Cum arată lumea tinerilor muzicieni de astăzi, câtă pasiune, muncă și câte renunțări se ascund în spatele unui moment petrecut pe scenă? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, îi avem astăzi alături pe profesoara Anamaria Biaciu-Popa și pe elevii săi de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București.

Teea Câmpeanu - clasa I, Matei Vârtej - clasa a II-a, Emilia Ceban - clasa a III-a, Alexandra Vârtej - clasa a VII-a, Alexandru Negrilă -  clasa a IX-a, Medeea Voica -  clasa a X-a și Emanuel Drăgoi - clasa a XII-a.

Pianul pare, la prima vedere, un instrument facil. Apeși o clapă și sunetul apare imediat. Însă în spatele acestei aparente ușurințe se află ani de exercițiu, concentrare și mai ales un profesor care știe că studiul unui instrument înseamnă mai mult decât performanță, înseamnă formarea caracterului, dezvoltarea sensibilității și a disciplinei interioare.

„Cred că orice instrument muzical, dar în sine pianul, pentru că ne aflăm într-o sală de pian, dezvoltă și conturează, atât caracterul, cât și dimensiunea emoțională a celui care practică această activitate. Dezvoltă perseverența și răbdarea, dar și inteligența emoțională. Și iată cum studiul la un instrument devine atât un canal de expresie artistică, cât și un instrument de disciplinare personală. Apropierea timpurie este foarte benefică, în primul rând că este cel mai bun exercițiu de a stimula neuroplasticitatea copiilor. Este o activitate care acționează simultan arii vizuale, auditive și motrice. Ca beneficii le oferă de la ordine, ordine în sensul de a reuși să-și organizeze programul zilnic și materialul de studiat în porțiuni mai mici de lucru zilnic. Desigur că sunt învățați și ajutați să gestioneze emoțiile și tracul de scenă, devenind în timp un lucru pozitiv, o senzație comodă.”

Studiul pianului înseamnă disciplină, răbdare și ore îndelungate petrecute în fața instrumentului, iar toate acestea presupun adesea sacrificii.

„De multe ori am fost întrebat de prieteni dacă vreau să ne întâlnim, să ieșim în oraș, a trebuit să-i refuz pentru că trebuia să repet sau chiar în vacanțe. Planificăm vacanța astfel încât să mai rămână și câteva zile de repetat la pian după.”

„Timpul liber ar fi în mare parte cel mai mare sacrificiu ce îl poate face un pianist. Presupun că n-ai pierde altceva, doar timpul, că timpul e important.”

„Posibil ar fi renunțarea la mai mult timp liber să petreci cu prietenii și să faci o altă activitate. Nu știu, momentan nu am nici un sacrificiu.”

„Dacă vezi foarte mulți prieteni afară jucându-se, tu trebuie să-ți dai timpul liber ca să cânți la pian mai mult.”

„Nu știu exact dacă am sacrificat ceva, dar îmi plăcea să mă așez iar și iar la pian pe parcursul zilei.”

Cum arată succesul în muzică prin ochii unor tineri pianiști?

„Cred că aplauze, premii etc. sunt niște consecințe, niște validări ale muncii noastre, dar e mult mai greu să construim ceva fără bucuria de a cânta.”

„Succesul în muzică înseamnă să fiu bucuros, să merg la multe concerte și să devin cunoscut.”

„Să mă aplaude.”

„Succesul în muzică constă în bucuria de a cânta.”

„O să fiu cât se poate de sincer, aplauzele și publicul, deoarece dacă o să cânți undeva și nu primești același răspuns și de la public este cam degeaba. Trebuie și ție să-ți placă ca să placă și publicului.”

„Pentru mine, succesul în muzică este atunci când reușesc să transmit ceva publicului și să mă bucur de ceea ce cânt pe scenă.”

„Pentru mine sunt aplauzele și atunci când reușesc să fac ce mi-am propus la timp.”

Dar poate muzica clasică să fie o bună prietenă pentru tinerii din ziua de astăzi?

„Da, deoarece este diferită de muzica din zilele de azi și poate să transmită ceva diferit.”

„Da, muzica clasică poate fi o prietenă pentru tinerii de azi, pentru că mulți o pot considera un loc de a scăpa de lumea reală.”

„Dacă poate să fie un prieten muzica clasică, da. Va fi un prieten, nu. În piesele ce sunt lansate de toate rețelele de socializare, foarte rar găsești o muzică clasică și la concertele de muzică clasică mai mult sunt cei din generațiile bătrâne. Tineretul de astăzi ascultă în mare parte melodii electronice. Iar dacă aș cumpara muzica clasică cu un prieten, ar fi genul de prieten cu ochelari, strungăreață și pistrui, care citește în continuu cărți. Este un prieten care te ajută în viitor, cu care poți să porți o conversație.”

Curioasă să aflu răspunsurile lor, i-am întrebat ce le-ar spune unor tineri care cred că muzica clasică e plictisitoare?

„Întâi aș arăta că muzica clasică nu are nicio treabă cu snobism, elitism și alte concepte dintre acestea. Și o să arăt exemple de glume muzicale, efectiv. O simfonie de Haydn, un septet, gluma muzicală de Mozart, foarte celebru pentru satirizarea compozitorilor mai puțin pricepuți. Adică, poate fi și amuzantă, umană.”

„Ar trebui să asculte și alți autori, pentru că poate el a ascultat numai un autor și a spus hai că e plictisitoare, nu mai ascult niciodată.”

„I-aș pune să închidă ochii și să cânte în gând, pentru că muzica clasică e magică.”

„Nu o să spună nimeni că e plictisitoare, deoarece îți dă emoții, bucurie și multe alte lucruri.”

„Aș spune să încerce să asculte mai mulți compozitori sau mai multe piese, pentru că sunt diferite și sigur va găsi una care să-i placă.”

Privind spre viitor, am dorit să aflu ce vise au legate de pian sau de muzică în general.

„Visul meu, în principal, e să mă duc la canto, dar vreau să continui și cu pianul.”

„Visul meu este să trimit emoții.”

„Îmi doresc să continui la Conservator studiile, iar apoi să pot să susțin concerte cu orchestra unde să pot împărtăși cu publicul ceea ce interpretez.”

„Să cânt la pian pe scenă mare.”

„Îmi doresc să bucur inimile oamenilor, să cânt la pian pe scene mari.”

„Pe pian mai puțin, pe muzică mai mult. Vreau să urmez la Conservator pe compoziție muzică pop. Visul meu este să devin un music producer destul de cunoscut în România și doamne ajută probabil în străinătate, și să am un număr de ascultători, astfel încât să pot duce un trai decent.”

„Să îmi îmbogățesc cultura muzicală și să ajung la Conservator, dar tot să rămân cu bucuria copilului când ascultă muzică.”

Astăzi am descoperit cum arată lumea pianului prin ochii elevilor profesoarei Anamaria Biaciu-Popa de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București. Sunt Ioana Țintea și vă dau întâlnire peste două săptămâni cu alte povești din laboratorul nostru de idei.