Interviuri Înapoi

Apel internațional pentru salvarea casei lui George Enescu din Mihăileni

Publicat: luni, 4 Martie 2013 , ora 15.28

 

 

Pianista Raluca Știrbăț stabilită acum la Viena, președinta Societății Internaționale "George Enescu" din capitala Austriei a lansat un apel internațional pentru salvarea casei lui George Enescu din Mihăileni, județul Botoșani, în care a copilărit marele compozitor român. În acea casă George Enescu a definitivat Simfonia concertantă op. 8, lieduri, dar și alte lucrări. Pe acest subiect - un interviu de Ștefan Costache:


Aș vrea să punctăm ce s-a făcut de la momentul în care dumneavoastră ați tras acel semnal de alarmă internațional. Cum a evoluat situația?

Vă mulțumesc pentru faptul că v-ați alăturat demersului nostru de salvare a acestei case, o casă foarte importantă în biografia enesciană și, implicit, foarte importantă pentru cultura românească și pentru renumele ei. După cu știm cu toții, părinții lui George Enescu s-au despărțit, în urma operației pe care Maria Enescu - mama compozitorului, născută Cosmovici - a suferit-o la Viena, operație care de altfel i-a salvat viața și i-a prelungit-o. Ea s-a retras în această casă părintească, casa bunicilor lui Enescu, a preotului Cosmovici de la Mihăileni, unde a continuat să trăiască și unde s-a și stins în 1909. După divorțul părinților, Enescu a continuat, în toate vacanțele pe care le făcea în România, să-și împartă timpul între casa tatălui - conacul de la Cracalia, care astăzi din păcate nu mai există, arzând în niște condiții destul de misterioase - și casa mamei, casa bunicilor de la Mihăileni. Este important de spus că după moartea mamei Enescu devine, cum era și de așteptat, proprietarul acestei case. Acest lucru este menționat în monografii ale satului Mihăileni, în 1932 de exemplu. Din 1946 lucrurile s-au complicat, cum știm foarte bine. La ora actuală, statutul casei este destul de complicat juridic, dar treaba poate fi foarte ușor rezolvată dacă există voință politică și dacă toți factorii decizionali se implică pentru această cauză.


Să o luăm pe rând. Ce înseamnă statut juridic complicat? Cui îi aparține casa?

Eu sunt muzician, nu sunt jurist, există oameni care fac această meserie și sunt mult mai competenți decât mine… Din ce am putut eu să aflu, cred că nu există un proprietar ci doi, este cumva împărțită. Trebuie spus că, din păcate, este folosită ca depozit de cartofi, cereale și altele…


…și într-un stadiu avansat de degradare…

Da, într-un stadiu avansat de degradare. De fapt, acesta este și țelul nespus dar evident, de a se dărâma singură mai devreme sau mai târziu și de a-și extinde gospodăria. Casa trebuie cât de repede clasată, expropriată și introdusă pe lista clădirilor de patrimoniu, după care trebuie începută renovarea. Nu este un lucru foarte greu, este vorba despre o casă țărănească - așa cum o arată pozele, o casă frumoasă, o casă solidă. Se poate face un plan, o reevaluare, se păstrează din lemnărie, din ziduri… un lucru asemănător cred că s-a făcut și la casa din Ipotești a lui Eminescu, de exemplu. Deci, nu asta este marea problemă, însă ea trebuie cât de repede introdusă pe lista clădirilor de patrimoniu.


Știți concret cum se procedează pentru a introduce casa pe lista clădirilor de patrimoniu? Bănuiesc că Ministerul Culturii și Patrimoniului Național se ocupă de acest aspect...

Sigur că da. Pe 13 februarie, dacă nu mă înșel, Agerpress-ul a preluat o declarație a Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Național a județului Botoșani, conform căreia casa - în urma articolelor apărute și a apelului nostru internațional - era propusă pentru a fi inclusă. Din păcate, pe site-ul Direcției amintite nu există o astfel de declarație. Sper ca acest demers chiar să aibă loc într-adevăr. Nu știu ce s-a făcut între timp, dar ar fi foarte bine dacă dumneavoastră, ca presă, ați putea scormoni mai departe și poate aveți alte pârghii și altă putere.


Noi vom încerca. Dumneavoastră, însă, cum intenționați să continuați acest demers care e păcat să rămână nefinalizat?

Încercăm în primul rând printr-o mediatizare cât mai puternică. Cred că am reușit foarte mult. Doar într-o lună, casa a revenit în conștiința muzicienilor, în conștiința publicului larg din România și din afară. Reacțiile din afară trebuie să spun că au fost extraordinare, și această casă, doar pentru poziția ei geografică (este vorba de nordul Moldovei) nu cred că merită să aibă parte de soarta pe care o are, mai ales că la ora actuală clădirea și acele pământuri conservă atât de mult din copilăria, din tinerețea și din maturitatea lui Enescu. E foarte important de știut că el a revenit în fiecare an aici până în toamna lui 1946 când a fost forțat să părăsească România. În anul 1946 el a făcut un pelerinaj la toate locurile dragi și sfinte lui, începând cu Liveni, cu Cracalia, cu Șendriceni - unde tatăl său mai avusese o moșie, cu Tescani, iar ultimul popas pe care l-a făcut a fost în Mihăileni, unde - așa cum povestesc Romeo Drăghici și vărul său, Alexandru Cosmovici - la mormântul mamei a stat cu capul în țărână jumătate de oră și a spus: "De aici, din seva pământului meu, îmi mai adun o dată forța pentru că mă despart pentru mult timp de țară." Din păcate, nu avea de unde să știe sau poate nu vroia să creadă cu nu se va mai întoarce niciodată. În fiecare toamnă venea să facă pomeniri în biserica satului. Casa de la Mihăileni este o casă foarte importantă pentru Enescu și sfântă și la fel ar trebui să fie și pentru noi.


Suntem alături de dumneavoastră, evident că apreciem acest demers și așteptăm ca de fiecare dacă când aveți noutăți să ni le comunicați pentru a le face cunoscute la rândul nostru.

Cu mare bucurie. Ce aș mai dori eu să spun este că, sigur, eu am inițiat acest demers, dar nu aș dori să fie doar apelul meu, ar trebui să fie al nostru, al tuturor. Asta cred că este cel mai important.


Aș dori să punctați pentru relevanță una, două luări de poziție ale unor oameni care nu se află în România, dar care au empatizat cu demersul dumneavoastră.

Prima persoană care ne-a fost alături și care a ajutat la o mediatizare extrem de rapidă a fost jurnalistul Victor Eskenasy de la Radio Europa Liberă, care a scris atât pentru postul de radio Europa Liberă, cât și pentru Suplimentul de cultură. Apoi, imediat, renumitul critic londonez Norman Lebrecht ne-a preluat articolul, ne-a publicat o scrisoare mărturie în limba engleză pe site-ul său care este extraordinar de citit și de mediatizat și asta a contat foarte, foarte mult. Dup care au urmat reacții ca un bulgăre de zăpadă, dar mai mult în afară. Mi-aș dori ca de acum încolo să se întâmple mult mai multe lucruri în acest sens și în România.


Aș dori să vorbim și despre ce înseamnă activitatea Societății Internaționale "George Enescu" de la Viena pe care ați înființat-o și a cărei președintă sunteți.

Activitățile noastre se vor axa pe două direcții principale. Este vorba de popularizare - ca să folosesc un cuvânt pe care nu-l iubesc, dar care în cazul lui Enescu, din păcate, este foarte necesar. Muzica lui, după cum știm prea bine este mult prea puțin cântată. El este un gigant al secolului XX. Încercăm să facem asta practic, concret, prin concerte, prin interpretarea muzicii sale în concerte - vom deschide o stagiune de concerte anul acesta sau cel mai târziu în primăvara anului viitor. Cealaltă direcție este cea muzicologică și de traducere de carte. La fel, există mult prea puține cărți despre Enescu, mai ales în spațiul german avem doar câteva, pot fi numărate pe degete. Și aici încercăm să reparăm lucrurile. De asemenea, facem imprimări de disc, producții discografice… În ceea ce mă privește fac tot ce pot în această direcție; la ora actuală înregistrez o integrală Enescu, al doilea disc va apărea foarte curând, în luna aprilie și mă voi bucura să-l prezint pentru prima dată chiar pe scena Ateneului Român, pe 30 aprilie. De asemenea, pentru radioul austriac, urmează imprimarea pe disc a integralei operei pentru violoncel și pian de Enescu, unde îl voi avea alături pe violoncelistul vienez Rudolf Leopold - imprimare care va avea loc tot anul acesta.


Revenind la casa din Mihăileni, ce pârghii au instituțiile statului pentru a introduce o proprietate privată în lista de patrimoniu cultural național?

Trebuie să fac mai întâi o paranteză: clădirea a fost în regimul comunist, până în iarna anului 1989, prezervată drept casa memorială George Enescu. Deși ea nu era pe lista de patrimoniu, a existat acolo o placă memorială, s-au făcut emisiuni ș.a.m.d. După 1989 multe au fost lăsate de izbeliște. Din câte am înțeles, procesul este unul de clasare, apoi expropriere pentru caz de utilitate publică, după care urmează o justă și prealabilă despăgubire (o înțelegere cu proprietarii). Având în vedere că nu vorbim de centrul Bucureștiului, ci de un sat din nordul Moldovei nu este vorba de niște sume foarte mari. După aceasta, se introduce pe lista clădirilor de patrimoniu național și se poate începe renovarea.


De tot demersul se ocupă autoritățile locale, Direcția Județeană pentru Cultură Botoșani sau trebuie mers mai departe…

Din câte am înțeles, desigur că Ministerul Culturii are pârghiile cele mai puternice în acest caz, dar și autoritățile locale pot face acest lucru. Cred că o colaborare este binevenită.


Ne vom ocupa să solicităm interviuri și la Botoșani și la Ministerul Culturii în următoarele săptămâni și vă vom ține la curent.

Pentru că starea casei este atât de degradată lucrurile trebuie să se întâmple foarte repede și, din câte am înțeles, o hotărâre de guvern poate urgenta totul.