Ediția cu numărul 27 a Festivalului Internațional "George Enescu" se încheie duminică, 21 septembrie, cu un concert transmis în direct de Radio România Muzical, de la ora 19.30. Pe scena Sălii Palatului se va afla celebra Orchestră Regală Concertgebouw din Amsterdam, care va cânta sub bagheta dirijorului finlandez Klaus Mäkelä. Programul se deschide cu Enescu - Rapsodia Română nr. 1 și mai cuprinde Concertul nr. 5 op. 103 în fa major de Camille Saint-Saens și muzica baletului "Ritualul primăverii" de Igor Stravinski.

Revine pe scena festivalului pianistul francez Jean-Yves Thibaudet, cu care a stat de vorbă colegul nostru, Ștefan Costache:

Domnule Jean-Yves Thibaudet, în cadrul Festivalului "George Enescu" interpretați duminică, 21 septembrie, Concertul nr. 5 pentru pian de Camille Saint-Saëns. Această lucrare este numită uneori "Concertul egiptean" datorită culorilor sale exotice. Pe dumneavoastră ce vă fascinează atunci când vine vorba de caracterul și de spiritul Concertului nr.5?

Da, îmi place enorm această piesă. Sunt foarte atașat de ea. Cred că Saint-Saëns a fost un adevărat geniu, adesea neapreciat așa cum ar merita în calitatea sa de compozitor. Această piesă este foarte exotică, precum o călătorie în jurul lumii. Are momente care par din Extremul Orient, pasaje spaniole, câte puțin din fiecare. Dar este scrisă minunat pentru pian. Este extrem de plăcută de cântat și foarte strălucitoare. Publicul o iubește mereu. A fost compusă la aniversarea a 50 de ani de la debutul său. Saint-Saëns avea 60 de ani și a scris lucrarea pentru el însuși, ca să își arate potențialul, virtuozitatea. Este plină de culori și efecte unice. Este o piesă luminoasă, generoasă, care te face să zâmbești și să te simți bine.

Mulți pianiști evită Concertul nr. 5 al lui Saint-Saëns din cauza virtuozității sale și atmosferei aparte. De ce l-ați ales pentru concertul final al Festivalului Enescu 2025?

În primul rând, sunt încântat să revin în Festivalul "George Enescu", un loc special, drag inimii mele. Am fost de multe ori în România și iubesc această țară și publicul dumneavoastră. Alegerea unui concert pentru un turneu sau festival este mereu o chestiune complicată, fiindcă trebuie să ținem cont de numeroase date. Am cântat concertul acesta la Amsterdam de două ori, apoi îl aducem la București. Era important să aleg o lucrare ce poate fi prezentată în ambele locuri. Nu cântasem niciodată cu Klaus Mäkelä, iar dorința de a colabora a contat. În final, Concertul nr. 5 a fost alegerea potrivită pentru toată lumea și sunt foarte fericit cu această decizie.

Veți cânta ca solist cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam, una dintre cele mai valoroase ale scenei clasice. Cum credeți că sunetul ei unic va influența propria dumneavoastră interpretare?

Sunt muzicieni fantastici. Este una dintre cele mai impresionante și fascinante orchestre ale lumii. Am privilegiul să colaborez cu ei încă din 1988, când am debutat sub bagheta lui Riccardo Chailly. Am susținut multe turnee și am făcut înregistrări împreună. Pot cânta orice repertoriu întotdeauna cu eleganță și inspirație. Se ascultă reciproc și îl ascultă pe solist. Este un ansamblu unic, iar după fiecare repetiție și fiecare concert devine mai bună. Pentru mine, colaborarea cu această orchestră este o inspirație constantă și un privilegiu.

Domnule Thibaudet, descrieți adesea publicul ca fiind o "familie virtuală". După atâtea decenii pe scenă, cum s-a schimbat această relație și ce ați învățat de la public?

Relația cu publicul este un schimb permanent. Eu ofer ceva, iar spectatorii îmi dau înapoi la rândul lor. Fiecare public e diferit, fiecare sală e diferită, fiecare concert e unic. Simți emoția și dragostea publicului și asta te inspiră. În perioada pandemiei, cel mai greu a fost lipsa contactului direct cu publicul. Este ca o dependență - acel schimb uman e vital pentru un artist. Fidelitatea publicului este extraordinară, iar întâlnirile repetate dovedesc frumusețea acestei relații. Este o binecuvântare și o plăcere pură, nu o meserie.

Cum v-a rămas în memorie spiritul publicului român din concertele susținute aici?

Cânt în România încă din copilărie. De fapt, debutul meu oficial a fost aici, la Sinaia, când aveam 7 ani. Am interpretat Mozart și Chopin într-un mic recital. A fost extrem de emoționant să revin recent la Sinaia și să văd sala și pianul de atunci. Însă am cântat și la Oradea, Craiova și în multe alte locuri. Publicul român este foarte cald și are o dragoste autentică pentru muzică. Există o legătură specială între Franța și România, vizibilă chiar și în faptul că mulți români vorbesc franceza. Bucureștiul este un "mic Paris" și e mereu o bucurie să cânt aici.

Ați studiat cu Lucette Descaves, care avea o legătură directă cu Maurice Ravel. Cum reușiți să echilibrați această moștenire prețioasă cu libertatea de care orice muzician are nevoie pentru a fi personal?

Am avut mulți profesori și am fost norocos să învăț de la cei mai buni. Lucette Descaves a fost una dintre primele mele profesoare, direct legată de Ravel. Ulterior, am studiat cu Aldo Ciccolini, un artist extraordinar, dintr-o școală complet diferită însă. Am participat și la multe cursuri de măiestrie. Toate aceste influențe au fost ca ingredientele unei rețete - fiecare aduce ceva, iar la final devii un artist cu propria identitate. Orice pianist este unic și interpretarea fiecăruia este valabilă. Moștenirea mea este bogată și diversă, dar interpretările mă reprezintă mai ales pe mine.

Îmi place să descopăr mereu piese noi, inclusiv lucrări rar cântate, cum este Concertul nr. 5 de Saint-Saëns. Consider că Saint-Saëns și Liszt sunt compozitori geniali, insuficient apreciați la adevărata lor valoare. Liszt, în special, este adesea considerat superficial, dar muzica lui este profundă și inspiratoare. Am citit multe din scrisorile sale și a fost o personalitate fascinantă.

Privind înapoi, la decizia luată la doar 7 ani, după întâlnirea cu Rubinstein, ce parte din visul copilăriei trăiește și astăzi în pianistul Jean-Yves Thibaudet?

Este încă un vis care trăiește. Fac ceea ce iubesc cel mai mult: cânt la pian. Este o plăcere, nu o meserie. Îmi amintesc că i-am spus lui Rubinstein că vreau să fiu pianist și să călătoresc în lume ca el. Astăzi, fac exact asta și savurez fiecare moment. Pianul este parte din mine și nu a existat zi fără el. Visul continuă și astăzi și nu se va opri vreodată.