Alexander Köpeczi, reveniți la Metropolitan în 6 decembrie în rolul Colline din La Bohème de Puccini. Este rolul cu care, de altfel, ați debutat în stagiunea trecută pe scena Met-ului New Yorkez. Cum ați perceput atmosfera de la Met atunci, cum o percepeți acum? S-a schimbat ceva? Poate sunteți puțin mai relaxat, mai familiar cu locul, cu scena?

În mod surprinzător, am fost relaxat din nou. Probabil a fost cel mai frumos debut al meu într-un teatru mare. Efectiv, totul a decurs cum ar trebui, exact cum mi-am imaginat cu câțiva ani înainte, am simțit, efectiv, senzația de plutire. Și imediat au venit și ecourile din partea staffului muzical și trebuie să recunosc că a fost un moment absolut memorabil și-l voi păstra pentru totdeauna.

Ați avut, de altfel, alte două spectacole acum, în stagiunea curentă, în 30 noiembrie și în 4 decembrie aici. Și faceți parte dintr-o distribuție, bineînțeles, remarcabilă, pentru că vorbim de Metropolitan Opera. Cântați cu Juliana Grigoryan, cu Mané Galoyan, cu Stephen Costello, cu David Bižić, cu Iurii Samoilov. Îi cunoșteați deja pe unii dintre ei? Ați mai colaborat, poate, și la alte spectacole, în afară de cel cu La Bohème?

Am colaborat, am fost coleg numai cu Stephen Costello, în München, unde am stat doi ani în asamblul Operei Bavareze de Stat. Am cântat împreună în Don Carlo, el a fost Don Carlo, eu am fost Călugărul. Am avut o colaborare foarte bună întotdeauna, Stephen este un coleg foarte bun.

De altfel, și cu maestrul Rustioni colaborez foarte bine. Am debutat în Aida, prima mea Aida - am fost Ramfis, la München, o producție nouă, și am colaborat de foarte multe ori. Acum el este numit Principal Guest Conductor aici la Met de anul acesta, pe o perioadă de 3 ani.

Deci, cu mai multe persoane ne cunoaștem. Nu este un debut, e o viață total nouă pentru mine.

Vorbind de producții, aici este reluată cea în regia lui Franco Zeffirelli. De altfel, spectacolul acesta cu La Boheme este cel mai des montat spectacol al instituției. Este o montare foarte frumoasă, o montare așa zis clasică, în care bănuiesc că majoritatea artiștilor lirici se simt confortabil. Cum vă simțiți dumneavoastră? Ce fel de abordare preferați? Una mai degrabă modernă sau una tradițională?

Să știți că este și cea mai veche producție a Met-ului, în picioare. De obicei, se fac 4-5 perioade în care se interpretează La Boheme de Zeffirelli, pe parcursul unei stagiuni, asta însemnând că sunt 4-5 distribuții. Câteodată se mai amestecă, câteodată anumite persoane primesc chiar și 8-9 spectacole. Depinde întotdeauna de timpul liber al artiștilor. Dar da, este probabil cel mai des interpretată operă de la Met.

Eu sunt foarte recunoscător și chiar norocos să fiu invitat înapoi. Să fac și La Boheme de Zeffirelli și și Magic Flute, în limba engleză, de Julie K. Moore, care a primit foarte multe premii Tony, mai ales pentru megafaimoasa sa producție de Lion King, spectacolul de Broadway din 97, dacă bine mi-amintesc.

Cu Magic Flute (Flautul fermecat de Mozart), din 96, Met a vrut să creeze un spectacol pentru familii întregi, adică și pentru copii, pentru toată lumea, în general. Să vină toată familia și să fie foarte interactiv, distractiv, ca să faci primul pas împreună cu copilul într-o sală de operă de genul Met.

Este un spectacol în care jucați rolul lui Sarastro. E un spectacol foarte colorat, foarte frumos, foarte atragător, așa cum spuneați, inclusiv pentru cei mai mici spectatori. Unde ați spune că vă simțiți, din punct de vedere vocal, mai comod, în Sarastro sau în Colline? Pentru că sunt două roluri foarte diferite și două tipuri de scriitură foarte diferite. Una e mozartiană, cealaltă este pucciniană.

Sunt total de acord. Eu mă simt un pic mai aproape de Colline, ca și caracter, dar și ca vârstă. Inclusiv pentru faptul că am interpretat de cele mai multe ori acest rol, Colline. Mă simt bine și în rolul lui Sarastro, dar rolul preotului Sarastro se naște și după o anumită experiență de viață și îți trebuie un pic de background și în viața personală și în viața profesională. Nu că nu am putea să cântăm și la vârste mai fragede acest rol, ci îți trebuie un pic de experiență pe toate planurile ca să interpretezi. Eu nu zic că nu am, zic numai că îmi este mai aproape Colline.

De altfel, distribuția este tânără - evoluați cu Juliana Grigoryan, cu Mané Galoyan, cu David Bižić și cu Iurii Samoilov. Aceștia sunt partenerii dumneavoastră de scenă constant în cele câteva spectacole în care evoluați. Cât de mult contează acest lucru, să se suprapună interpretul, inclusiv ca vârstă, peste personaj?

Contează foarte mult fiindcă dă credibilitate rolului. În sensul în care, dacă ești la vârsta respectivă, se coagulează și vocea, și caracterul, și personajul, și frazarea, și cam tot, cam în același punct interpretativ-artistic, și atunci dă o senzație de armonie interpretativă în fața publicului. Totul devine ca din poveste, ăsta este efectul. Ca din poveste, ca din carte, ca din film, este exact așa cum ar trebui să fie. Băieții din Boema sunt de obicei mai tineri, sunt în jurul vârstei de 20 de ani. Cred că cel mai vârstă este Colline, peste 23, dacă bine îmi amintesc. Dar, totuși, ne simțim mai apropiați. Fiind tineri, ne simțim mai apropiați față de aceste roluri, decât față de niște roluri foarte complexe și dramatice, fiindcă, de obicei, sufletele artiștilor sunt un pic mai vioaie, mai tinere, mai de copil. Asta este adevărul.

Când ați abordat prima dată rolul Colline, vă amintiți și ce percepții aveați despre motivațiile personajului, despre psihologia lui? Până la urmă vorbim aici de un tânăr filozof.

Știu că am făcut în Cluj primul meu La Boheme. Probabil l-am făcut la Opera Maghiară, dacă-mi amintesc bine, știu că l-am făcut și la Academie. Și am făcut și un spectacol la Operă Națională Română Cluj-Napoca, care era un spectacol de către studenți. Deci un spectacol al Academiei, dar la Operă. Și îmi amintesc ambele spectacole.

Am fost extrem de emoționat și chiar un pic îngrijorat, fiindcă Colline este greu, iar eu la vremea respectivă nu am fost foarte, foarte pregătit. Și atunci este o îngrijorare mai mare, dar în amintesc cu drag și vreau să mulțumesc pe această cale tuturor celor trei instituții - Academia de Muzică, Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca și Opera Națională Română Cluj-Napoca pentru acele oportunități, pentru acea șansă de a interpreta acest rol. Este foarte, foarte important să interpretezi deja la o vârstă un pic mai fragedă aceste roluri ca să prinzi gustul interpretării pe o scenă mai mare, nu numai în studioul Academiei, cu public, cu toată lumea, atunci începi să simți cu adevărat primii pași, ca și cum ai fi un artist adevărat.

Știu că ați început să studiați muzică și ați fost pianist inițial

Da, am fost pianist, am cântat 12 ani, adică în liceu, am făcut pian și după aia am făcut și patru ani pian principal la Conservator, la clasa domnului profesor Csiky Boldizsar. Am și diplomă de licență, aș putea și preda.

Credeți că aveți mai multe emoții acum în calitate de artist liric decât aveați în calitate de pianist? În ce postură vă simțiți mai confortabil?

Sunt într-un punct al vieții în care acum, uitându-mă înapoi, văd foarte clar. Când ești mai tânăr, nu te cunoști atât de bine și muzica, cumva, te dezvoltă pe mai multe planuri. Și un plan este viața internă, a sufletului, a gândurilor, a sentimentelor. Toate astea, un pic mergând haotic în timp, se limpezește cu timpul la vârsta mea.

Ceea ce am vrut să zic cu asta este că când am cântat la pian, întotdeauna am avut emoții extrem de mari și am fost întotdeauna foarte, foarte stresat și îngrijorat, oare cum o să fie, nu cumva să apăs greșit undeva... Întotdeauna am avut așa un mic stres, un mic moment tensionat înainte să intru pe scenă, să cânt și chiar după. Întotdeauna m-am învinovățit de multe ori, iar la cântat nu am făcut chestia asta și pe urmă mi-am dat seama de ce. Cu toții ne etichetăm cam cum suntem și eu m-am considerat introvertit.

De obicei, pianistii sunt persoane mai introvertite. Nu zic că sunt introvertite, dar mai introvertite și din cauza faptului că stau opt ore între patru pereți albi, frumoși și poate cu un pian și cu un tablou în față.

Și până când am sesizat, până când am realizat că eu de fapt nu sunt o fire introvertită, eu de fapt sunt o fire extrovertită, îmi place să-mi exprim gândurile, sentimentele, stările… Deci îmi place să comunic în afară, nu-mi place să țin în mine totul, inclusiv legat de temperament. Și până să realizez acest fapt, a trebuit să vină cântatul în cor, după aia cântatul solistic, ca să-mi dau seama că eu mai bine mă exprim în mod direct cu glasul meu, cu laringele, cu vocalitatea mea, decât prin un instrument, pianul, unde de fapt tu îți exprimi totul într-un instrument, după care abia fizic obiectiv, și de acolo după aia pornește totul înspre public. Dar la mine a fost un pic de timp până am realizat că poate pianul nu este cea mai mare pasiune a mea.

Dar sunt sigură că experiența atât de bogată pe care o aveți în calitate de pianist vă ajută foarte mult și în abordarea repertoriului vocal. Adică îmi imaginez că vă așezați la pian, citiți o partitură și vă și acompaniați, probabil ?

Da, așa fac, dar nu mai fac la nivelul la care am făcut-o acum 10 ani, fiindcă nu mai am obiective să fiu extraordinar la pian, fiindcă mă concentrez 100% pe vocalitate, pe tehnică, pe interpretare, pe frazare, pe respirație și vă zic foarte sincer nici nu mai am răbdare, fiindcă pentru a interpreta foarte bine și cântatul, și la pian trebuie să studiezi și la pian, și cântatul separat. Și după aia să începi să faci împreună, iar eu nu am acum răbdarea necesară să fac asta.

Și îmi imaginez că nici atât de mult timp...

Nu, nu am timp să fac toate.

Aveți în continuare un maestru, o maestră, un profesor la care apelați, care vă îndrumă, cu care lucrați?

Am mai mulți maeștri în diferite locuri ale lumii.

În funcție de repertoriul abordat?

Nu, nu, nu, în funcție de...

Sau de locul în care sunteți?

Exact, în funcție de timpul liber, dacă ajung aici sau acolo, să mai întreb o părere, o opinie despre pe unde ar trebui să ajung interpretativ și tehnic.

În ultima vreme am invitat-o și am avut norocul să o am alături pe Iulia Suciu, doamna prorector de la Academia de Muzică "Gheorghe Dima". Fiindcă nu am avut ocazia să mă duc acasă la Cluj, am invitat-o să petrecem o săptămână, fiindcă a trebuit să pregătesc un repetoriu mai complex pentru viitoarele mele proiecte, așa că o săptămână am stat la Paris și am lucrat destul de mult, 4-5 titluri care vor fi într-un viitor nu chiar foarte îndepărtat.

Ce înseamnă viitorul nu foarte îndepărtat din punct de vedere al agendei profesionale? Ce debuturi, ce colaborări urmează? Unde vă mai putem asculta?

După ce termin aici la Met, în 2 ianuarie, am un spectacol, în 4 ajung acasă în München și primul proiect, primul concert va fi în 9 ianuarie, la Budapesta, unde Anna Netrebko va debuta în Recviemul de Verdi și sunt foarte norocos să fiu acolo.

După care mă duc la Barcelona, o să cânt rolul lui Alvise în Gioconda, eu o să am șase spectacole începând din jumătatea lunii februarie, după care mă mut în luna martie la Napoli, la Teatrul San Carlo, unde o să am debutul în Lucia di Lammermoor în rolul lui Raimondo. Am 4 spectacole. În aprilie, mă mut la Covent Garden - Sparafucile, Rigoletto. La sfârșit de lună, Bayerische Staatsoper - Il trovatore, după care mă duc direct,la jumătatea lunii mai, la Copenhaga, unde o să am debut în Banco, Macbeth, la pupitru va fi Sir Antonio Pappano, așa că sunt foarte, foarte recunoscător. Și termin stagiunea cu Macbeth la Opera Națională de Stat din Budapesta, unde voi interpreta iarăși Banco, trei spectacole, iar pe timpul verii voi fi la festivalul de vară (care este aproape de rangul lui Salzburg Festpiele din Europa), Festivalul de la Santa Fe, unde voi fi foarte norocos fiindcă voi interpreta Sarastro din Zauberflöte și Prințul Gremin - va fi debutul meu acolo din Evgheni Oneghin de Ceaikovski.

Ce frumos și ce divers! Un adevărat tur de forță!

Va fi probabil cea mai bogată stagiune a mea, cea mai importantă din cariera mea de până acum. În aceeași stagiune cânt la Paris, Met, Barcelona, Covent Garden, Bayerische Staatsoper, Santa Fe, Budapesta, Copenhaga, Napoli…

Câteva dintre cele mai importante teatre lirice din lume.

O stagiune de vis! Pe scurt, o stagiune de vis.

Contribuie foarte mult la aceste programări, sunt convinsă, și colaborarea pe care o aveți cu agenția de impresariat condusă de Maria Moț. Cum v-ați cunoscut?

Noi am început să colaborăm din 2021, am semnat contractul atunci și ne-am întâlnit prima dată la Covent Garden pentru o audiție oficială. După o audiție pentru Concursul Vinas, s-a dat o altă audiție oficială pentru teatrul Covent Garden, unde au fost prezenți mai mulți agenti și tot stafful muzical de la Covent Garden, unde m-a auzit Maria. Maria fără de care eu nu aș fi acum la nivelul carierei mele pentru că întotdeauna este o muncă în echipă în industria noastră. În această vocație nimic nu se întâmplă nici accidental, dar niciodată nici singur. Este întotdeauna muncă de echipă și pe această cale aș dori să-i transmit că sunt foarte recunoscător că o am ca agentă și ca prietenă în viața mea pe Maria Moț, un super agent, probabil cel mai bun agent din lume.

O urmăresc și eu și văd cât de dedicată este și cum este tot timpul aproape de cei pe care îi impresariază, de artiștii ei, practic. Merge și îi susține peste tot în lume, ceea ce este extraordinar de frumos.

E prezentă întotdeauna la fiecare premieră sau primul spectacol al unui artist de-al ei, este extraordinar, nivelul ei de dedicare este deasupra cerului.

Practic, sunteți printre cei mai mari din lume în acest moment, deoarece mulți dintre cei mai importanți artiști lirici ai momentului sunt impresariați de Maria Moț

Da. Și recent a venit în familia noastră și Mihai Damian, câștigător Operalia 2025, o performanță incredibilă. Sper că presa românească va mai scrie, va mai vorbi despre acest lucru. Nu știu dacă realizăm ce mare performanță a avut Mihai Damian. Pentru mine, performanța lui este egală cu a Nadiei Comăneci, Gică Hagi, David Popovici și putem să mergem mai departe fiindcă de fapt este vorba despre o olimpiadă a artiștilor lirici.