Rebecca Franks este o jurnalistă specializată în muzică clasică din Marea Britanie. Scrie pentru BBC Music Magazine, The Times și alte publicații. A lucrat mulți ani ca redactor la BBC Music Magazine, iar în prezent activează mai ales ca autoare - semnează cronici de concerte și opere, interviuri și articole, în special în Regatul Unit. A venit la Festivalul Enescu din partea BBC Music Magazine. Ne-a oferit, într-un interviu, perspectiva sa asupra Festivalului Enescu.

Ați putea schița o imagine a Festivalului "George Enescu", ca și cum ați sta de vorbă cu cineva nefamiliarizat cu evenimentul?

Am ajuns la Festivalul Enescu lunea aceasta (15 septembrie). Este prima mea vizită la București, prima dată când vin la festival. Am apreciat nivelul excelent al concertelor, calitatea înaltă a muzicienilor și orchestrelor. M-au încântat de asemenea căldura publicului și spațiile în care s-au desfășurat concertele. Am fost, bineînțeles, la Ateneu - o sală superbă, care am simțit că încurajează o conexiune intimă între muzicieni și public.

Festivalul Enescu îmi pare pur și simplu plin de oferte muzicale de cel mai înalt nivel. Pentru un vizitator din Marea Britanie, reprezintă de asemenea o șansă grozavă de a asculta numeroase ansambluri de pe continentul european, pe care noi nu avem des șansa să le urmărim live acasă, în momentul de față. Dar festivalul este și o ocazie minunată de a descoperi cultura muzicală românească. Pentru mine, reprezintă o ocazie perfectă de a asculta ceva mai mult din muzica lui Enescu, pe care am întâlnit-o și pe scenele din Regatul Unit, dar pe care mă bucur că am ocazia să o aprofundez aici.

Ați zice așadar că identitatea muzicală românească este reprezentată în cadrul Festivalului Enescu? Atât în ceea ce privește compozitorii, cât și muzicienii...

Da, cred că există un fir roșu în cadrul festivalului care te ghidează spre a descoperi parfumul scenei muzicale românești. Bineînțeles, există o reprezentare a muzicii lui Enescu, căci festivalul este menit să-i onoreze memoria și să se dezvolte pe baza moștenirii pe care acesta a lăsat-o. A fost minunat, de exemplu, să îl ascult pe Augustin Hadelich cântând o lucrare de Enescu. Cred că este ceva aparte în a asculta muzica enesciană aici.

Credeți că un festival din zilele noastre ar trebui să includă o reprezentare a muzicii locale, a culturii muzicale din țara în care este organizat?

Am fost la diverse festivaluri organizate în Europa și în jurul lumii... Nu mă voi referi la urmărirea cu orice preț, exagerată a aceastei direcții locale, sau la cazurile când experiența este transformată într-un fel de kitsch, dar cred că este ceva absolut fascinant în ipostaza unui vizitator străin care descoperă cultura locală, moșternirea muzicală dintr-o anumită țară. Cred că este o experiență valoroasă pentru vizitatori. Ceea ce am apreciat foarte mult aici, este că în Festivalul Enescu această direcție este țesută organic în imaginea sa de ansamblu. Direcția românească coexistă cu oferta unor ansambluri internaționale de cel mai înalt nivel. Cred că echilibrul și îmbinarea firească din cadrul programului sunt cheia unui mare succes!

Așa cum ați spus, ați fost la numeroase festivaluri în jurul lumii. De asemenea, în Regatul Unit, aveți oportunitatea de a trăi experiența unor festivaluri de muzică cu o tradiție îndelungată. Din perspectiva dumneavoastră, ce anume individualizează Festivalul Enescu?

O remarcă din punctul de vedere al unui jurnalist sau critic - sunt înconjurată aici, la București, de atât de mulți jurnaliști din toate colțurile lumii. Așa ceva nu se întâmplă la orice festival. Cred că este o dovadă a farmecului pe care îl exercită Festivalul Enescu. Este o observație din "spatele cortinei", ca să spun așa... Iar din punctul meu de vedere, ca spectator… eu sunt aici doar de săptămâna aceasta, pot împărtăși primele impresii pe care le am. Cred că este aparte tipul de conexiune dintre public și artiști, am remarcat aplauzele călduroase, încântarea plină de viață a publicului - cred că este un punct forte al atmosferei festivalului. Se simte că publicului îi pasă cu adevărat de muzică și cred că asta este ceea ce face ca un festival să prindă viață - comunicarea și conexiunea dintre ce se întâmplă pe scenă și cei care ascultă din public. Asta se simte cu siguranță aici.

Cum vedeți raportul dintre onorarea tradiției și deschiderea către nou, în cadrul festivalului?

Până acum, am luat contact mai ales cu "stâlpii" festivalului - marile orchestre, opera... încă nu am avut ocazia să experimentez suficient și celelalte evenimente care gravitează în jurul acestora. Dar cred cu tărie că un festival ar trebui să se simtă ca un moment special din an, în care ieși din rutină și intri într-un univers aparte. Și cred că tocmai aceste evenimente speciale, care uneori sunt incluse ca o adiție la filonul principal al programului, contribuie hotărâtor în a-l diferenția de stagiunile orchestrale obișnuite.

Consider că este esențial să se experimenteze, să se aducă repertoriu nou, să fie incluși compozitori care scriu muzică în zilele noastre. Tradiția trebuie să evolueze, să rămână vie. Bineînțeles, este valabil vorbind și în sens general, dar cred că este cu atât mai adevărat în contextul unui festival. Festivalurile pot avea un rol esențial în crearea unei platforme, unor oportunități pentru tinerele voci muzicale - interpreți sau compozitori. Participarea Orchestrei Române de Tineret mi se pare un exemplu excelent în acest sens.

Cât despre repertoriu și ideea de a extinde limitele a ceea ce este considerat "programabil", cred că dacă publicul are încredere în tine, ca organizator - iar aici am simțit o conexiune reală și puternică între public și organizatori - atunci ai libertatea de a-l conduce către teritorii mai puțin familiare. Publicul va fi poate mai dispus să încerce ceva nou, tocmai pentru că are încredere că selecția vine dintr-o convingere sinceră, dintr-o pasiune autentică din partea celor care organizează și programează festivalul. Festivalurile oferă, fără îndoială, această oportunitate de a încerca lucruri noi. Fie că e vorba de evenimentele nocturne, fie că e vorba de concerte desfășurate în spații mai puțin convenționale - există multe modalități de a face asta.

Care au fost punctele de atracție din programul festivalului pentru dumneavoastră, personal?

Eram foarte curioasă să ascult Oedipe de Enescu - o operă pe care o cunoșteam, dar pe care nu o ascultasem niciodată live. Și m-am gândit că acesta este, fără îndoială, locul și contextul ideal unde să o experimentez pentru prima dată. Apoi, fiind o mare admiratoare a pianului, țin neapărat să o aud pe Martha Argerich, oriunde am ocazia - a fost extraordinar să o ascult cântând Concertul pentru pian și orchestră de Ravel, luni seara.

În zilele în care am ales să fiu aici, am remarcat prezența unor orchestre cu adevărat extraordinare. Am avut bucuria să ascult Budapest Festival Orchestra - are un mod de a interpreta care îți schimbă percepția asupra muzicii. La fel, Chamber Orchestra of Europe. Menționez și șansa de a-l asculta pe András Schiff - un moment de neratat, fără îndoială. Aș putea spune că, indiferent de săptămâna aleasă, aș fi găsit evenimente pe care mi-aș fi dorit cu tot dinadinsul să le aud. Dar, în mod special, punerea în scenă a operei "Oedip" m-a convins să-mi construiesc întreaga vizită în jurul acelui moment.

În final, vă invit să vă prezentați ascultătorilor din România.

Numele meu este Rebecca Franks, sunt jurnalist specializat în muzică clasică în Marea Britanie. Scriu pentru BBC Music Magazine, The Times și alte publicații. Am lucrat mulți ani ca redactor la BBC Music Magazine, iar acum activez în continuare ca editor, dar mai ales ca autoare - scriu cronici de concerte și opere, realizez interviuri și articole, în special în Regatul Unit.

În general, sunt pasionată de concertele live - acestea sunt cele care mă fac să mă simt cel mai conectată cu lumea muzicii. Am studiat pianul, așa că sunt mereu entuziasmată să ascult pianiști, dar iubesc și muzica nouă. Repertoriul orchestral și de muzică de cameră îmi sunt domeniile cele mai familiare.