Președintă fondatoare a Societății Internaționale "George Enescu" din Viena, conf. univ. dr. în cadrul Universităţii Naționale de Arte "George Enescu" din Iași, iniţiatoare a proiectului prin care casa Enescu de la Mihăileni a fost reabilitată (loc în care acum derulează stagiunea muzicală "Concerte pe Siret"), membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, apreciata pianistă Raluca Ştirbăţ are meritul de a fi desfăşurat o serie de acţiuni şi proiecte care au pus în valoare moştenirea enesciană. Ne amintim de aceste proiecte şi însemnătatea lor.

Doamnă Raluca Știrbăț, derulați o carieră concertistică de succes la nivel internațional, dar faceți parte și dintre muzicienii care s-au implicat activ de-a lungul anilor în proiecte și acțiuni care au avut ca rezultat promovarea creației enesciene și salvarea patrimoniului enescian. Aveți voința dar și putința de a muta munții din loc. Știu că nu vă place să fiți dumneavoastră în lumina reflectoarelor când este vorba despre acest subiect, ci doar să aduceți în prim-plan tot ce este necesar, astfel încât, personalitatea unică a lui George Enescu să fie pe deplin valorizată. V-aș ruga să trecem în revistă ce ați reușit să realizați în decursul anilor pe acest subiect și care a fost impactul la nivel național și internațional. Dacă nu greșesc, un prim pas a fost traducerea în limba germană a volumului Capodopere enesciene de Pascal Bentoiu, în 2015?

În primul rând vă mulțumesc pentru invitație și pentru frumoasa prezentare. Referitor la Capodoperele enesciene, a fost unul dintre pașii mai târzii, dacă pot să spun așa. Primii pași pe tărâmul enescian au pornit, evident, la pian. Visul meu, încă din copilărie, mai mult sau mai puțin conștient, mai târziu cu siguranță conștient, a fost cel de a realiza integrala creației pentru pian, atât în concert, cât și pe disc. Începând cu primele CD-uri realizate la Gramola în Viena în 2011, în 2013 după care în 2015, am realizat integrala pe trei albume la Hänssler Classic în Germania și cumva, concomitent, chiar în același an, am tradus volumul lui Pascal Bentoiu în limba germană, împreună cu două traducătoare excepționale - doamnele Larisa Schippel și Julia Richter, volum care a apărut la o editură de prestigiu din Berlin, la Editura Frank & Timme. Trebuie să spun că pentru mine a fost un lucru foarte important și la fel, o dorință mai mult sau mai puțin mărturisită de ani de zile, poate mai mult un vis care totuși mi s-a realizat, pentru că în acel moment, în literatura de specialitate din spațiul german, nu exista, practic, aproape nimic despre George Enescu în afară de un volum foarte mic, deși foarte consistent, al lui Dieter Nowka. Am avut și norocul că maestrul Bentoiu a apucat să vadă și să țină în mână acest volum. Acesta a fost un lucru care l-a bucurat enorm în ultimele săptămâni de viață. Cred că tot în același an am realizat și primul volum al partiturilor enesciene pentru pian solo, volum realizat la Editura Grafoart din București și mă bucur să vă spun că Radio România Muzical ca întotdeauna a fost alături de noi la lansarea din noiembrie, am reușit să finalizez această integrală a creației enesciene pentru pian solo cu volumul doi, creația de tinerețe, inclusiv Suita op. 10, Nocturna în Re bemol major, dar și toate piesele de tinerețe fără opus, multe dintre ele nepublicate sau publicate în condiții nu tocmai fericite. Acum, toți pianiștii, atât români cât și cei din lumea largă au acces nelimitat la această ediție care este nu doar corectată de erori, dar beneficiază de o introducere, de o prefață bilingvă română-engleză, note de subsol ș.a.m.d., așa cum creația lui Enescu o merita de mult timp.

Exact. Este foarte important ce ați punctat legat de aceste volume care includ partiturile creaților pentru pian solo, atât cele cu număr de opus, cât și cele din perioada de tinerețe, deci cele două volume apărute în 2016 și cel mai recent, 2024, sunt disponibile publicului larg, inclusiv muzicienilor de pretutindeni.

Așa este. Aș încuraja elevii, studenții, profesorii, cadrele didactice din școli, licee și conservatoare să achiziționeze aceste volume, pentru că ele oricum sunt la un preț modic. Muzicienii ar trebui să înțeleagă că partiturile se cumpără nu se copiază, o partitură se află în biblioteca muzicianului, la ea se revine poate după ani de zile. Este o cu totul altă experiență atunci când lucrezi într-un volum cu o frumoasă prefață. Am uitat să menționez că avem și câteva pagini de facsimil reproduse, niște fotografii inedite și din arhiva mea personală. Am încercat să le facem cât mai interesante și cât mai atrăgătoare și să existe acolo un boost suplimentar de inspirație pentru tinerii muzicieni și nu doar pentru aceștia.

Între aceste două perioade în care v-ați ocupat de publicarea partiturilor ați lansat și volumul de autor George Enescu, creația pentru pian, considerat de către personalități marcante ale vieții muzicale românești și nu numai drept o carte scânteie și o reușită de referință pentru muzicologia românească. Povestiți-ne vă rog și despre acest volum care, bănuiesc că este într-un fel, editarea tezei de doctorat?

Așa este. Ea a apărut la câțiva ani după ce mi-am susținut doctoratul și este o variantă extinsă, mult îmbogățită, completată, corectată a tezei de doctorat. Este cumva chintesența, suma întregii mele munci și experiențe, a tuturor trăirilor cu muzica lui Enescu. Este vorba în primul rând de o abordare muzicologică, de analiză de formă, armonică, de limbaj ș.a.m.d., dar am încercat să ating cât mai multe aspecte referitoare la apropierea practică, muzical pianistică, concretă și a tuturor experiențelor și trăirilor mele cu această muzică. Lucruri vizavi de pedalizare specifice lui Enescu, vizavi de frazare, de timbralitate ș.a.m.d.

În ceea ce privește discografia dumneavoastră aș vrea să menționez și integrala lucrărilor pentru violoncel și pian de George Enescu, un disc nominalizat la Premiile Internațional Classical Music Awards în 2022, deci, iată, o recunoaștere internațională a valorii interpretative a acestui disc și, implicit, a creației enesciene.

Așa este. Aș vrea să-l menționăm neapărat pe Rudolf Leopold, un foarte cunoscut violoncelist în Viena și Austria, care nu doar că este un mare fan Enescu și asta mă bucură foarte mult, el fiind și un pedagog consacrat; de curând mi-a scris că lucrează din ce în ce mai mult Enescu cu studenții săi și, până la urmă, despre asta este vorba - noi trebuie să dăm mai departe această muzică în modul cel mai concret și cel mai direct, ca ea să fie cântată și cunoscută pe plan internațional. Chiar mă gândeam acuma, la acest moment de așa zis "bilanț" la 70 de ani de la moartea compozitorului. Poate că altul ar fi fost destinul muzicii, destinul moștenirii enesciene, dacă el, bunăoară, ar fi rămas în America. Cred că ar fi fost mult mai bine cunoscut. Sunt multe aspecte și chiar multe ghinioane, uneori, de care Enescu a avut parte, nu doar în timpul vieții, dar chiar și după, ceea ce a făcut ca această recunoaștere a lui Enescu să întârzie, dar eu cred că suntem totuși pe drumul cel bun. Văd în ultimul timp că tot mai mulți muzicieni tineri și muzicieni de valoare se apropie de universul enescian, nu doar pe scena de concert, dar îl și imprimă pe disc. În România cred că lucrurile ar putea să stea mult mai bine, dar nu este timpul pierdut.

Aș vrea să amintesc și de proiectul dumneavoastră de suflet, bătălia pe care ați purtat-o pentru a salva și a restaura casa familiei Enescu de la Mihăileni din județul Botoșani. Iată, deja este oferită circuitului public. Derulați acolo o stagiune de concerte și sesiuni de masterclass sub titlul Concerte pe Siret. Tot suntem la un moment de bilanț, privind înapoi, toată această zbatere, din toți acești ani, cum vedeți faptul că, iată, este un proiect reușit și bănuiesc, cu impact sonor și la nivel internațional?

Așa este. A fost o luptă foarte dură și o să revin un pic la asta. Important este că ea a fost salvată. Important este că acolo se face muzică. Noi facem acest festival Concerte pe Siret împreună cu Fundația Pro Patrimonio, care este inițiatoare și mulțumim pe această cale tuturor sponsorilor care aleg să ne sprijine în fiecare an. Se țin masterclass-uri, deci se face muzică, se fac concerte.

Pentru că tot pomenim de case de patrimoniu și de compozitori și de personalități care ne reprezintă identitatea în România și în lume, aș dori să menționez aici foarte recentul și tristul caz al casei Lipatti. Din buricul Bucureștiului de data aceasta, deci nu undeva în nordul pierdut al României, ci chiar în buricul Bucureștiului. O situație destul de complicată, din câte înțeleg și din ceea ce văd există mult prea puțină susținere din partea societății civile române și când spun asta mă gândesc în primul rând la muzicieni. Cred că s-au strâns în jur de 2000 de semnături pentru această petiție... Deci, iată că anumite lucruri în societatea noastră nu funcționează așa cum ar trebui în ciuda numărului crescut de ”patrioți”, dacă pot să mă exprim așa.

Ce considerați că ați mai putea face, ce vă doriți să faceți și deja aveți proiectat în minte legat de Enescu?

Referitor la viitorul foarte apropiat, aș spune că în data de 13 mai voi avea un recital cu un program cu totul deosebit, recital pe care l-am susținut și la Iași în stagiunea ”Concerte la palat”, în 25 aprilie. Acest recital va avea loc la Viena, în celebra sală Ehrbar, este un concert dedicat lui Enescu și Zilei Europei, organizat de Institutul Cultural Român din Viena, cu un program... eu i-am spus Enescu et La Belle Époque, pentru că este exact acea perioadă între anii 1898-1907; acestea sunt lucrările din programul meu, în care voi interpreta Enescu, Debussy și Ravel. Să nu uităm că anul acesta aniversăm 150 de ani de la nașterea lui Ravel, deci a fost și asta o coincidență. Trebuie să mărturisesc că în momentul în care am conceput acest program nici nu am realizat asta. Deci, voi cânta piesa de tinerețe Regrets care va fi o primă audiție în concert la Viena, Suita op. 10, Nocturna în Re bemol major, apoi Sonatina pentru pian de Ravel din 1904-1905 și L'isle joyeuse de Debussy din 1905. Mi se pare foarte important, pentru că se vorbește adesea, mai ales în spațiul francez și nu numai, de acele ”canale de comunicare” între muzica lui Debussy și Ravel, niciodată însă, nimeni nu se gândește la Enescu. Enescu nu există în această discuție și vreau să arăt că această suită op. 10 scrisă în 1903, deci înainte de celelalte lucrări din concert și înainte de multe alte lucrări ale lui Debussy și Ravel, vine cu niște aspecte foarte interesante pe care, poate dacă am asculta capodoperele lui Ravel și Debussy cu alte ”urechi” sau poate dacă cei din străinătate le-ar asculta cu niște urechi un pic exersate pe muzica enesciană, s-ar putea să aibă niște surprize majore, care să le dea niște cronologii peste cap. Mai multe nu vreau să spun ca să nu fiu înțeleasă greșit, dar cred că ați înțeles ideea. În 1903, când Enescu a luat premiul întâi pentru această suită op. 10, unul dintre membrii juriului a fost Claude Debussy.

Legat de alte proiecte, ceea ce vă pot spune este că am și alte proiecte legate de Enescu, chiar senzaționale. Vă voi anunța cât de repede cu putință.