Evenimentele săptămânii Înapoi

Aniversări în luna mai la ”Sunete Contemporane”

Publicat: sâmbătă, 23 Aprilie 2022 , ora 11.19

În prima săptămână a lunii mai, la Sunete Contemporane avem două aniversări, Maia Ciobanu, căreia îi spunem La mulți ani la frumoasa vârstă de 70 de ani și pe care o serbăm în ziua de 5 mai și Aurel Stroe care ar fi împlinit 90 de ani la aceeași dată.

Născută la București și formată la școala muzicală românească a anilor '70, Maia Ciobanu și-a construit un drum propriu, este o personalitate originală cu o activitate intensă la nivel european, lucrările sale au fost interpretate în concerte și festivaluri importante dar a susținut și cursuri de muzică romanească contemporană la Academia de Muzică din Göteborg, Suedia, în anul 1995, la Köln în 1996, la Universitatea din Saint Gallen, Elvetia, în 2000 sau la Innsbruck în 2017.

Maia Ciobanu a câștigat premiul "George Enescu" al Academiei Române în 1998 și Medalia "Ordinul Cultural" în 2004 dar și două premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. A îmbinat adesea limbajul acustic cu cel electronic și a reușit să creeze lumi sonore pline de mister și chiar… suspans.

Aurel Stroe s-a născut la București unde a studiat pianul cu Maria Fotino, armonia cu Marțian Negrea și compoziția cu Mihail Andricu dar a îmbrățișat și ideile avangardei europene a anilor '60 urmând cursuri la Conservatorul din Darmstadt cu Mauricio Kagel, György Ligeti și Karlheinz Stockhausen.

Aurel Stroe a studiat atât compoziție muzicală cât și filozofie și lingvistică. Pentru doi ani, 1972-1973, a fost cercetător la Institutul Internațional de Muzicologie Comparată, dedicându-și activitatea studiului vieții și lucrărilor istoricului francez Alain Danielou, un muzicolog și expert în filozofie hindusă. Ideile pe care le-a asimilat în această perioadă au fost o sursă nelimitată de inspirație pentru creatorul de muzică Aurel Stroe.

Vă invităm să urmăriți emisiunea Sunete Contemporane la Radio România Muzical, în zilele de 3, 4, 5 și 6 mai, de la ora 23,30 pentru a descoperi cele mai frumoase lucrări compuse de Maia Ciobanu și Aurel Stroe.

Laura Ana Mânzat