Agenda de concert Înapoi

36 de artiști ai noii generații din România și Republica Moldova selectați ca bursieri și promotori ai artelor vizuale și muzicii clasice

Publicat: marți, 3 Februarie 2026 , ora 11.13

A 18-a generație de bursieri ai programului național Tinere Talente susținut de Fundația Regală Margareta a României

București, 3 februarie 2026 Fundația Regală Margareta a României anunță cei 36 de tineri artiști din România și Republica Moldova care vor beneficia de burse în cadrul ediției a 18-a a programului național Tinere Talente, una dintre cele mai solide investiții pe termen lung în noua generație de creatori.

În premieră, bursele Tinere Talente 2026 se acordă și pentru tineri cu vârsta între 18 si 24 de ani, care studiază arte vizuale sau muzică clasică în licee și universități de profil din Republica Moldova. Totodată, numărul burselor a fost suplimentat, astfel încât, în anul 2026, 36 de tineri talentați cu resurse limitate vor avea șansa de a-și continua și consolida parcursul artistic, precum și de a face cunoscută arta lor, susținuți prin parteneriatul cu compania Kaufland România. Pe durata unui an, bursierii vor beneficia de burse, mentorat intergenerațional, masterclass-uri și oportunități de promovare.

Un pas decisiv pentru promovarea artelor vizuale și a muzicii clasice prin vocea noii generații

Pentru bursa Tinere Talente au aplicat 89 de artiști vizuali și 87 de muzicieni, dintre care 10 din Republica Moldova, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ vocațional din România și Republica Moldova. Candidații au ajuns în fața juriului de specialitate pentru a-și prezenta portofoliul artistic și a fi evaluați pe baza potențialului lor actual. Cei 36 de bursieri selectați au vârste între 15 și 24 de ani, provin din familii cu venituri reduse, dar sunt dovada faptului că talentul și pasiunea pot învinge provocările de ordin social.

Cei 18 bursieri la muzică studiază la chitară, oboi, corn, clarinet, flaut, fagot, violă, pian, canto, muzică tradițională românească, iar cei 18 bursieri la arte studiază pictură, grafică, grafică de carte și publicitară, design, design grafic, design textil, modă și design vestimentar. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din Chișinău, București, Botoșani, Cluj-Napoca, Iași, Focșani, Târgu Jiu și Timișoara.

Tinerii artiști vor fi sprijiniți, pe parcursul anului 2026, prin burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi.

Lista completă a bursierilor programului Tinere Talente 2026 poate fi consultată aici.

Personalități remarcabile susțin noile generații

Procesul riguros de selecție a debutat cu analiza dosarelor de candidatură din punct de vedere social, realizată de către echipa programului, a continuat cu preselecția artiștilor vizuali, pe baza portofoliului electronic, realizată de juriul de specialitate, apoi cu evaluarea din punct de vedere artistic a artiștilor vizuali și a muzicienilor de către juriul format din specialiști.

"Ca în fiecare an, programul Tinere Talente va asigura și în 2026 un solid suport pentru tinerii muzicieni, câștigători ai burselor fundației. Întâlnirile cu muzicieni și pedagogi cu vaste cunoștințe și experiențe profesionale, abordarea unui repertoriu necunoscut, șlefuirea acestuia și prezentarea lui pe scene de concert, participarea bursierilor la cursuri de masterclass susținute de artiști celebri, vor fi tot atâtea trepte pe care tinerii le vor urca, în efortul lor de a păși pe drumul deloc ușor al devenirii umane și artistice. Noi le vom fi alături mereu, umăr lângă umăr, asigurându-i că nu sunt singuri, că le vom oferi sprijin și soluții, pentru a trece mai ușor peste dificultăți. Și le vom arăta direcția către țelul lor nobil: acela de a deveni artiști cât mai compleți, profunzi și cât mai bine pregătiți să dăruiască FRUMOSUL, ARMONIA ȘI ECHILIBRUL!", susține Emil Vișenescu, clarinetist, mentor în cadrul programului.

Juriul a fost constituit din personalități remarcabile ale mediului artistic și academic, care îi vor mentora pe parcursul anului: Tiberiu Soare - dirijor, Verona Maier - pianist, Iulia Isaev - soprană, Rafael Butaru - violonist și Emil Vișenescu - clarinetist, la categoria muzică clasică. La categoria arte vizuale, juriul a fost compus din Ileana Dana Marinescu - artist vizual, Carmen Apetrei - grafician, Ion Anghel - pictor, Virgil Scripcariu - sculptor și Cristian Samfira - designer.

Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate, precum și Universității Naționale de Muzică București pentru găzduirea procesului de jurizare la categoria muzică clasică.

România are nevoie de artă!

Ajuns la al 18-lea an de existență, programul național Tinere Talente a susținut până acum 470 burse acordate tinerilor talentați, sprijiniți, de asemenea, prin mentorat și promovare. În anul 2025, programul Tinere Talente a primit distincția GOLD în cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă și cultură și a fost recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile. Proiectul creează șanse egale pentru artiștii aflați la început de drum, demonstrând că talentul poate fi cultivat și susținut, indiferent de circumstanțele sociale.

Partener program: Kaufland România | Sponsori program: EY România, Fundația Dacia pentru România, B&B Collection - Kultho, PEPCO Retail, UniCredit Bank, Ferrero Rocher, Dedeman, Yardi România, Enayati Medical City, Highlight Agency, SOFMEDICA, Casa Siqua, Easy Print Services

Cu sprijin media: TVR, TVR Cultural, Europa FM, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, RFI România, AGERPRES, Forbes, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O'Clock, Revista Insight TAROM, Zile și Nopți, Cotidianul, BIZ, AdPlayers, Ziarul News, Revista Future Economy, Zenith Media, mediaTRUST România

*****

Programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 470 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. De-a lungul timpului, peste 2.200.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate online - www.frmr.ro/donationline, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.


Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 36 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale și de susținere a educației și talentului artistic. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.frmr.ro.