Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Acordeonistul Radu Rățoi recital în Athenaeum Summer Festival

Athenaeum Summer Festival continuă astăzi, 23 iunie 2025, cu un recital de acordeon clasic propus de Radu Rățoi.
Considerat de critica de specialitate drept unul dintre cei mai valoroși acordeoniști ai generației sale, Radu Rățoi a câștigat peste 40 de concursuri naționale și internaționale dedicate acestui instrument. În semn de recunoaștere a performanțelor sale remarcabile, în anul 2022 a primit titlul onorific "Maestru în Arte", una dintre cele mai înalte distincții culturale oferite de statul moldovean, acordată de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Pentru recitalul din această seară, de la Ateneul Român, Radu Rățoi propune publicului un program cu aranjamente pentru acordeon realizate chiar de muzician după lucrări semnate de Johann Sebastian Bach, François Couperin, Piotr Ilici Ceaikovski, Franz Schubert și Camille Saint-Saëns, precum și selecțiuni din piesa "Anatomic Safari" aparținând compozitorului danez Per Nørgård.
Evenimentul începe la 19:00.