala Mică a Ateneului Român, în cadrul stagiunii de jazz organizate acolo. Ambele evenimente vor începe de la ora 19:00. Pentru mai multe detalii am realizat un interviu cu unul dintre membrii formației, basistul Alessandro Fedrigo.
Alessandro ești basistul formației, dar acum ai misiunea importantă să ni-i prezinți pe ceilalți colegi din XY Quartet.
Din formație mai fac parte Nicola Fazzini (la saxofon alto), Saverio Tasca (la vibrafon) și Luca Colussi (la tobe). Toți suntem din nord-estul Italiei, din Venetia si Trieste mai exact.
Ce ne poți spune despre istoria voastră? Care sunt cele mai importante realizări, de când cântați împreună? Știu că formația există din 2011.
Am făcut o mulțime de turnee în Italia, dar si în străinătate, în Austria, Germania, Finlanda, Olanda, Letonia. Ne bucurăm să avem această formație care și-a dezvoltat propriul limbaj muzical în toată această perioadă. Am înregistrat șase albume, iar în Italia, revista Musica Jazz ne-a plasat de două ori pe a doua poziție în topul celor mai bune formații italiene ale anului. Interpretăm compoziții originale, majoritatea scrise de mine și Nicola. Sper ca românilor să le placă muzica noastră, pentru că este prima oară cand vom cânta în România.
Cum ai descrie pe scurt muzica voastră? Improvizația de jazz este evident elementul de bază, dar am observat ceva elemente din afara jazz-ului sau chiar din afara muzicii.
Suntem interesați de toate felurile de muzică și am vrut la început să preluăm tehnici din muzica contemporană și să improvizăm pe baza lor. Dar pentru că am călătorit mult, cu trenul, avionul sau mașina, în timpul acestor călătorii ne-au venit tot felul de idei și am inventat un personaj fictiv, Jon Futuru, care trăiește în viitor și ne trimite mail-uri în care ne descrie cum sună muzica din epoca lui. Iar noi încercăm să compunem urmând instrucțiunile lui.
Sunteți un fel de aleși, aveți o misiune importantă pentru viitorul muzicii?
Da, în mintea mea formația a devenit proiect SF. În concerte încercăm să ne explicăm ideile și fanteziile, cu un umor ce se reflectă și în muzică și în reacția publicului, ceea ce e frumos.
Altfel spus, muzica voastră este cât se poate de serioasă, dar nu vă luați atât de în serios pe voi înșivă.
Da, exact acesta este scopul nostru. Muzica noastră e serioasă, dar vrem să o interpretăm cu umor și e foarte important să ne simțim liberi, să improvizăm și să ne exprimăm autentic.
Ce așteptați de la concertele pe care le veți susține în curând la Brașov și București?
Ne bucurăm foarte tare să venim în România. Sunt convins că vom găsi un public care să ne împărtășească muzica, emoțiile și ideile. Sunt nerăbdător să vin în România ca să ne prezentăm muzica live în aceste locuri frumoase.