Care este, Andrei Stănculescu, titlul cărții pe care ne-o veți prezenta astăzi?

Cred că volumul pe care l-aș recomanda cu căldură este Minima Moralia de Andrei Pleșu. De fapt, recomandarea mea e în mod special al doilea capitol, deși întreg volumul este remarcabil. În al doilea capitol, Andrei Pleșu vorbește despre sensul culturii în lumea contemporană și, cumva, despre condiția intelectualului de astăzi. Condiție care nu mai e aceea de a oferi răspunsuri definitive, nimeni nu mai caută asta de la oamenii de cultură, ci mai degrabă de a formula întrebările potrivite.

Andrei Pleșu se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva cultura a ajuns să fie un fel de Asie a lumii contemporane, ca un soi de teritoriu exotic, fascinant și foarte greu de transpus în viața de zi cu zi și în problemele concrete cu care ne confruntăm. Iar să fim sinceri, societatea de astăzi se confruntă cu probleme uriașe. Pleșu spune cumva limpede că lectura și cultura nu te ajută să treci direct peste o suferință sau nu oferă soluții imediate în situații limită, dar poate că nici nu e ăsta rolul culturii.

Există o pagină superbă în acest capitol în care vorbește despre momentul care ajunge într-o gară și despre contrastul dintre rafinamentul culturii și vitalitatea brută a realității.

În ciuda acestei fragilități, cultura are câteva beneficii fundamentale și aici Pleșu îl citează pe maestrul său și nu doar maestrul său, cumva maestrul majorității filozofilor și oamenilor de cultură care și astăzi sunt importanți în România și anume îl evocă pe Constantin Noica.

Și povestește cum i-a adresat cândva această întrebare și anume de ce merită să faci cultură (și leg un pic asta și de ce merită să citești). Iar cele patru răspunsuri sunt simple și cuprinzătoare.

În primul rând, cultura e singura sursă sigură a bucuriei permanente. Și e adevărat, nu găsim alt teritoriu în care să găsești satisfacție constantă, nu? Posibilitatea permanentă de a descoperi ceva nou. Există sigur și riscul de a trăi exclusiv în lumea culturii și de a deveni mai puțin atent la nevoile celor din jur. Un lucru pe care majoritatea oamenilor care trăiesc cu capul în cărți trăiesc acest fenomen.

În al doilea rând, cultura contribuie la maturizarea spiritului, spune Noica. Și anume salvează cu grație aparențele. Fiindcă omul atunci când are acces la cultură, creează aparență în sens pozitiv.

Iar în al treilea rând, cultura e unul dintre spațiile autentice. De fapt, cred că singurul spațiu autentic al libertății. Ne pune în posesia acestui instrument extraordinar, dar desigur nu ne garantează felul în care îl vom folosi.

Și, în ultimul rând, Noica spune: cultura și deci și lectura este o formă de igienă a spiritului. Noica spune că un om necultivat este asemenea unui om cu o igienă precară. Și, deci, cultura e un proces de curățire și de ordonare interioară necesar vieții în comunitate.

Cu toate acestea, aș vrea să precizez faptul că lectura ne oferă o anumită inadecvare față de realitate, dar o inadecvare nobilă. Nu una care ne îndepărtează de lume, ci una care ne amintește că există ceva dincolo de imediat, dincolo de utilitate și dincolo de urgențele cotidiene. Poate tocmai de aceea cred că muzicienii, artiștii și de fapt toți oamenii au nevoie de cărți.

Andrei Pleșu formulează acest lucru într-o frază care ar concluziona acest răspuns poate un pic prea lung, și anume, cultura este cea mai bună mijlocire atunci când îți lipsește nemijlocirea.