ACUM:
10.30
Festivalul Internațional „George Enescu”
Urmează: 13.00 Jazz á la carte Jazz de week-end, pentru toți.
Apoi: 13.30 Festivalul Internațional „George Enescu”

Cronici Înapoi

AUDIO. Finala Secțiunii Pian a Concursului Internațional 'George Enescu' 2020-2021

Publicat: luni, 24 Mai 2021 , ora 15.25


Ascultați un fragment din Concertul nr. 3 în re minor de Serghei Rahmaninov, interpretat în finala secțiunii de pian a Concursului internațional George Enescu de Yeon-Min Park, muziciana coreeană care a câștigat Premiul I. Pianista în vârstă de 30 de ani a ales, așadar, una dintre cele mai dificile partituri concertistice, pe care a interpretat-o destul de cursiv, dar cu multe momente de decalaj survenite între pian și orchestră. Reacția lui Yeon-Min Park după aflarea rezultatelor: "Ca să fiu sinceră, nu sunt mulțumită de felul în care am cântat. Cred că puteam să cânt mult mai bine, nu a fost ideală interpretarea mea din seara asta și tocmai de aceea sunt uimită, nu pot să cred că juriul mi-a acordat, totuși, premiul I." Luciditate și o atitudine nobilă, așadar, în ceea ce o privește pe laureata premiului I, căreia juriul i-a oferit și premiul pentru cea mai bună interpretare a unei creații enesciene.

În Sala Mare a Ateneului Român au cântat, seara trecută, și Adela Liculescu - ea obținând Premiul II - și Marcin Wieczorek, clasat pe locul al III-lea.

Concurenții au cântat în compania Orchestrei Filarmonicii George Enescu și a dirijorului John Axelrod. S-a intrat pe scenă în ordine alfabetică, Adela Liculescu fiind prima - ea a cântat partitura solistică a Concertului nr. 1 op. 23 în si bemol minor pentru pian și orchestră de Ceaikovski, o redare de mare acuretețe și foarte inteligent construită, un cântat foarte echilibrat din partea solistei. Cum s-a simțit Adela Liculescu pe scena Ateneului Român, în concurs? "M-am simțit foarte bine să revin acasă, mai ales după această perioadă atât de lungă de pandemie și fără concerte, pentru că acesta a fost, practic, primul meu concert cu public după nouă luni." De ce a ales Adela Liculescu să cânte Ceaikovski? - "Îmi place foarte mult muzica aceasta, e foarte elegantă, de balet, și cred că mă reprezintă foarte bine."

Marcin Wieczorek a fost, din punctul meu de vedere, cel mai talentat pianist prezent în finala concursului. El a ales Concertul nr. 1, în mi minor de Chopin, pentru ultima etapă, o partitură pe care a interpretat-o într-o manieră cu totul personală, proaspătă, aproape improvizatorică, în sensul în care a degajat o senzație de libertate, nu în ideea în care s-a îndepărtat de textul original. Am tot anticipat, încă de când am citit programul finalei de la pian, o fierbere, un clocot, pe care le așteptam mai ales în Ceaikovski și în Rahmaninov, dar pe care le-am simțit abia la final, în Chopin.

Și pianistei Cristina Ortiz, care a fost președinta juriului, i-a plăcut foarte mult Marcin Wieczorek: "Decizia a fost a juriului, deci a majorității. Eu am întrebat dacă nu am putea avea două locuri I, ex-aequo să se mai acorde un premiu I, dar nu Adelei Liculescu, ci lui Marcin Wieczorek. E un pianist cu totul special. Mi-a plăcut Park, sigur, dar el are un fler cu totul deosebit."

Această ediție a Concursului internațional George Enescu a avut patru secțiuni - compoziție, violoncel, vioară și pian și s-a derulat atât online, cât și fizic, în sala de concert, în fața publicului purtător de măști, în anii 2020 și 2021. La pian au fost aleși, după preselecție, 55 de concurenți din 20 de țări. Ei au evoluat în fața unui juriu format din nouă pianiști, dintre care șase s-au aflat fizic la București, restul urmărind evoluțiile concurenților în mediul online.


Reportaj realizat de Irina Cristina Vasilescu