Descoperit de compozitorul Cornel Ţăranu, manuscrisul cantatei La vision de Säul de George Enescu a fost încredinţat Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca, prima audiţie absolută având loc în 2019. Solişti au fost bas-baritonul Cristian Hodrea (Saul, regele Israelului), tenorul Cristian Mogoșan (David), soprana Irina Săndulescu Bălan (Michal, fiica lui Saul, soția lui David); le-a fost alături orchestra instituţiei, la conducere aflându-se dirijorul Gheorghe Victor Dumănescu. Despre această partitură am vorbit, pentru prima dată, în interviul pe care l-am realizat cu maestrul Dumănescu:

Maestre Gheorghe Victor Dumănescu, în contextul comemorării a 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, personalitate complexă a culturii universale, vă rog să ne amintim de un eveniment important petrecut înainte de Sărbătorile pascale din anul 2019. Sub conducerea dumneavoastră, la Opera Națională Română din Cluj Napoca a avut loc prima audiție absolută a cantatei La Vision de Säul, cinci scene lirice pe un libret de Eugène Ademis, partitură compusă de Enescu în 1895 la Paris; avea 14 ani pe atunci. O practică recentă, aduce în fața publicului lucrări de școală ale lui Enescu sau partituri nepublicate de el. În primul rând, cum ați aflat de acest manuscris și ce anume v-a determinat să prezentați publicului această lucrare?

La vision de Säul este una dintr-o multitudine de lucrări nepublicate ale lui Enescu, multe fiind neterminate, iar unele doar schițe din câte știu, păstrate la Muzeul Național "George Enescu" din București și de aceea îi suntem extrem de recunoscători regretatului mare compozitor al nostru, Cornel Țăranu care a identificat această partitură și a crezut în valoarea ei. Mi-a spus de la bun început că are un potențial neașteptat de mare în ea. După aceea a urmat transcrierea manuscrisului. I se datorează foarte mult această muncă unui fost student de-al meu, un extraordinar muzician, Flaviu Mogoșan. A mai participat și maestrul Adrian Morar la corectare...

...iar traducerea libretului îi aparține...

Adelei Bihari.

Cum descrieți această cantată scrisă pentru trei soliști vocali și orchestră, cu text în limba franceză?

Este în primul rând, o lucrare incredibilă pentru cineva care nu a împlinit vârsta de 14 ani. Enescu încă nu împlinise, era cam cu două luni înainte dacă îmi amintesc eu bine, înainte de a scrie această lucrare și aceasta a fost practic scrisă în urma unui text, ați și amintit la început, folosit pentru Premiul Romei, ca piesă de concurs. El a luat acest libret al unui dramaturg și libretist destul de mediocru și l-a transformat într-o partitură de o forță dramaturgică incredibilă... înlănțuirea tuturor scenelor... Pot să amintesc că avem de-a face cu un preludiu orchestral de o valoare inegalabilă și de influență wagneriană, urmat de un monolog al lui Säul, un duet cu Michal - fiica lui Säul, vreo două terțete care sunt împreună Säul, Michal și David și încă un duet, Mical-David și finalul lucrării, practic moartea lui Säul. Toate sunt înlănțuite într-o succesiune, realmente de mare maestru. Dacă ne gândim la vârsta pe care o avea Enescu atunci, încă o dată ne mirăm de ce a putut fi în stare la momentul respectiv. Mai sunt foarte multe lucrări în muzeu, am spus la început, care ar putea prinde viață și nu știm realmente ce valoare au. Sunt sub formă de manuscris la Muzeul Național "George Enescu" din București.

Rămânând la această partitură pe care ați dirijat-o, cum o încadrați în cronologia creației enesciene de tinerețe, de școală?

Pare surprinzător ce o să spun - este de școală și parcă pare a unui experimentat, nu un școlar sau un începător în ale compoziției. Probabil că era încă sub acea vrajă pe care a avut-o Enescu copil. El spunea că visa tot timpul numai să compună, mai puțin îl interesa instrumentul ca atare. Și eu, care m-am întâlnit cu această partitură am rămas nu surprins, realmente cu admirație și cu o satisfacție nespusă de a putea lucra și de a îi da viață scenică acestei "cantate", pentru că depășește cu mult termenul de cantată. Este o scenă lirică, atât putem să îi spunem, deși eu îi zic de-a binelea, operă într-un act. De aici ne dăm seama de unde a avut acea forță incredibilă și a muncit atât de mult în scrierea capodoperei sale Oedip. De pe acum putem avea semnele momentelor pe care Enescu le va avea la creația Oedipe-ului.

O cantată despre care precizez încă o dată este o lucrare finalizată a lui George Enescu, rămasă deocamdată la o primă audiție, cea care a avut loc în 2019 la Cluj. Ca dirijor, i-ați încuraja pe colegii dumneavoastră de breaslă să introducă în repertoriul concertistic această lucrare?

Lucrarea merită și merită să capete valoare de spectacol, nu de un concert. A fost un moment de referință. Și acum aș face-o cu foarte mare plăcere din nou dacă mi s-ar da ocazia. Ar merita să fie pusă în scenă. Partiturile nu sunt ușoare ale celor trei interpreți.

Vorbim de un bas bariton, un tenor și o soprană.

Se găsesc acolo toate valențele unei partituri lirico-dramatice și trebuie cu foarte multă atenție drămuită toată munca, atât cu soliștii, cât și cu aparatul orchestral. Merită acest titlu de pus alături de celelalte valori pe care noi le rulăm în repertoriul liric. De aceea o propun tinerilor care au în mână soarta repertorială a instituțiilor de profil să o pună în repertoriul instituțiilor artistice de la noi din țară.

Un compozitor universal, George Enescu, aș dori să știu din punctul dumneavoastră de vedere, care considerați că este rolul creației enesciene în cultural universală?

Ar fi foarte mult de vorbit despre aceasta, pentru că încă, zic eu, că nu suntem poate nici chiar în lumea celor care s-au aplecat asupra partiturilor enesciene; încă nu am reușit să deslușim toate valorile pe care Enescu ni le-a propus în creația sa. Încep prin a enunța încă o dată Oedip-ul său care înmănunchează toate cuceririle în materie ale anilor 1930, adună tot ce era mai bun în creația de operă mondială la vremea respectivă. Enescu este un catalizator extraordinar în a reuși să îmbine diferitele stiluri, pentru că putem reîntâlni tot în Oedip-ul enescian, știți foarte bine, de la Wagner la Brahms, la orice, inclusiv atât de frumoasa noastră muzică populară.