Interviuri
Înapoi
AUDIO. Daniel Jinga, managerul general al Operei Naționale din București - invitatul săptămânii la Perpetuum mobile
În perioada 11-22 iunie se desfășoară în capitală Bucharest Opera Festival, o serie de evenimente ce aduce în atenția publicului Operei Naționale din București artiști de la mai multe instituții de profil. În direct prin telefon, la Radio România Muzical, se află managerul general al operei bucureștene, Daniel Jinga. Bună seara!
Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!
Și noi vă mulțumim pentru prezența în direct prin telefon, domnule Jinga. Înțeleg că tema ediției din acest an a festivalului este Love Affairs. Ce ne puteți spune despre acest subiect?
Este un subiect foarte cunoscut în operă. De fapt, este cel mai exploatat subiect în literatură în general și în artă: dragostea. Atunci, despre dragoste în toate felurile vorbim și în ediția de anul acesta Bucharest Opera Festival, o ediție ce are în componența sa atât spectacole de operă, cât și spectacole de balet, spectacole de teatru muzical.
Vă aflați de fapt la ediția cu numărul 5 a Festivalului. Ce anume ați învățat până acum și ce anume pregătiți pentru anul viitor?
Am învățat că e foarte importantă statornicia, pasiunea, continuitatea, dorința de mai bine. E important să nu abandonezi și să trăiești pentru o idee. Și știm cu toții că un festival câștigă în valoare pe măsura trecerii timpului, pe măsură ce acumulează tot mai multe ediții. De fapt observăm lucrul acesta în momentul în care luăm contact cu partenerii externi, care sunt din ce în ce mai receptivi la propunerile cu care noi venim, acelea de a participa în cadrul Bucharest Opera Festival, de la o ediție la alta.
Pe viitor, dorim o deschidere mai mare către operele importante ale Europei și ale lumii, pentru că am început bazându-ne, bineînțeles, pe prietenia cu operele din România și pe sensibilitatea și prietenia operelor din țările vecine.
Și exact despre reacțiile acestor parteneri aș fi vrut să vorbim puțin. Cum ați descrie răspunsurile pe care le-ați primit pentru ediția din acest an?
În primul rând, s-au mirat că în România există tipul ăsta de festival. E un festival inedit chiar la nivel mondial. Așa cum mai spuneam, în fiecare zi noi programăm un alt titlu de operă, pus în scenă de către un invitat extern, de către o altă casă de operă, care vine cu decorurile ei, cu artiștii ei, cu echipa ei tehnică. Și, practic, este un efort logistic imens de a schimba decorul în care se joacă în seara respectivă și a-l înlocui în cursul nopții cu decorul pentru a doua zi. Deci, numai dacă vorbim despre acest imens efort logistic, este o premieră mondială și un lucru de care ei s-au umirat.
Mai departe, s-au bucurat să vadă deschiderea noastră către toate categoriile stilistice, să vadă faptul că există viață de operă foarte importantă în România. Noi avem foarte multe teatre de operă, românii sunt consumatori de operă și dacă ar fi să comparăm această realitate românească cu realitățile similare ale țărilor europene, o să vedem că, la acest capitol, România este cu mult înaintea altor domenii de activitate unde facem eforturi de a fi la așa-numitele standarde europene.
Domnule Daniel Jinga, o ultimă întrebare în acest sens: vorbeați despre eforturile pe care le depuneți, evident, doar din descrieri ele par extreme. Vreau să știu, merită aceste eforturi?
Da, merită și sunt convins că o să ne dăm seama cât de mult merită dacă acest festival va prinde, să zicem, a șaptezecea ediție sau așa cum mergem noi acum la Festivalul de la Ravello și vedem ce continuitate există acolo și ce dorință de participare atât din partea artiștilor, cât și din partea publicului… Cu siguranță merită efortul, dar e un efort pe care trebuie să-l facem constant și pe termen lung. El începe să merite din ce în ce mai mult.
Sunt convins, domnule Daniel Jinga. Vă mulțumesc pentru prezența în direct prin telefon în cadrul acestei emisiuni și mult succes pentru această ediție cu numărul cinci a Bucharest Opera Festival.
Mulțumesc mult pentru invitație și vă așteptăm la operă pentru a urmări producțiile pe care anul acesta le-am programat în Bucharest Opera Festival.