Greu de spus! Pot să vă spun însă că îmi pare bine că s-a terminat, îmi pare bine că s-a terminat în condiții normale - deși condiții normale nu pot să spun că au fost tot festivalul, atâta timp cât am avut această permanentă problemă legată de covid. Însă e bine că publicul a venit la concerte, este bine că publicul a apreciat aceste concerte, că au venit străinii care trebuiau să susțină aceste concerte. Poate e prea devreme să fac, așa, un inventar al problemelor festivalului din acest an, dar mă bucur că s-a terminat și nu s-a terminat cu mari incidente și mari probleme.

Spuneați, o ediție organizată în pandemie, cu foarte multe restricții, dar care ne-a adus, ca de fiecare dată, o pleiadă de mari artiști străini și români, unele dintre cele mai apreciate orchestre la nivel mondial și partituri interpretate pentru prima dată la noi în țară; fie că a fost vorba de compoziții precum cele semnate de Stravinski sau Korngold, fie că au fost creații contemporane precum cele de Jose Cura sau de Ondrzej Adamek. Cât de greu a fost să organizați în acest context?

Foarte greu! Și am spus, de-a lungul celor patru săptămâni de festival, că am avut mai multe scenarii de desfășurare pentru fiecare din aceste concerte - practic, pentru fiecare ansamblu și fiecare artist - pentru că se putea întâmpla diverse lucruri, se puteau restricționa niște drepturi, condițiile legate de participarea artiștilor, participarea publicului... Deci, a fost o ediție care eu sper să nu mai aibă loc în aceste condiții. Și chiar dacă lumea a fost, până la urmă, mulțumită de ceea ce a văzut, trebuie să știe că în spatele acestor minunate concerte și în spatele acestor artiști care au venit și s-au bucurat de publicul din România a existat o muncă enormă, mulți nervi, multă răbdare, o dedicare extraordinară a colectivelor care au lucrat pentru ca acest eveniment să aibă loc.

Exact asta mi-am și dorit să evidențiem, pentru că mă gândeam chiar la situațiile în care, din cauza indisponibilității unui artist, ați fost nevoit să-l înlocuiți în timpul derulării festivalului cu un alt artist, de valoare similară, ceea ce, în condițiile actuale, bănuiesc că a fost și mai dificil de realizat. Publicul nu știe ce e în culise. Cum ați reușit?

A fost foarte greu pentru că majoritatea celor care nu au venit, au anunțat doar cu 24 de ore înainte, absența lor. Și vă dați seama cât de greu a fost să găsim totuși oameni care să vină să interpreteze aceleași lucrări. Și, din acest punct de vedere, am avut tot suportul colegilor din străinătate cu care lucrăm de atâta timp, care au sărit imediat în ajutorul nostru pentru a găsi cele mai bune soluții. Și, cu toate cârcotelile publicului, că unele dintre vedete nu au mai venit, eu cred că cei care i-au înlocuit - și mă refer la Buchbinder, mă refer și la Volodin - s-au ridicat la nivelul așteptărilor noastre. ca să nu mai spun și de cel care l-a înlocuit pe Joshua Bell, pe Nikolai Schneider cu St. Martin in the Fields. Dar, acest fel de lucruri se întâmplă, se întâmplau și în vremuri normale, iar acum, în perioada de covid, mai mult.

Pentru ultimele patru zile de festival, autoritățile au instituit obligativitatea certificatului verde pentru accesul în toate sălile de concerte. Cum a recepționat publicul această restricție și cum ați gestionat această situație?

Vreau să vă spun că publicul a fost extraordinar. Reacția a fost neașteptată, din acest punct de vedere. În prima zi în care s-a instituit această regulă la Sala Palatului, a fost un public extraordinar de disciplinat și nu am avut absolut nici o problemă la intrările pe care le-am pus la dispoziție. Și din acest punct de vedere, vreau să mulțumesc tuturor celor care au venit și care au înțeles condițiile pe care a trebuit să le impunem în această situație disperată în care, practic, ne aflăm în acest moment în ceea ce privește incidența cazurilor și regulile pe care le-a institut Comitetul Național al Situațiilor de Urgență. Deci, din acest punct de vedere, le mulțumesc tuturor celor care au participat la concerte și au continuat să vină. E adevărat că au fost și voci - poate, unele dintre ele prea vocale - care ne-au contestat măsurile, dar cred că interesul a fost acela de a asigura publicul majoritar în sălile de concerte, precum și pe artiștii care au venit. Am luat măsuri alături de partenerii noștri - și medicali, și de organizare - ca intrările în sălile de concerte să fie organizate în așa fel încât să nu fie probleme.

Au existat modificări și în ceea ce privește activitatea interpreților? La concertul Orchestrei Academiei Santa Cecilia din Roma, de exemplu, am observat că fiecare instrumentist beneficia de un pupitru individual.

Fiecare orchestră, fiecare ansamblu, fiecare artist care a venit a avut condițiile lui. Și dacă italienii au avut niște condiții mai dure - ați văzut și la cei de la Scala că unii dintre ei au venit cu pereți de plexi între suflători, cei de la Santa Cecilia au avut pupitrele individuale - au fost și orchestre care nu au ținut cont de condițiile acestea restrictive pe care fiecare țară le-a luat, dar fiecare ansamblu a venit cu condițiile lui "de acasă". Au fost situații în care, de exemplu, orchestre din Germania, o orchestră din Italia, orchestrele franceze, nu mai spun de orchestrele olandeze... au avut condiții diferite pentru fiecare orchestră, iar noi a trebuit să îndeplinim aceste solicitări - unele, foarte dificile, legate de distanțare, legate de accesul persoanelor din staff-ul nostru alături de ei. Au fost condiții pe care a trebuit să le îndeplinim împreună cu ei. Nu am avut posibilitatea de a negocia aceste condiții sanitare.

Ediția jubiliară a coincis și cu celebrarea a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu, astfel că programul a cuprins un număr record de creații enesciene. Poate că cel mai important moment a fost cel al premierei românești a oratoriului Strigoii. Compozitorul Cornel Țăranu a preluat de la București manuscrisul partiturii enesciene, a realizat reconstrucția acesteia; compozitorul Sabin Păutza a orchestrat-o. Prima audiție a avut loc în 2019, la Berlin, iar acum am ascultat-o și noi, pe o scenă bucureșteană, grație includerii în programul festivalului. Cât de important a fost pentru dumneavoastră să oferiți publicului acest titlu?

Inițial, această premieră trebuia să fie prezentată de Opera din Marsilia, dar din cauza condițiilor sanitare Opera din Marsilia nu a mai putut să vină. Noi, totuși, am dorit să păstrăm cele două programe care au fost inițial atribuite lor - oratoriul Strigoii și opera Lulu. Ne-am dorit ca aceste titluri să rămână în repertoriul festivalului, tocmai datorită importanței prezentării lor; oratoriul Strigoii - ca premieră bucureșteană a acestei lucrări, și Lulu - premieră românească, pentru că este prima dată când această operă este prezentată în România (este adevărat, în variantă camerală). Sunt două lucrări pe care orice festival cred că le-ar fi dorit în programul lui, alături de alte lucrări care au fost prezentate în premieră în România. Este vorba despre Piticul, despre Die tote Stadt, despre acel concert prezentat de directorul artistic Vladimir Jurowski - Stravinski, lucrările de Cura, dar și lucrări deja consacrate: Simfonia a III-a pe care a prezentat-o Philharmonia, cele două variante de orchestrație ale Sonatei a III-a de George Enescu (una, prezentată de Patricia Kopacinskaia, cealaltă, prezentată de Nicolas Dautricourt)... și au mai fost și altele. Ca să nu amintesc aici multele lucrări pe care le-am prezentat în cadrul Seriei muzicii contemporane, serie care a fost inițiată de Vladimir Jurowski, directorul ultimelor trei ediții ale festivalului.

Licitarea unor bunuri și manuscrise ce au aparținut lui George Enescu, v-au determinat ca în numele instituției pe care o conduceți să sesizați Ministerul Afacerilor Interne. Iată că, între timp, licitația a avut loc. Loturile care au stârnit dezbateri publice au fost vândute. Cum comentați acest fapt?

Nu comentez, pentru că eu consider că noi, ca instituție și ca festival al lui George Enescu, ne-am făcut datoria. Mai departe, cei care trebuie să-și facă datoria în continuare, trebuie să și-o facă. Dacă și-o fac, ar fi foarte bine. Există o mișcare a opiniei publice în acest sens care, mai mult sau mai puțin, este luată în considerare. Dar, din punctul nostru de vedere, noi ne-am făcut datoria! Mai departe... nu mai vreau să mai comentez.

Orice final reprezintă și un nou început. Știm că ați declarat că odată cu această ediție vă încheiați activitatea la conducerea Artexim și, implicit, a festivalului. Mai știm și că dirijorul Vladimir Jurowski nu va mai fi director artistic al festivalului. Ce se va întâmpla, în fapt?

Nu știu și nu comentez pentru că este o decizie, până la urmă, a Ministerului. Noi suntem instituția Ministerului, eu sunt angajat al acestei instituții. Ministerul va hotărî ce se întâmplă cu Festivalul, ce se întâmplă cu Arteximul, ce se întâmplă cu directoratul festivalului. Așa cum a anunțat Vladimir Jurowski și am anunțat și eu acum doi ani, când am încheiat ediția 2019, noi ne retragem. Mai departe, este datoria celor care iau decizii să hotărască ce se întâmplă și a celor care vor fi desemnați să continue ceea ce s-a realizat până acum în Festivalul Enescu.

Există o schiță a programului ediției următoare?

Nu și nu mi-am asumat această răspundere, pentru că nu știu care vor fi direcțiile pe care noul director artistic le va dori. Chiar dacă în decursul celor 30 de ani, cât am stat aici, am pregătit programele în avans, știam cu cine voi lucra, știam care sunt țintele pe care le urmărea fiecare director artistic. De data aceasta, nu cunosc nimic și nu mi-am putut asuma răspunderea și confirmarea programelor care mi-ar fi fost oferite de partenerii străini sau partenerii români.

Își permite un festival de un asemenea calibru să aibă sincope în organizare? Cât de grav este amenințată derularea, la standardele obișnuite, a viitoarei ediții dacă situația nu se clarifică de urgență?

Nu pot să vă răspund la această întrebare. Este o datorie a Ministerului să vă răspundă.