ACUM:
17.00
Perpetuum mobile
Actualitate, muzică bună, educație și ... un tonus optimist la final de zi.
Urmează: 18.55 Promo Informații despre evenimentele Radio România Muzical și ale partenerilor noștri.
Apoi: 18.59 Promo RRM Detalii despre cele mai interesante emisiuni ale zilei.

Agenda de concert Înapoi

Ateliere de creație pentru copii în cadrul Promenadei Operei 2021

Publicat: vineri, 27 August 2021 , ora 11.44

În an Centenar, în cadrul hub-ului cultural Promenada Operei 2021, eveniment de tradiție ajuns la cea de-a XI-a ediție, cei mici sunt încurajați să îți dezvolte creativitatea prin ateliere special destinate lor.

Art Safari Kids se adresează tuturor copiilor cu vârste între 3 și 12 ani și își propune să îi încurajeze pe cei mici să aprecieze arta, să interacționeze cât mai des cu aceasta și să îi învețe lucruri noi într-un mod și cadru interactiv despre forme, culori, texturi, natură și marii artiști români.

"Art Safari Kids este un program educațional unic în România. Încă de la început, ne-am dorit să construim un altfel de eveniment, care să însemne mai mult decât: scoateți o coală de hârtie și desenați. Îi plimbăm pe copii prin expoziție, printr-un traseu realizat pe culoare bine delimitate și semnalizate, respectând normele de distanțare fizică. Le explicăm într-un limbaj adaptat vârstei lor operele, la arătăm artă adevărată, îi convingem astfel că arta este distractivă. An de an, primim aprecieri din partea părinților și copiilor, ceea ce nu face decât să ne arate că suntem pe drumul cel bun", povestește Ioana Ciocan, Director General al Pavilionului de Artă București - Art Safari.

Ateliere Art Safari Kids vor avea loc în cadrul Promenadei Operei în 3 weekenduri.

Program:

27.08 Workshop pictură pe porțelan (căni și farfurii) cost 50 ron 1, 30 h copii +adulți

28.08 Workshop pictură pe textile (personalizare tricouri, sacoșe) 60 ron copii +adulți 2 h

29.08 Curs pictura Paint like Van Gogh (pictură de șevalet pe pânză acrilic) 60 ron 2 h copii 6-18 ani

03.09 Curs desen tehnica japoneza Manga Anime (markere +linere) 60 ron copii 6-18 ani

04.09 Workshop pictură pe teniși (personalizare teniși cursul are inclus și perechea de teniși, culori, spray-uri) cost 90 ron copii 6-18 ani +adulți

05.09 Curs Graffiti Art (curs de graffiti /spray-uri) 100 ron - copii 6-18 ani

10. 09 Workshop pictură pe sticla (Vaze din sticla) adulți și copii 60 ron 2 h

11.09 Workshop pictură pe apa tehnica Marbling, 50 ron adulți +copii 2 h

12.09 Workshop pictură pe pietre Mandala Art, copii +adulți 60 ron 2 h

Toate materialele folosite la curs sunt incluse în preț.