În această seară, am plăcerea să stau de vorbă cu compozitorul Dan Dediu, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Bună seara! Bine ai revenit în studioul Radio România Muzical!

Bună seara! Mulțumesc pentru invitație!

Trebuie să spunem ascultătorilor, Dan, că noi ne cunoaștem de multă vreme.

Am fost colegi de liceu.

Și atunci când fixam acest interviu, mi-a venit în minte momentul în care te-am cunoscut. Nu știu dacă tu îți mai aduci aminte. Erai proaspăt venit de la Brăila. Am stat o perioadă într-un cămin.

Am stat în cămin amândoi.

Exact, în aceeași cameră. Dar mi-aduc aminte de momentul în care am intrat în acea cameră care ne-a fost repartizată, cu mai mulți colegi. Am făcut cunoștință și tu te-ai dus la bagaje, ai scos niște caiete mari de muzică din bagaj și ne-ai întrebat foarte serios: "Ei, și voi, ce muzică mai compuneți?" Noi ne-am blocat și cred că ți-am răspuns că am venit aici să studiem un instrument, nu să compunem. Ceea ce mă interesează pe mine acum, dacă acele caiete de compoziție mai există!

Mai am unele dintre ele, da, într-adevăr. Dar nu m-am mai întors, reîntors să le răsfoiesc, pentru că am rămas cu chestia asta… Toate schițele mi le fac pe caiete, pentru că dacă le notez pe foi, pierd foile. Și atunci, m-am învățat minte și am, cred că, peste 100 de caiete de schițe în care tot notez. De fapt, notez absolut orice, tot ce trece prin cap, pentru că nu știu când îmi va folosi și, de multe ori, mă reîntorc când n-am nicio idee sau am puține idei, mă reîntorc la caietele de schițe vechi și mai pescuiesc de acolo câte ceva.

Ca să aruncăm o scurtă privire peste activitatea ta de până acum, s-au adunat deja peste 170 de opusuri componistice semnate de tine, cărți, articole, eseuri și o activitate universitară remarcabilă. Ești și un comunicator talentat. Mă refer la conferințe, prelegeri, emisiuni de televiziune și de radio - chiar aici, la Radio România Muzical. Ești laureat al mai multor premii naționale și internaționale pentru compoziție. Ai primit mai multe distinții importante. Ești director artistic de festival și, cum spuneam la început, președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Există ceva ce ți-ai fi dorit și n-ai apucat să faci până acum?

A, da, sigur că da. Sunt multe pe care aș fi vrut să le fac. În primul rând, să scriu și mai multe lucrări, pentru că am material pentru mult mai multe lucrări și idei. Nu am timp să le scriu pe toate și rămân permanent cu un regret. Dar asta nu înseamnă că nu mă bucur de ceea ce am reușit totuși să fac și sper că voi reuși să fac mai multe și în viitor.

De fapt, mie îmi place foarte mult muzica și îmi place să vorbesc despre muzică, îmi place să meditez despre muzică și prin muzică și îmi place să comunic cu oamenii vis-a-vis de muzică. Și cu studenții mei, cu foștii mei studenți, cu actuali muzicieni foarte importanți în România - interpreți, dirijori, dar și compozitori - bineînțeles, întotdeauna vorbim de profesorii noștri, de maestrii noștri, pentru că, în fapt, e vorba de cultura muzicală românească și noi suntem produsul acestei culturi. Dăm mai departe ceea ce știm și încercăm să o menținem la cele mai înalte cote.

Am amintit ceva mai devreme că ești director artistic de festival. Se apropie un astfel de eveniment important dedicat muzicii contemporane. Și, ca să parafrazez un personaj din opera ta, O scrisoare pierdută, după lupte seculare care au durat 33 de ani, urmează duminică a 34-a ediție a Festivalului…

Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Exact.

Este un festival pe care academicianul Ștefan Niculescu, fostul meu profesor de compoziție la Conservatorul din București, l-a fondat în 1991, imediat după Revoluție. Și iată că ne-am ținut cu dinții de acest festival și am reușit să-l aducem la ediția numărul 34. Sigur, vremurile s-au schimbat, muzicile s-au schimbat, compozitorii s-au schimbat, au apărut alte generații, dar e foarte important acest festival pentru că el este de fapt un motor care întreține creația muzicală românească și, în același timp, o platformă prin care reușim ca tot ceea ce compunem noi să venim în fața publicului și să prezentăm. Sigur, pe bază de selecție, și, în același timp, să prezentăm și muzici ale colegilor noștri din străinătate. Foarte importantă această interacțiune, pentru că și acolo se schimbă generațiile, să schimbă oamenii cu putere de decizie. Și-atunci, această platformă reușește cumva să aducă la zi relațiile noastre cu cei din afară.

Festivalul are în ultima vreme cel puțin, o ambiție conceptuală. Anul acesta poartă și un titlu interesant, Constelația Carnaval. Cum s-a ajuns acest titlu? Cum a fost gândită această ediție?

Da, timp de mai multe ediții noi l-am gândit pe un anumit concept, Conceptul celor patru utopii, numite după personaje din istoria literaturii sau filmului sau, știu eu… Ulise, Gulliver, Nirvana și Matrix. Acum am schimbat, am dat foaia și am schimbat conceptul, care sper să rămână pentru câteva ediții. Ideea constelațiilor, în primul rând, este o idee generoasă, pentru că muzicile contemporane sunt foarte diverse la ora actuală. Nu mai este o singură tendință și toată lumea scrie ca la indigo. Nu! Fiecare dintre noi are alte opțiuni estetice, scrie altă muzică și atunci suntem ca niște sisteme solare diferite.

Însă, ceea ce face constelația, de fapt, constelația ce este? E o viziune asupra unei forme, pentru că stelele respective sunt independente una de alta, ele nu știu… sistemele solare sunt la mii de ani distanță, uneori chiar milioane de ani distanță. Dar noi, din punctul nostru de vedere, le punem împreună. Zicem, asta e constelația Lirei sau constelația, știu eu, Vega. Le punem pentru că, din punctul nostru de vedere, ni se pare că aduc cu sine o formă semnificativă, adică ne spune ceva. Și-atunci, ne-am spus că și muzica contemporană e la fel. Sunt muzici care se regăsesc în cadrul unui concert, foarte diferite, dar, la un moment dat, ele ajung să îți spună ceva despre ziua de astăzi, despre epoca noastră. Și atunci, am zis, mergem pe această idee a constelațiilor.

De ce carnaval, constelația Carnaval? Pentru că s-a nimerit să avem o operă în deschidere semnată de mine - dar tot așa, că s-a nimerit pentru că Opera Națională București plănuise lucrul ăsta de mai multă vreme, o avea în vizor și iată că acum reușim să se și monteze. Iar, în final, avem iarăși o piesă de Aurel Stroe, care este extrasă din muzica filmului Năpasta. Deci, D'ale carnavalului și Năpasta - două opusuri, să le spunem așa, ale lui Caragiale. Da, o comedie și o dramă.

Apoi, avem spectacole diverse. Avem multă muzică electronică. Iarăși, din toată lumea. Muzică electronică cu instrumente live. Avem un simpozion de muzicologie despre muzica electronică astăzi, cu invitați din străinătate și din țară - și de la București, și de la Cluj.

Și, nu în ultimul rând, avem trei orchestre. Cele două orchestre ale radioului - Orchestra de Cameră Radio și Orchestra Națională Radio - plus orchestra Universității Naționale de Muzică din București, în închiderea festivalului, pe data de 25, care cumva vertebrează acest organism al festivalului. Cele 18 concerte, printre acestea numărându-se și concerte de cameră, și concerte corale, și concerte de lied, și de instrumente soliste… Deci, există o diversitate de opțiuni și eu îi invit pe cei interesați să ia parte la acest festival.

Să vorbim de deschidere. Și anume, despre premiera absolută a operei tale D'ale Carnavalului. Și vreau să te întreb, în primul rând, ce te-a făcut să te întorci la Caragiale?

Ștefan Neagrău m-a făcut, pentru că el a scris întâi O scrisoare pierdută. Eu am stat mult până să mă apuc de ea, nu găseam, am mai povestit lucrurile astea… până la urmă, a ieșit. A ieșit premieră în 2012. S-a dovedit a fi un succes. S-a mai cântat de câteva ori. Este și pe internet o filmare HD.

Și Ștefan a recidivat. A spus "Hai că am chef să fac și D'ale Carnavalului". În 2017, mi-a trimis libretul terminat. Eu am stat până în 2021 să-mi strâng idei, să văd ce s-a întâmplat, și mai era ceva…

În textul libretului lui Ștefan Neagrău, care este după Caragiale, dar care cumva leagă scenele lui Caragiale într-un mod absolut senzațional - mie mi-a dat impresia că e o combinație între Cosi fan tutte și Don Giovanni de Mozart. E cu ritm, cu rimă, ceva… un libret absolut senzațional făcut de un regizor de operă și de un mare iubitor al lui Caragiale, mare versificator.

Și mi-a plăcut atât de mult, că am zis că nici nu pot să mă ating de libretul ăsta. Îmi trebuie mult, îmi trebuie să strâng multe teme, pentru că știam, îmi cam găsisem lumea lui Caragiale în muzică, dar îmi trebuiau anumite teme. Peste 30-40 de teme foarte bine machetate pentru fiecare personaj, pentru cor, pentru corul de bărbați, pentru corul de copii. Deci, este o complexitate foarte mare în această operă pe care Neagrău a gândit-o în două acte și trei tablouri.

Dar mă întorc la ceea ce voiam să spun. Este un vers al lui Neagreu în care spune "Astăzi, poartă toți o mască." Corul spune lucrul ăsta. Și eram în pandemie, în 2020. Și-atunci, am spus: "Se nimerește.". Chiar așa, purtam toți o mască. Câte o mască. Și am început-o în 2021 și am terminat-o în 2023, când lumea a început să-și cam scoată măștile.

Dar iată că nu s-a putut pune imediat. Sigur, au fost mai multe lucruri. Am scos, am și reorchestrat, am și scos partitura de voce-pian. Din păcate, la sfârșitul lui 2024, am primit eu cu Tiberiu Soare și Viorica Petrovici, care e scenografa de la O scrisoare pierdută și este și la D'ale Carnavalului, și Ștefan Ignat, directorul artistic al operei, am primit un SMS cu caietul de regie al lui Ștefan Neagrău, de la el, în care ne spunea că suferă de o boală incurabilă și că ne trimite caietul de regie. Iar pe 4 ianuarie, a murit.

Or, cum să spun, lucrul ăsta ne-a ambiționat. Atât conducerea operei, Daniel Jinga, cât și Tiberiu Soare, Viorica Petrovici de asemenea și tot staful consideră că această premieră este un omagiu adus lui Ștefan Neagrău. Și eu o consider de asemenea, pentru că libretul este genial și spectacolul promite să fie un spectacol foarte, foarte frumos.

Așadar, pe 17 și pe 18 mai, la Opera Națională București, este pusă în scenă pentru prima dată opera D'ale Carnavalului de Dan Dediu. Asemănări cu O scrisoare pierdută?

Lumea muzicală este tot de-acolo. E România din secolul XIX, cu stările sociale respective. Aici, sigur că nu e vorba, e vorba mai mult de amor și de o comedie a erorilor, dar tipologiile personajelor sunt adorabile. Plus limba, cu mangafaua, cu epitropul, cu "ți-am fost fidea", face deliciul tuturora.

Deci avem deschiderea festivalului, avem acel simpozion de muzicologie despre care vorbeai și eu sunt curios dacă acolo se va vorbi și despre ceea ce ne frământă astăzi, și anume intrarea brutală în viața noastră a inteligenței artificiale. Unii o consideră un instrument pozitiv, alții - mai puțin. Ce crezi? Se va discuta în acest simpozion și despre procesul de creație în care intră această inteligență artificială? Tu ce părere ai?

Eu am părerea că inteligența artificială poate să ne ajute în extinderea creativității. Ne poate ajuta în multe lucruri pentru a scrie mai repede, pentru a extrage știmele mai repede, pentru a face niște lucruri ceva mai rapid. Dar, în profunzime, nu ne poate ajuta.

Sigur, cu cât baza de date pe care o asimilează este mai extinsă, cu atât e capabilă și va fi capabilă să facă foarte multe pe bază de algoritm. Dar eu vreau să cred că nu se va ajunge la un anumit tip de creativitate. Adică nici nu are cum să se ajungă la o creativitate umană, pentru că, sigur, inteligența artificială stă pe creativitatea umană, ce a făcut pe parcursul secolelor creativitatea umană în materie de muzică. Sigur, că acum au apărut programe care cărora le dai o descriere și scot o muzică, dar muzica aia, până la urmă, tot pe baza unor muzici existente a fost făcută. Îți mai face, cum spunea Aurel Stroe, o clasă de compoziții. E o clasă de compoziții și îți face în stilul respectiv. Vrei reggae, îți face reggae, vrei rock, îți face rock, vrei latino, îți face latino… Îți mai face și o poezie cu, dacă-i zici, despre un student și o studentă în Cișmigiu, și cu asta basta. Din arsenalul mijloacelor pe care le-a asimilat. Dar nu o să scoată ceva ce n-a auzit Parisul, ca să zic așa. Nu are cum din punctul ăsta de vedere. Doar printr-o combinatorică nu se naște ideea astrală. Dar, sigur, poate să facă foarte mult. Și eu aici aș fi foarte atent, pentru că este un domeniu al Înșelătoriei foarte mare care să deschide.

Exact. Deci, părerea ta este că inteligenţa artificială nu poate înlocui compozitorul uman.

În niciun caz! Va deveni altceva. În niciun caz un compozitor! Va deveni un compilator, pentru că va alege din diverse modele, diverse chestii și le combină. Dar compozitorul compune, că de fapt ce aia îi zice compozitor. Că ia elemente pe care le compune, dar scoate un nou sens din ele. Aici, dacă n-ai orizontul de sens, de fapt compilezi niște lucruri printr-o manevră tehnică.

Da, exact. Am vorbit despre simpozion. Am observat în prezentarea festivalului că este articulat pe trei direcții și una dintre ele este cea a compozitoarelor femei din România.

Sigur că da. Aici trebuie să spunem, pentru că eu am remarcat demult. În România, sunt la ora actuală foarte multe femei compozitoare, ceea ce nu există în alte țări. Atâtea și bune, în același timp. Deci, sunt o pleiadă de doamne care - uneori, sigur, venerabile, de pildă ca Doina Rotaru sau Violeta Dinescu, dar și foarte tinere - care persistă, perseverează, au lucrări, li să cântă, li să solicită alte lucrări.

Am vrut să scot la rampă și această nervură a compoziției românești și care constituie o caracteristică a actualității, vrem-nu vrem. Cred că sunt în generația mea mai multe femei compozitoare decât bărbați. Sigur, au fost câțiva, am avut câțiva colegi care, din păcate, s-au prăpădit săracii - George Balint, Nucu Teodoreanu. Dar sunt femei compozitoare, cum am spus, foarte diverse, bine pregătite și cu o muzică foarte originală.

Din 2022, ești președintele Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor și cunoști realitatea lumii muzicale din România. Cum se adaptează breasla muzicală la vremurile pe care le trăim? Din 2020, odată cu pandemia, practic, în lume sunt mai multe provocări la care trebuie să ne adaptăm și parcă ele nu se mai termină.

Da. Așa este. Și nici nu cred că se vor termina în curând. Vom fi supuși provocărilor multiple de orice natură ar fi ele. Acum, cu clima, cu tot felul… Pandemia a constituit un moment de răscruce, aș spune eu. Toată lumea s-a retras și unii au lucrat în liniște, unora le-a folosit foarte mult după ce au trecut de șocul inițial. Nu prea să cânta nimic. Știi foarte bine că nu aveam voie. Eu am avut în deschiderea Concursului Enescu, în 2020, un triplu concert la Ateneu, cântat de foști laureați, cu dirijor catalan, cu orchestra care avea măști, câte unul la pupitru, și nu era nimeni în sală. Nici eu n-am avut voie să mă duc. M-am uitat la TVR I, că s-a dat. Și la final, unde toată lumea ajunsese la paroxism și era un final din ăla foarte, cum să spun, epatant pentru public, și toți s-au sculat în picioare, s-au întors și s-au înclinat către sala complet goală. Deci, o situație absolut sinistră. Or, după aia, parcă a venit potopul, pentru că atunci când s-a dat drumul, totul a explodat extraordinar. Și-acum, dacă stăm să ne uităm și să numărăm câte concerte și evenimente culturale sunt în București în același timp, nu ne vine să credem. Deci, lumea sigur că a avut nevoie de cultură, de socializare, să se vadă unul cu altul, să arate ce au acumulat până la urmă. Deci cred că și compozitorii și muzicologii… cu ei s-a întâmplat la fel. E același fenomen.

Poate în anumite genuri, mai puțin. În genurile astea monumentale, nu prea. Avem câteva lucrări importante care s-au scris și care unele nici nu s-au cântat deocamdată pentru că zac în manuscris. Și asta încercăm noi să facem cu Uniunea Compozitorii și Muzicologilor, să avem grijă de toată cultura muzicală românească, să o facem să devină publică și, după aceea, cine vrea să se servească de ea, să se servească, să o asculte, să o comenteze. Dar e important să existe. De pildă, pot să vă spun acum, există o sinfonie senzațională de 50 de minute cu cor și orchestră a lui Octavian Nemescu, care nu s-a câta niciodată. Zace în manuscris, ori Nemescu a murit în 2020. Sunt 5 ani?

O să vedem cum vom putea, împreună cu radioul, să o înregistrăm măcar - într-un an, o parte, într-un alt an, o altă parte, pentru că, sigur, o sinfonie mamut, e greu de programat într-un concert.

Sau Luceafărul, Oratoriul după Eminescu al lui Andrei Tănăsescu… s-a cântat, am programat-o în acest festival acum câțiva ani (doar prima parte, care și așa are vreo 40 de minute), dar partea a doua nu s-a cântat.

Și mai sunt încă două-trei lucrări care, tot așa, își așteaptă rândul. E foarte important să există o asociație cum suntem noi și care să promoveze preaplinul sau puținul pe care îl avem. Pentru că la muzică de cameră chiar avem. Se scrie și se achiziționează la Uniunea Compozitorilor în fiecare sesiune, și sunt două sesiuni anuale, câte 50-60 de lucrări.

Și Radio România și Radio România Muzical sprijină activitatea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. De altfel, evenimentele pe care le-ai menționat în SIMN, de aici, de la Sala Radio, vor fi transmise în direct de postul nostru.

Spuneai într-un interviu, Dan Dediu, că: "Am o meteahnă. Dacă nu compun, nu fac nimic. Sunt dependent de compoziție cum sunt alții de sala de fitness." Ce se află pe masa ta de lucru? Știu că în toamnă, la Festivalul Enescu, în concertul de deschidere, ți se va cânta o lucrare.

Da. Dirijorul Cristian Măcelaru m-a rugat să scriu o piesă pentru concertul de deschidere, cu Filarmonica "George Enescu" din București. Și am scris un concert pentru orchestră. Se va cânta în deschiderea Festivalului Enescu. Mi-a luat ceva timp, vreo opt luni să-l scriu în trei părți care se cântă fără întrerupere, dar sper să fie o lucrare care să mă reprezinte și în viitor. Și acum, chiar lucrez la orchestrarea unor foarte frumoase piese pentru vioară și pian la patru mâini de Enescu, pe care Enescu le-a scris la 19 ani, și care vor fi interpretate tot în cadrul Festivalului Enescu.

Zilele acestea, la Liubliana are loc un eveniment dedicat muzicii contemporane. Este vorba despre Tribuna Internațională a Compozitorilor. Este un fel de Eurovision al muzicii contemporane. Sunt 23 de țări reprezentate. Din România, delegată este colega noastră Laura Ana Mânzat și ea compozitoare la rându-i, cu sprijinul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor. Ea va prezenta trei lucrări. Una este semnată de tine, Magnum Misterium înregistrată de Corul Academic Radio, Solomonarum de Diana Rotaru cu flautistul de Ion Bogdan Ștefănescu și Prin sunetele florilor albe de Ulpiu Vlad cu Cvartetul Arcadia. Vom afla, sigur, zilele viitoare cine este câștigătorul. să spunem.

Da, e important mai puțin cine e câștigătorul. Este important că suntem în forul ăsta european și muzica noastră se aude și se va auzi în celelalte țări din Uniunea Europeană, cum și celelalte muzici vor fi transmise de Radio România. Și, iată, e foarte important că radioul participă cu muzica românească actuală la acest Rorum Rostrum of Composers.

Cum este văzută componistica contemporană românească în străinătate? Eu știu că tu ai mai multe lucrări comisionate în străinătate. Cum sunt văzuți compozitorii? Știu, interpreții sunt văzuți bine, eu așa știu, dar componistica românească actuală?

Ce să zic, în străinătate cred că suntem mai degrabă prezenți în mod individual. Și, de pildă, cu accente diferite. Muzica mea s-a cântat în anii '90 foarte mult în Germania și în Austria. Acum, se cântă mai mult în Statele Unite și în Marea Britanie, de pildă. La Doina Rotaru, tot așa, în Franța este foarte cunoscută, dar, în același timp, și în Japonia și, în general, flautiștii de pe mapamond, toți cântă Doina Rotaru. De asemenea, sunt și alți compozitori, cum ar fi Stroe. Stroe e un, cum să spun, un val acum în Franța; i-au scos și un CD, are niște fani, un fan club condus de Bernard Cavana, care e un fel de fost elev al lui Aurel Stroe. Și mai sunt… Paul Constantinescu. Este un pianist german  (Oliver Triendl) care tocmai a înregistrat cu Orchestra din Rostock Nunta în Carpați și Concertul de pian de Paul Constantinescu.

Deci, încet, încet, începem să fim cunoscuți. Nu suntem după cum ar trebui. Trebuie să facem mai mult, după părerea mea și ca țară, dar și ca individualități.

Revenim la Săptămâna Internațională a Muzicii Noi. Dan, te rog să faci o invitație ascultătorilor Radio România Muzical la evenimentele acestui festival care începe chiar duminică.

Da, eu vă invit între 18 și 25 mai, să luați parte la câte puteți. Sunt 18 concerte, dar fiecare poartă un nume. Sunt nume date din suita pentru pian al lui Schumann, Carnavalul. Și am încercat să le potrivesc în așa fel… Sigur, unele le-am mai inventat, nu toate sunt preluate de la Schumann, dar, după cum se vede, avem o tradiție în muzică a carnavalescului, care nu înseamnă numai o sărbătoare, ci înseamnă și umor, înseamnă și haos, înseamnă și mască, înseamnă o multitudine de stări care pot fi descoperite și care, cumva, vor veni împreună în toate manifestările festivalului.

Deci, locurile unde ne puteți găsi, în principiu, sunt sălile Universității Naționale de Muzică, căreia îi mulțumim foarte mult pentru tot sprijinul logistic. De asemenea, organizatorul - Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România plus un aport substanțial al Ministerului Culturii și nu mai vorbim de Radio România, cu orchestrele și corurile Radio, cu Radio România Muzical și România Cultural - canale cu care suntem parteneri media.

Mai este și Teatrul Apollo 111.

Exact. Avem un spectacol al lui Irinel Anghel acolo joi, cu Despre o lebădă neagră. Păstrez deocamdată misterul. Și porțile sunt deschise.

Mulțumesc pentru prezență!

Și eu mulțumesc de invitație!