Dnule Petean, montarea de la Viena, cu opera lui Verdi, Luisa Miller, este nouă. Cum arată scena Operei de Stat în viziunea regizorului?

E un spectacol modern. Practic, este o viziune a regizorului în care, într-un fel, eu sunt personajul principal pentru că știți că Luisa se otrăvește singură și se sinucide. Practic, când începe spectacolul, eu sunt un bătrân care a trecut printr-o moarte a copilului său, sunt într-o stație de autobuz și îmi trec prin minte anumite amintiri plăcute sau neplăcute din acțiunea spectacolului. Deci foarte mult din ceea ce se întâmplă pe scenă, eu trebuie să joc în față ca un fel de vagabond al străzii care are aceste amintiri. 

Spectacolul este colorat, viu. Sper doar ca publicul o să înțeleagă exact despre ce-i vorba, pentru că sunt momente care practic se întâmplă la mine în minte și sunt probleme care se întâmplă în mintea lui Luisei, iar eu devin o fantomă.

Este un spectacol extrem interesant de văzut din sală, zic eu, și să vedem cum o să fie primit de public, pentru că întotdeauna când sunt lucruri greu de înțeles, știți cum e… pentru publicul care este fan de operă, este mai ușor de înțeles; pentru cineva care vine pentru prima dată la operă va fi mai greu să înțeleagă exact ce se întâmplă.

La asta mă gândeam -  foarte multe dintre montările așa-zis moderne, cele care nu recreează spiritul epocii în care a fost gândită acțiunea creației respective, cer deja un background din partea ascultătorului, din partea privitorului. Adică trebuie să știi deja despre ce e vorba pe scenă.

Da, eu găsesc că asta este și cea mai mare problemă pentru directorii de operă din lume, care cred că în principiu ar trebui să se gândească că publicul întotdeauna a compus din două părți. Una este publicul conoscător, iar cealaltă este publicul care vine în prima dată să vadă la operă și ar dori să se îndrăgostească de ea sau sunt curioși.

Eu consider că este foarte important să creștem și publicul neavizat. Adică ambele sunt foarte, foarte importante. De asta nu este ușor pentru directorii de operă de azi.

Dar din ce ne povestiți, pare că o să fie foarte interesant și pare că e o viziune cumva cinematografică cu aceste flashback-uri și flashforward-uri...

Da, sunt și multe momente fanteziste. Adică există și o baie arăbească, există și o limuzină care nu se termină… Adică sunt foarte multe lucruri adăugate. O limuzină care pleacă din stânga în dreapta doar ca să arate un pic ironic bogăția unora. Știm că e una dintre primele opere de societate a ale lui Verdi. Adică chiar e vorba exact despre faptul că societatea mai înaltă, un baron, nu și-ar lăsa niciodată un copil să se căsătorească cu un om care nu este nobil. Și în asta constă, de fapt, problema acestei opere.

Dumneavoastră ați mai cântat deja acest rol, el nu este nou în repertoriul dumneavoastră. De altfel, vreau să vă spun că am și difuzat în 2018 versiunea de concert de la München. Ați fost atunci pe scenă și cu Judit Kutasi. Cum a evoluat rolul lui Miller pe parcursul acestor ani, în glasul și în mintea dumneavoastră?

Păi n-a evoluat foarte mult pentru că l-am cântat foarte puțin. L-am cântat odată la Hamburg, acolo am debutat, nu mai știu în ce an a fost, într-o regie superbă a lui Andreas Homoki. După care am făcut această înregistrare la München; practic, a fost un concert în care s-a făcut și înregistrare automat, iar această înregistrare se poate asculta pe toate apps-urile de muzică. Iar între timp l-am mai reluat, l-am mai cântat o dată în pandemie.

Există o evoluție continuă ca artist. Eu consider că evoluăm cu fiecare rol pe care îl facem și pe care îl luăm, pentru că fiecare rol trebuie restudiat de la capăt, de fiecare dată când îl faci. Te gândești din nou la anumite situații scenice și așa mai departe și știi deja exact ce se întâmplă, dar îți vin tot timpul idei noi despre situația în care te afli și, vocal, încerci din nou să evoluezi, să gândești mai bine și mai bine dacă se poate. Adică există o evoluție pe parcursul anilor, nu? Vocea este altfel față de acum 20 de ani, mult mai maleabilă, mult mai ușor de condus, pot să fac mai multe culori, știu să o controlez mai bine. Deci, din toate punctele vedere, sper să fie mai bine. Cu toate că, ușor și îmbătrânim. Deci, poate că o anumită prospețime nu mai e cum a fost. La mine sper că nu-i cazul încă.

De data aceasta, îi aveți colegi de scenă pe soprana Nadine Sierra, în rolul titular, ea este fiica dumneavoastră, practic, în această producție, pe tenorul Freddie De Tommaso în Rodolfo. Ați mai colaborat cu ei până acum și dacă da, în ce contexte?

Cu Nadine este prima dată când cânt și sunt absolut uimit de cât este de fantastică nu doar ca și cântăreață, ci și ca artistă, ca actriță, deci tot, tot, tot. Și avem și o chimie superbă împreună, sunt extrem de fericit că am cunoscut-o. Și este fiica ideală pentru acest rol și probabil și pentru Rigoletto, dacă am face și așa mai departe.

Adică este senzațională, mai ales deoarece cântăm în același stil. Amândoi încercăm să avem toate armonicele sunetului posibile și în același timp și căldura pe care o are vocea. Iar ea cântă exact așa, cu o muzicalitate ieșită din comun. Este ideală și, de fapt, tot castul este ideal. Este unul dintre cel mai bune casturi posibile cred, și unul dintre cele mai bune casturi cu care am cântat vreodată. De asta sunt foarte, foarte fericit pentru tot acest proiect.

Pe Freddie îl cunosc foarte bine, pentru că am cântat prima dată cu el înainte de pandemie în Nabucco, când el încă era doar în Studio în Amsterdam. Dar de acolo se vedea că este un cântăreț deja format, o voce fantastică. Astăzi este unul dintre cei mai importanți tenori în lumii, o voce spinto dramatică de tenor adevărat, cu acute incredibile, cu o muzicalitate superbă. O să auziți, cântă o arie incredibil de frumos și de emoționant.

Iar la fel și Roberto Tagliavini, un bas, un prieten cu care am cântat de mai multe în Nabucco… și cu Freddie am mai cântat și Simon Boccanegra, am mai cântat mai multe cu el, nu mai știu exact tot, dar ne cunoaștem foarte bine. Și mergem desigur și la restaurante împreună, pentru că avem același gust și la mâncare, ne plac steak-urile.

Și cu Roberto am cântat de mai multe ori. Tot așa, este o forță în naturii, astăzi între cei mai importanți bași ai lumii din generația lui, o voce incredibilă, tot așa, un artist desăvârșit.

Și Wurm, Marko Mimica, un alt prieten cu care am cântat de foarte multe ori, și el are o voce de bas… chiar asta va fi superb de ascultat, pentru că sunt doi bași fantastici care se vor lupta într-un duet. E un cast fenomenal!

Îl aveți în fosă pe Michele Mariotti, care e un specialist în operă italiană, în special în Verdi și Rossini. Cum colaborați cu el acum? Și aș fi curioasă să aflu cam ce părere aveți dumneavoastră, muzicienii, despre montare. Cum vă simțiți?

Întotdeauna cântatul într-o montare modernă este mai greu pentru noi, pentru că, deseori, sunt elemente care câteodată sunt împotriva muzicii. Iar astea sunt, clar, momente destul de dificile, doar că deja de atât de mulți ani cânt că m-am obișnuit cu lucrurile astea și încerc întotdeauna să găsesc o soluție mediană care să ajută și muzica și să nu strice nici regia, nu? Pentru că e foarte important conceptul unui regizor să încerci să-l faci până la capăt, pentru că altfel, dacă mergi împotriva lui, spectacolul va ieși mai prost, mai prost și mai lipsit de valoare. Pentru că ideile cu care vine sunt deseori extrem de importante la aproape orice regizor.

Acum, pe partea muzicală, iarăși, a fost o întâlnire absolut superbă. Este prima dată când cânt cu maestrul Mariotti. Un dirijor fenomenal. Am lucrat la un mod foarte rafinat tot, la un mod foarte subtil. Am făcut multe repetiții muzicale, ceea ce nu se întâmplă întotdeauna, doar noi cu el și cu pianiștii. Nu peste tot se întâmplă să studiezi atât de profund. Iar ce face cu Filarmonica din Viena este absolut magie. Sunt momente în care ți se face pielea ca de găină pe scenă ascultându-i, deci este absolut sublim. Sunt foarte fericit, mai ales că vom avea și următoarea colaborare cu el împreună la Opera din Roma, în septembrie, unde vom cânta împreună, facem împreună Falstaff de Verdi.

Unde el este director muzical.

Da.

Ce frumos! Și apropo de Verdi - cum credeți că se integrează rolul lui Miller, iată, mai puțin cântat, în repertoriul dumneavoastră verdian deja destul de amplu? Ați amintit aici un Rigoleto și știu că aveți un Rigoleto programat anul acesta la Londra. Acolo cântați cu Aida Garifulina, în Gilda. Și ați mai făcut, desigur, și alte roluri de-a lungul anilor… Germont, Simon Boccanegra, Macbeth.

Anul ăsta am cântat Simon Boccanegra cu maestrul Mutti la Tokyo și o să cânt Simon Boccanegra cu maestrul Luisi la Amsterdam, unde o să fie cu Orchestra Concertgebouw, una dintre cea mai mari orchestre din lume, la fel ca Filarmonica din Viena. Întotdeauna se luptă pentru locul întâi, cea mai bună orchestră din lume. Sunt în primele trei, patru, cinci orchestre din lume. Anul ăsta am cântat cu două dintre ele, ceea ce… sunt extrem de fericit că am onoarea să-i ascult pe cei mai mari muzicieni din lume tot timpul.

Eu consider că Verdi vine din belcanto. Asta ce înseamnă? Că nu trebuie gândit altfel. Dacă în momentul în care te gândești la Verdi că un rol e dramatic și un rol e liric, întotdeauna o să-ți lipsească la rolul liric partea dramatică, la rolul dramatic partea lirică. Eu consider că fiecare parte de Verdi, până și Iago, 80% este aproape liric. Pentru că Iago este un om extrem de fals, pe care toată lumea-l crede pâinea lui Dumnezeu. Iar ca să încerci să exprimi acest caracter al lui Iago, ai nevoie de multe culori în voce și nu de forță și de dramatism. Forța și dramatismul apar doar în aminte situații.

Profesorul meu spune "cânți foarte tare de două ori pe seară, în rest, totul e culori și interpretare". Iar Luisa Miller, exact despre asta e vorba. Adică e un rol mai liric, pentru că nu e un rol extrem de dramatic, el e un tată bun, care își dorește fericirea fiicei lui și face totul pentru asta. Sunt foarte multe momente intime în care muzica este moale și de dragoste și doar foarte puține momente în care Miller este rău. Există câteva momente, dar nu foarte multe.

Iar în rest - cel mai important e să fii tehnic bine pus la punct tot timpul, să-ți studiezi tot timpul vocea în așa fel încât să rămâi în formă, să poți să cânti Rigoletto, să poți să cânti Simon Boccanegra, fiecare rol are cerințele lui, bineînțeles.

Mă gândeam că aveți ocazia să fiți des tată pe scenă. Iată, în Rigoleto, în Luisa Miller, ați fost și Germont, în Traviata. Care vă este cel mai aproape rol dintre acestea, de tați verdieni?

Fiecare e frumos în felul lui. Îmi place foarte mult Rigoletto pentru că este probabil cel mai complex, pentru că suferă de paranoia, are problemele lui psihice pe care le are, o iubește pe fată într-un mod bolnăvicios, obsedant, în sensul că, practic, o ține ca într-o închisoare, ca să nu o piardă. Și tocmai asta se întâmplă, destinul face ca el să-și piardă fiica. Dar este extrem de interesant cum face o meserie pe care o urăște, așa mai departe. Dar ca tată, el încearcă să fie cel mai bun tată posibil în momentul respectiv.

Dar noi toți suntem influențați de cum am fost crescuți de părinții noștri, așa că, dacă un părinte îți dă iubire, o să ai și tu iubire o viață întreagă. Dacă un părinte îți dă ură, o să fii și tu un om mai dur.

Bineînțeles, Rigoletto îmi place pentru complexitatea lui. Simon Boccanegra îmi place enorm pentru pozitivismul lui, pentru partea lui de erou, pentru cât de mult bine încearcă să facă de-a lungul operei. Miller, la fel, este un om extrem de pozitiv și are extrem de multe momente superbe de cântat. Și toți au. Verdi ne-a dăruit această muzică incredibilă, pe care avem șansa să o cântăm. Mai ales eu.

Și Germont îmi place foarte mult. Germont este, într-un fel, Miller doar diferit. Adică, practic, el încearcă să facă bine pentru fiica lui, pentru că se duce să-i ceară Violetei să-l părăsească pe Alfredo, care este fiul lui, pentru că fiica lui nu se poate mărita, deoarece...

...onoarea familiei a fost pătată...

Nu a acceptat. El face bine pentru fata lui și face rău pentru băiatul lui. Dar, într-un fel, se aseamănă cu Miller.

Vă așteaptă o serie de spectacole, acum, pe parcursul lunii februarie și în primele câteva zile ale lunii martie. Cum gestionați, o seară de premieră? Aveți niște ritualuri? Aveți anumite lucruri pe care le faceți, pe care nu le faceți în ziua unei premiere sau, de fapt, în orice zi de spectacol?

Pentru mine, premiera sau altă zi de spectacol același lucru. Pentru că eu consider că în fiecare seară trebuie să faci maxim. Eu consider că dăruind maxim în fiecare seară, meriți să fii pe scenă întotdeauna. Dacă o seară te duci cu gândul că astăzi mă duc la lucru, e degeaba. Eu consider că fiecare ieșire pe scenă trebuie să fie specială, iar pentru asta, fiecare dintre noi ar trebui să aibă un anumit tabiet.

Eu am anumite tabieturi în sensul că deja de atâți ani de zile știu exact când dorm și când mă trezesc și de obicei mă trezesc cu patru ore între de spectacol pentru că sunt extrem de odihnit, iar patru ore după sunt extrem de perfect, cum să zic, treaz, în așa fel încât să mă pot concentra la ceea ce am de făcut și extrem de odihnit ca să pot să dau maxim. Și în același timp, în acele patru ore mă încălzesc non-stop, adică la fiecare un sfert de oră când un minut, două în așa fel încât să pot să fac ce vreau cu vocea. Înainte de spectacol nu mănânc foarte mult ca să nu am nevoie să merg la baie.

Au fost spectacole în care a trebuit să fiu aproape 80% din timp pe scenă și asta m-a făcut să-mi fac un anumit tabiet și de obicei mănânc numai după spectacole.

Bineînțeles, în ziua spectacolului te mai uiți un pic și peste note, te mai și relaxezi un pic ca să nu te gândești numai la lucrul respectiv, dar deja de atâția ani de zile este un ritual care a devenit un obicei.

În același moment, e foarte important ca și cântăreț să încerci să nu te îmbolnăvești. Eu consider că asta de exemplu e un lucru foarte important și de ce nu neapărat pentru că se pierde ieșitul pe scenă, ci doar pentru că dai siguranță teatrelor; când au nevoie în ultim moment să te schimbe să aducă pe altcineva și așa mai departe și pentru asta e foarte important consider să-ți încerci vocea tot timpul și între zilele de spectacol chiar trebuie studiat să te menții în forma. Deci, există multe lucruri pe care trebuie să le faci.

Iar sunt extrem de fericit pentru că anul ăsta în 23 februarie voi împlini 50 de ani, chiar în seara aceea o să am spectacol aici la Viena; adică 50 de ani o să împlinesc și 25 de ani de Opera de Stat din Viena.

Mulți înainte!

Da. Deci luna asta este un pic specială pentru mine, mai ales cu premiera asta și cu așa un cast minunat. Nu știu, sunt un norocos! Mi-a dat viața niște lucruri extraordinare.

Chiar voiam să vă întreb asta, pentru că știu că sunteți un colaborator foarte fidel și vechi al Operei de Stat din Viena, unde ați debutat în 2001 în Bărbierul…

Nici nu aveam 25 de ani, aveam 24.

Bănuiesc că e foarte important și acest lucru, familiaritatea și încrederea pe care o aveți în echipa de acolo, de la machieuză, la peruchier, la garderobier…

Bineînțeles că în majoritatea Operelor unde cânt îmi sunt deja prieteni toți… la Zurich, la Viena, chiar și la Scala unde n-am cântat de foarte multe ori dar unde m-am dus de mai multe ori pentru că în pandemie s-au anulat anumite spectacole pe care trebuia să le fac, dar de exemplu make-up artistul de la Scala a fost la Roma acum 15 ani când cântam acolo, deci peste tot în lume bineînțeles că avem prieteni garderobieri sau machiori sau așa mai departe. Adică sunt 20 de ani de când cânt pe cele mai mari scene ale lumii așa că sunt într-un fel obișnuit cu asta și îmi și place să-mi creez o atmosferă plăcută în teatre. Adică am și norocul să dau de oameni fantastici peste tot, extrem de profesioniști și foarte calzi și sunt acolo tot timpul cu tot ce ai nevoie.

Chiar vreau să spun că aici la Viena când intru în garderobă absolut toată lumea mă întreabă dacă doresc o cafea sau o apă minerală sau nu știu ce și bineînțeles că îmi cumpăr singur de obicei dar este frumos așa când știi că ai această căldură din partea teatrului și este o atmosferă absolut superbă. Mai ales la Viena este tradiția asta de câteva sute de ani, iar se simte lucrul ăsta în teatru când intri, de la regizorul tehnic la oamenii care lucrează mecanic și așa mai departe; toată lumea apreciază cântăreții, îi susțin, îi ajută. E un teatru absolut special.

Am amintit Rigoletto ca una dintre producțiile din actuala stagiune din agenda dumneavostră. Ce altceva mai pregătiți pentru viitor, unde vă mai auzim?

Păi eu consider că o să fie foarte frumos Rigoletto la Londra că și acolo e o orchestră extraordinară și cred că regia e extrem de interesantă; nu mi-aduc aminte, cred că am făcut un act din acest spectacol la Madrid, dar n-are importanță, nu despre asta e vorba. Am multe proiecte interesante pe viitor printre care e și un debut de Roberto Devereux, care se va întâmpla cu colega mea Marina Rebeka la Toulouse peste câțiva ani, iar în rest am multe lucruri frumoase planificate Falstaff la Roma, Firenze- Simon Boccanegra anul viitor în Madrid, Trubadurul unde voi cânta cu Anna la sfârșitul anului. Cu Anna Netrebco din nou… am și câteva concerte planificate cu Anna în care m-a invitat ea să particip. Sunt proiecte multe frumoase… Valencia - Simon Boccanegra… multe, multe lucruri frumoase pe viitor.

Foarte frumos!

Dar un rol nou este acest Roberto Devereux pe care încă nu l-am cântat niciodată și știu că e superbă muzica și de-abia aștept să-l fac.

Va rezulta și un disc de aici? Pentru că Maria Rebeka și soțul ei au o casă de discuri

Da, eu cred că există foarte mari șanse. Încă nu pot să fiu sigur despre asta, dar era o discuție despre așa ceva, numai că încă nu s-au închis nimic în nici un contract, nicio discuție finală, dar ideea să facem un disc există, da.

Ar fi nemaipomenit!

Anul ăsta încercăm să facem un disc cu concertul de Simon Boccanegra pe care o să-l am cu Bayerischer Rundfunk împreună cu prietenul meu foarte, foarte drag, un dirijor excepțional, Ivan Repusic cu care am mai făcut și Attila și am făcut și Luisa Miller și anul trecut am făcut Ernani sau cum doi ani nu mai știu… Ernani din păcate n-a ieșit ca CD din cauza unor probleme tehnice, dar anul ăsta sperăm să reușim să facem Simon Boccanegra și înregistrare cu el.

Și albumul va ieși la casa lor de discuri la Bayerischer Rundfunk.

Da.

Perfect! De-abia aștept să pot difuza și eu!

Abia aștept și eu! Este ultimul concert al lui Repusic acolo, este concertul lui de adio anul ăsta, ca dirijor permanent la Bayerischer Rundfunk și m-a ales pe mine și, practic, am ales piesa împreună, să facem Simon Boccanegra împreună, așa că este un cadou din partea lui pentru mine, într-un fel, și sunt extrem de fericit și onorat.