Interviuri Înapoi
AUDIO. Interviu cu Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, despre redeschiderea Casei „Dinu Lipatti”
Casa "Dinu Lipatti", acum parte din Muzeul Municipiului București, și-a redeschis porțile ieri seară. Momentul a fost pus în lumină printr-un recital omagial intitulat "Muzică și memorie", care marchează totodată 74 de ani de la ultimul concert susținut de marele pianist Dinu Lipatti, la Besancon. Istoricul Adrian Majuru, managerul Muzeului Municipiului București, a stat de vorbă despre viitorul Casei "Dinu Lipatti" cu colega noastră, Ariadna Ene-Iliescu:
Ați putea vă rog să ne povestiți câte ceva din istoricul Casei „Dinu Lipatti”?
Este un istoric pentru istoria României, atunci când te afli în gloria profesiei tale și îți modelezi o reședință care să-ți reprezinte personalitatea și să-ți unească profesia cu domesticul și eventual să te și ajute să evoluezi în profesie, reușești asta, în timpl vieții tale, pentru că în posteritate să se piardă aproape totul. Nu este singurul caz. De altfel de moșteniri patrimoniale imobiliare în România și în București, în cartierul regal. Ceea ce putem însă păstra este celălalt patrimoniu, muzical, imaterial, care poate fi însmânțat simbolic cu fiecare generație oferindu-le celor care ajung să asculte repertoriile oferite de muzeul muzicii București prin muzicienii consacrați și aleși astfel în programele noastre, posibilități și opțiuni variate de a duce mai departe ceea ce audiază și ceea ce descoperă cu acest prilej.
Duminică a avut loc recitalul de pian intitulat "Muzică și memorie", cu ocazia redeschiderii Casei „Dinu Lipatti”. Aveți în plan alte evenimente similare?
Evenimentele vor fi similare, ritmul va fi însă diferit, pentru că muzeul municipiului București nu este o instituție de spectacol. Deci, locul nostru ne redirecționează obligațiile către valorificarea și conservarea patrimoniului. Însă, patrimoniul material care înseamnă și muzica este o preocupare pentru noi, ca detaliu și astfel de evenimente sunt în derulare în muzeele muzeului municipiului București de aproape 10 ani și în alte spații. Astfel, Dinu Lipatti și moștenirea sa culturală completează panel-ul de muzee care găzduiesc evenimente muzicale.
Cum ați descrie misiunea Casei „Dinu Lipatti”, acum că face parte din muzeul municipiului București?
Din misiunea muzeului care este prezentă și pe website, ce ar trebui să facă un muzeu pentru o societate contemporană, dacă aș deschide un sertar, aș opta pentru acela care se referă la profesionalizarea continuă sau la opțiuni de reprofesionalizare pentru tineri. Și aici, pentru cei care sunt studenți, și-au luat o licență și sunt în căutări și explorări de drumuri, ai două opțiuni în fața unui concert de muzică clasică: vii ca să îți aduni gândurile sau vii ca să ai posibilitatea să explorezi noi opțiuni în ceea ce privește profesia ta, dacă cumva este asociată cu muzica.
Ce alte proiecte ar fi în pregătire?
Păstrăm programele principale ale Casei „Dinu Lipatti”. Ele vor avea un conținut mai prezent și mai bine conturat începând cu luna octombrie. Este evident grefat și pe situația financiară a instituției noastre care nu este diferită de a altor instituții culturale, adică tinde către colaps. Însă avem muzicieni care sunt predispuși ca să ajute în acest context nefavorabil, continuarea evenimentelor motivațional-culturale pentru publicul larg și la Casa „Dinu Lipatti”. Va exista și evenimente de genul masterclass, chiar dacă este destinat celor care participă la acest eveniment și atât, dar și repertorii de muzică clasică variate, care pot include ca instrumente mari, deci nu numai pianul, care evident că îl vor include și pe Dinu Lipatti, atât în această reședință, cât și în alte case memoriale unde organizăm astfel de evenimente.
Ați spune, așadar, viitorul Casei „Dinu Lipatti” se concentrează în jurul tinerei generații?
Simbolic vorbind, vârstele pe care Dinu Lipatti le-a agreat în timpul anilor în care profesia lui s-a manifestat atât în România, cât și în străinătate, pe ei i-a sprijinit și a fost alături de ei întotdeauna. Generațiile tinere sunt generațiile active profesional. Nu prind la adolescenți sau la cei care până în 24 de ani termină licența. Continuăm să ne îndreptăm atenția și către cei care trec de 40 de ani, pentru că aici, și pragurile profesionale tind să se schimbe și ajung să își pună noi întrebări, iar răspunsurile vin foarte greu. Eu cred că un concert de muzică clasică, oriunde te-ai duce să îl audiezi și să vezi o orchestră este un foarte bun prilej de a te izola de probleme, de a temporiza fluxul presiunilor care vin din exterior, astfel încât să poți găsi un răspuns pentru ce te așteaptă.