Cronici Înapoi

AUDIO. Concerte educative în cadrul proiectului național "Ascultă 5 minute de muzică clasică" - Școala gimnazială ”Ion Dumitriu”

Publicat: vineri, 13 Noiembrie 2026 , ora 12.53

Luni, 2 noiembrie, o sală de sport plină de copii curioși, un pian și muzica lui Enescu au creat cadrul unei întâlniri speciale la Școala gimnazială "Ion Dumitriu" din București, unde elevii au avut ocazia să descopere universul muzicii clasice alături de pianista Axia Marinescu. A fost cea de-a treia și ultima oprire din prima zi a caravanei concertelor educative din cadrul programului national "Ascultă 5 minute de muzică clasică", inițiativă realizată și cu sprijinul Artexim în cadrul proiectului "Enescu în școli și comunități".

Despre importanța unor astfel de experiențe pentru formarea elevilor ne vorbește Sorina Oncel, directoarea adjunctă a Școlii gimnaziale "Ion Dumitriu": "Este un moment unic în ultimii aproape 20 de ani de când sunt în școală să vină un artist care să țină un recital în fața colegilor mei și a elevilor și probabil că va fi un moment unic în viață pentru unii dintre elevi care nu vor merge la astfel de activități. Sunt foarte importante. Personal, chiar mi-aș dori să existe trupe de teatru, un opțional de teatru, de exemplu, care să-i ajute pe partea asta emoțională, să existe și corul în continuare. Domnișoara profesoară chiar se implică și lucrează cu copiii. Și se vede că aceia care au activități pe care le fac din pasiune coalizează așa și formează mai mult decât o prietenie."

La finalul evenimentului, am stat de vorbă și cu două dintre cadrele didactice ale școlii.

Teodora Constantinescu, profesoară de educație muzicală: "Mi se pare o inițiativă extraordinară și inedită, pentru că e foarte dificil, în primul rând, din punct de vedere logistic, să duci foarte mulți copii la un concert organizat de o instituție de cultură. Și e minunat că pot avea contact cu muzica cultă chiar la ei în școală. Mie mi-a plăcut foarte mult programul muzical, mi s-a părut divers, au fost lucrări pe care ei le cunosc deja, dar și unele noi, chiar și pentru mine. Și modul în care a fost structurat acest recital mi s-a părut foarte adecvat pentru niște copii de clasele 5-8. Noi la fiecare oră de educație muzicală ascultăm muzică clasică, dar este cu totul altceva să o asculți live într-o sală de concert sau într-o încăpere unde ți se oferă această posibilitate. Și pentru mulți dintre ei care nu au avut ocazia să asculte muzică cultă live, este extraordinar pentru că în felul acesta își dau seama dacă în mod real le place așa ceva și dacă pe viitor vor putea să ia parte la un astfel de eveniment într-o sală de concert sau poate că nu. Dar e foarte important să ne modelăm de pe acum viitorul public din sălile de concert."

Ana-Maria Stanciu, profesoară de limba română: "E o idee grozavă, e curajoasă, pentru că într-adevăr copiii nu au contact cu genul acesta de muzică, poate nici acasă nu au ascultat niciodată și atunci e un act de a-i pune față-n față cu ceva ce ar trebui să facă parte din cultura sau din identitatea lor. E adevărat că ei nu reușesc să fie foarte liniștiți pe parcursul concertului, dar cred că e și datoria școlii de a-i pune în contact cu astfel de evenimente. E admirabil ce faceți, faptul că veniți în școlăi, că aveți răbdare. Noi suntem obișnuiți cu ei, dar poate pentru dumneavoastră vi se par gălăgioși la început. Dar e mare lucru că ajung să interacționeze cu astfel de oameni talentați, oameni care și sunt dispuși să le explice. Mi-a plăcut foarte mult la concertul acesta că pe lângă piesele propriu-zise au existat explicații, explicații pe care ei le-au putut înțelege, le-au putut interioriza și sperăm că cât mai mulți dintre ei au rămas cu lucruri frumoase. Măcar cu ideea asta că a fost un moment relaxant pentru ei, e într-adevăr o acțiune foarte frumoasă. Și e foarte bine că au contact cu astfel de piese importante."

Iată reacțiile elevilor!

"Concertul pe care l-a susținut Axia Marinescu în școala noastră a fost foarte frumos, deoarece am putut trăi emoția pieselor sale pe care le-a interpretat."

"Părerea mea despre concertul de astăzi din școala noastră este că pentru noi a fost o experiență nouă și interesantă. Am și descoperit unele muzici noi, unele le știam, dar le-am mai ascultat o dată și la pian și m-am bucurat."

"A fost ceva foarte interesant, muzica ne-a liniștit. Doamna care a cântat la pian a cântat foarte bine și ne-a dat și nouă un vibe foarte bun."

"Ideea să aduci un concert în școli mi se pare foarte bună și ar trebui să se facă mai des."

"Eu am simțit că am fost foarte relaxată și a fost altceva. Și cred că merită să mai ascultăm din când în când muzică clasică."

"Mi s-a părut o experiență unică pe care nu o găsești în fiecare zi și ne-a relaxat foarte mult."

"Mi s-a părut o idee frumoasă pentru că în ziua de azi copiii nu mai ascultă atât de multă muzică clasică și le-a adus aminte că există."

"Ideea de a aduce un concert la noi în școală mi se pare o idee destul de bună. Copiii din ziua de azi nu mai ascultă muzică clasică și poate stârni un sâmbure de curiozitate în a face copiii mai pasionați de muzica clasică și să o asculte în viața de zi cu zi."

"Ideea de a aduce un concert live la noi în școală mi se pare o idee foarte interesantă. Copiii pot asculta muzica clasică și pot avea curiozități despre acest gen de muzică, deoarece noi adolescenții în ziua de astăzi nu prea ascultăm muzică clasică și ne-ar plăcea să descoperim mai multe genuri."

Caravana concertelor educative Radio România Muzical este un proiect realizat cu sprijinul Asociației Prietenii Radio România Muzical, BRD, Imedica și M-Core.

Credit foto: Ioana Chiriță 

Reportaj realizat de Ioana Țintea