Interviuri Înapoi

Amaury du Closel despre Festivalul 'Voix etouffees'

Publicat: vineri, 8 Noiembrie 2013 , ora 13.49

În perioada 12-19 noiembrie are loc în Franța Festivalul "Voix Etouffees". Lansat în 2003 de către Amaury du Closel și Forumul "Voix Etouffees" cu scopul de a plasa în prim plan operele compozitorilor care au fost victime ale nazismului, acest festival a devenit în timp un proiect de politică culturală, iar organizatorii au înțeles că este necesar să plaseze temele în contextul problematicii europene contemporane. "La mémoire retrouvee", este titlul sub care se deschide la Strasbourg cea de-a șasea ediție a Festivalului, organizată de Forumul Voix Etouffees-CEMUT. Cu câteva zile înainte de debutul acestui eveniment, Amaury du Closel i-a acordat un interviu Irinei Hasnaș.


Domnule Amaury du Closel, peste două zile va debuta o nouă ediție a festivalului Voix Étouffées - Voci înnăbușite. Care sunt obiectivele acestui festival?

Sunt mai multe. Festivalul din acest an are trei componente: începe cu un colocviu ce are ca temă muzica în centrele de concentrare, dublat de o expoziție ce prezintă rolul muzicii în centrele naziste și apoi o serie de concerte în care vom prezenta lucrări legate de această temă, dar și unele bazate pe tematica generală, compozitori care au fost reprimați sau chiar sublimați în timpul dictaturilor. Astfel vom prezenta compozitori victime ale nazismului, dar și ale stalinismului sau ale altor regimuri totalitare, precum cea a coloneilor din Grecia. Va fi o piesă a lui Mikis Theodorakis care va ilustra acest regim. Acestea ar fi obiectivele festivalului. O inițiativă unică în peisajul artistic contemporan.


Care sunt creatorii incluși în aceste programe și interpreții care vă sunt alături în acest festival?

Am inclus compozitori germani, precum Franz Schreker, Earn Stock, compozitori ruși, victime ale stalinismului, Alexander Mosolof, cu un minunat concert pentru pian, datat 1927-1928. Mosolof a fost deportat de Stalin în Caucaz. Apoi un concert de Mieczyslaw Weinberg, marea victimă a secolului XX, blocat de două dictaturi. A fugit din Polonia, atunci când familia i-a fost distrusă de naziști, pentru a se refugia în Uniunea Sovietică și deoarece era evreu a fost arestat de Stalin, în cea mai întunecată perioadă a Uniunii Sovietice. Walter Braunfels, o piesă pentru vioară, violă și orchestră de cameră, Erwin Schulhoff. Iată așadar, un ansamblu de compozitori foarte variat, de o calitate și de o inspirație a muzicii cu totul excepțională. Avem privilegiul în acest an să colaborăm cu un ansamblu simfonic francez, Orchestra Filarmonică din Strasbourg, care ni s-a alăturat. Aceasta reprezintă un plus extraordinar din punct de vedere instituțional și artistic. Este lucrul de care avem nevoie într-un festival și îmi permite să abordez un repertoriu pentru o orchestră, ceea ce era dificil înainte. Avem și un ansamblu vienez, Erstes Frauen-Kammerorchester von Österreich, care va interpreta Noapte transfigurată de Arnold Schonberg, Concertul pentru flaut de Weinberg și o piesă de Erwin Schulhoff. Va participat și o orchestră simfonică din Salonic într-o formulă mai camerală, pentru a interpreta lucrarea lui Mikis Theodorakis și alți creatori, precum Alexander Tamsman. Va fi invitat un ansamblu de flaut, precum și Cvartetul Psophos, care va cânta opusuri semnate de Viktor Ullmann, Schimun Lax, dirijorul orchestrei lagărului nazist, și Bela Bartok, care s-a plasat de partea victimelor nazismului în 1938.

Toate aceste repere pentru a avea o panoramă asupra festivalului ce se desfășoară sub auspiciile Consiliului Europei. Aceasta reprezintă recunoașterea activității noastre de peste 10 ani. Lucrările colocviului vor fi publicate și astfel veți cunoaște tot ceea ce se întâmplă în cadrul acestui festival, Voci înnăbușite.