Sâmbătă 21 septembrie ora 13,00 Nicolae Moldoveanu dirijează Orchestra Simfonică din București în seria "Muzica secolului XXI" prezentând lucrări de Cornel Țăranu, Eric Montalbetti, Marco Perez Ramirez și Rolf Martinsson.

Stimate maestre Nicolae Moldoveanu faceți parte din categoria șefilor de orchestră ce garantează, întotdeauna, succesul, pentru că publicul din România vă iubește foarte mult și vă apreciază. Vă invit să vorbim despre evoluția dumneavoastră din cadrul Festivalului George Enescu. Va fi un concert cu Orchestra Simfonică din București, în penultima zi a festivalului.

Îmi face o foarte mare plăcere să revin în România și eu iubesc foarte mult publicul meloman din România, indiferent că este vorba de capitală sau de provincie și indiferent de eveniment, atât în cadrul Festivalului Enescu, care bineînțeles este evenimentul cel mai important al scenei muzicale, pe care -l observă toată lumea la nivel internațional, dar și în cadrul stagiunii normale care se desfășoară pe scenele filarmonicilor și orchestrelor din România. În ceea ce privește Orchestra Simfonică București este o orchestră compusă din membrii ai scenei muzicale, atât din capitală, dar și din țară, ba chiar din diasporă și acest lucru este extraordinar. De ce? Pentru că într-adevăr există anumite festivaluri și vă dau un exemplu concret, Festivalul din Lucerna, care este poate, unul dintre cele mai cunoscute, pe lângă festivalul din Salzburg, care au o orchestră personală a festivalului.

Știu că ați dirijat în urmă cu un an această orchestră.

Da, bineînțeles, această orchestră este activă, mai ales în București, dar și în țară, iar aceste proiecte sunt de diferite tipuri. Ei prezintă nu numai muzică modernă, ca de data asta în cadrul festivalului, dar și repertoriul clasic tradițional, ca şi crossover. Foarte populare sunt concertele prezentate la Sala Palatului având ca oaspeți soliști foarte cunoscuți publicului mai larg, nu neapărat, numai publicului meloman, care vin la concertele din cadrul Stagiunii de la Ateneu sau de la Radio. Deci această ochestră încearcă să atingă mai mult și să motiveze publicul meloman în general, nu numai cu simfoniile de Beethoven, dar și cu alte genuri muzicale.

Dați-mi voie să fac o constatare: faptul că poezia sau pictura modernă are priză la publicul larg, pe când muzica actuală este oarecum vitregită din acest punct de vedere. E un fenomen pe care îl întâlniți și în străinătate sau e specific doar pentru România?

Bineînțeles că este un fenomen absolut valabil pentru tot mapamondul și în străinătate, pe scena muzicală și este un fenomen care nu este numai valabil în artă, este valabil și în comerț și în "stilul tehnic", ca să zic. În ziua de azi, oamenii mai în vârstă, nu doresc a folosi telefoanele mobile, preferă să scrie scrisori și să le trimită prin poștă și nu sunt de acord cu evoluția tehnică din ziua de azi, care îți pune la dispoziție facebook și email ș.a.m.d., exact același lucru și în muzică, în lumea clasică. Lumea preferă să asculte muzică barocă sau clasică sau romantică și nu muzică modernă, prin care eu înțeleg muzica scrisă după al Doilea Război Mondial, deci nu numai muzica secolului XXI, de fapt, muzica contemporană scrisă de compozitori care sunt încă în viață. Săptămâna aceasta am marea bucurie, nu numai de a colabora cu Orchestra Simfonică din Bucureşti, dar toți patru compozitori vor prezenți, nu numai la concert, ci și la repetiții, precum, bineînțeles, cei doi soliști, un violonist și o soprană de talie internațională. Deci, va fi o colaborare foarte complexă, care bineînțeles că pe lângă rezultatul artistic, pe care îl vom prezenta ȋn concertul de sâmbătă este și o experiență extraordinară și aș spune chiar unică pentru cei care sunt implicați în acest proiect.

Haideți să încercăm să spargem gheața și mai ales să distrugem reticența ascultătorilor față de muzica actuală. Toate lucrările din programul dumneavoastră au fost compuse în ultimii ani. Cred că cea mai recentă este cea a lui Cornel Țăranu, sugestiv intitulată Bachiana.

În primul rând, Bachiana se referă la numele lui Bach, iar eu personal am avut marea fericire să fi colaborat deja cu domnul Cornel Țăranu în trecut, în Ardeal, la filarmonica transilvană, deci noi ne cunoaștem, ceea ce bineînțeles că este o bucurie de a ne revedea și deja cunosc puțin stilul lui de compoziție, iar această piesă Bachiana se compune din niște pasaje într-un stil baroc, însă instrumentația este romantică. Deci, domnul Țăranu prezintă tema barocă, chiar și numele de Bach, care tradus în limbajul muzical este reprezentată prin sunetele "B.A.C.H.", o melodie foarte cunoscută și melomanii vor fi foarte încântați de a recunoaște numele lui Bach în această piesă. Dacă ar fi să crezi în budism, probabil că Țăranu a trăit pe vremea barocă, pentru că prezintă foarte, foarte bine acest stil compozitoric, contrapunctic, caracteristic stilului baroc, însă îl alternează cu stilul propriu.

Și dacă această lucrare este pentru o orchestră atât de numeroasă, următoarea, a lui Eric Montalbetti este scrisă pentru o orchestră mică.

Este probabil, piesa cea mai dificilă, ca să zic așa, din toate punctele de vedere din program, atât pentru cei de pe scenă, cât și pentru cei din sală. Este scrisă pentru o orchestră de cameră. Compozitorul s-a gândit pragmatic, piesa fiind dificilă din punct de vedere tehnic, practic toți membrii grupei de suflători au de cântat pasaje solistice.

Piesa are un titlu foarte simpatic.

Da, Vaste champ temporel à vivre joyeusement. Cred că acest titlu este mai mult de natură filozofică. Nu știu în ce măsură publicul va redescoperi în experiența pe care o s-o aibe, auditivă.

Tot un titlu are și următoarea lucrare Concertul lui Marco Perez-Ramirez: Atacama pentru vioară.

Da, Atacama este de fapt un deșert în Chile, iar piesa nu face altceva decât să sugereze climatul arid al unui deșert. Limbajul trebuie să fie caracterizat prin disonanțe și ritmuri aspre în ureche, ca un fel de cactus. Asta trebuie ca cel care aude o asemenea piesă să aibe o asemenea impresie. Deci n-o să auzim cantilene! De obicei, când vorbești de un concert de vioară, te gândești la melodiile din concertul de vioară al lui Ceaikovski sau Mendelssohn. În acest caz, nu o să se regăsească absolut niciun fel de melodie pe care s-o ții minte după concert și s-o fluieri când te duci acasă, este mai mult un gen de muzică foarte ritmică. Fiecare măsură se schimbă. Asta înseamnă că noi pe scenă trebuie să fim foarte, foarte alerți, însă cred că publicul o să fie fascinat de acest dialog între vioara solistică și orchestră.

Cred că toată paleta orchestrală va fi folosită și de Rolf Martinsson în liedurile pentru soprană și orchestră Ich denke Dein.

Ca să spunem așa, este ca "să ne spălăm urechile" la sfârșitul concertului. Este o piesă scrisă într-un mod tradițional cu armonii şi melodii, totul într-un stil post-romantic şi cu infuzii de jazz. Sunt convins că Rolf Martinsson a dorit acest lucru să prezinte și el tradiția scandinavică a orchestrelor de suflători, care au o pondere foarte mare ȋn partitură, E o piesă frumos scrisă, foarte plăcută pentru ascultători.

Aș vrea să revenim la activitatea dumneavoastră. V-ați început cariera dirijorală la orchestra lui Silvestri din Anglia.

Așa este.

Prin anii '60, acolo, bisul cel mai frecvent era una dintre rapsodiile enesciene, a II-a, cred.

Sincer să fiu, mă bucur că menționați acest lucru și este o coincidență extraordinară faptul că am început cariera la orchestrele din Bournemouth, acolo unde de fapt, Silvestri și-a terminat cariera.

Și a făcut din acea orchestră de provincie una dintre cele mai bune orchestre ale lumii.

Trebuie să spun că, caracterizarea orchestrei din Bournemouth de a fi de provincie, probabil din punctul de vedere geografic este adevărată, însă din punctul de vedere al valorii este complet altceva. În Marea Britanie, o caracteristică specifică este că toate orchestrele, fie că e Bournemouth, fie că e Liverpool, fie că e Birmighan, fie că este oricare din orchestrele din Londra, toate au aceeași valoare.

Stimate maestre, Nicolae Moldoveanu, știu că dețineți un repertoriu de operă și de muzică simfonică foarte bogat, extins, cum vedem până la repertoriul zilelor noastre, nu mă îndoiesc că aveți multe creații românești în acest repertoriu.

Da, bineînțeles. De fiecare dată când vin în România mi se propune să dirijez o piesă de creație locală. Trebuie să spun că și în străinătate, dirijorul Rozhdestvensky, eram în Marea Britanie, m-a invitat să păregătesc Simfoniile de Enescu, cu Orchestra BBC Philharmonic din Manchester, crezând că fiind român cunosc aceste simfonii. Nu le cunoșteam, pentru că nu am avut unde să le dirijez la vremea aceeaa, însă, fiind român, am avut șansa de a dirija pentru prima oară repertoriul românesc și bineînțeles în Bournemouth, la orchestra simfonică, precum și la cea de cameră am avut șansa de a dirija piesele lui Silvestri, care nu sunt chiar foarte multe, dar care sunt foarte cunoscute, cele Trei dansuri ale lui Silvestri, iar apropos, lucrul care mi-l amintesc cu mult drag este primul lucru pe care mi l-au arătat membrii biroului administrativ al orchestrelor din Bournemouth a fost o bibliotecă care era plină cu partiturile lui Silvestri.

Maestre, ați dat peste o adevărată comoară, pentru că aceste partituri sunt căutate azi de toți tinerii dirijori.

Da, da. Luați legătura cu mine și nu-i nici o problemă.

Vă rog să-mi spuneți ce urmează după Festivalul Enescu în agenda dumneavoastră.

Înainte de Festivalul Enescu am fost în Polonia și mă voi reîntoarce în Polonia, în Wroclav, unde colaborez cu orchestra filarmonică de acolo, dar mă voi întoarce și în România. Sunt plecat din anii '80 și m-am întors imediat după revoluție, cred că în 1993 și de-atunci permanent sunt în fiecare an România. Colaborez cu mare plăcere cu toate orchestrele. Europa a devenit un continent unde nu mai există granițe, ceea ce este un lucru excepțional și asta se răsfrânge, fără doar și poate asupra activităților artiștilor respective, care acum sunt nestingheriți de a fi activi absolut peste tot.

Însă, chiar și așa, deosebirile rămân, pentru că uitați, vorbeați de Polonia. Știu că acolo sunt câteva săli de concerte absolut extraordinare, lucru care nu s-a rezolvat la noi în țară.

Din păcate, acest subiect, săli de concerte, dar și subiectul acustica unei săli de concerte nu este abordat la un nivel profesional, din păcate și asta, atât din lipsă de resurse financiare, dar și din cauza lipsei unei atitudini constructive politice. Polonia are bineînțeles, avantajul de a avea oameni politici importanți în Parlamentul European, deci au această relație, îi ajută. Şi ei își dau seama cât este de important de a avea o sală de concerte și au construit, tocmai vă spuneam, în Wroclaw. Acolo în Wroclaw există un centru cultural, absolut formidabil, cred că sunt patru săli de concerte, nu numai una. Săptămâna trecută am dirijat în Sala Radio nou construită, cu o acustică excepțională, iată un exemplu pe care noi ar trebui să-l luăm Ȋn Europa s-au redeschis niște săli de concerte și de operă extraordinare! Dar mai sunt şi sălile din Golfului Arab, în Muscat, capitala Omanului, este o sală de operă absolut excepțională, o experiență pe care au avut-o făcând turneu acolo; și în Kuweit, la fel, au niște săli de concerte absolut extraordinare, bineînțeles că acolo este vorba de bani.