Agenda de concert
Înapoi
30 de muzicieni participă la programul ADMUSICAM 2026 al Institutului Cultural Român
Institutul Cultural Român dă startul celei de-a noua ediții a programului #ADMUSICAM, dedicat dezvoltării profesionale a tinerilor muzicieni români, care se va desfășura în perioada 6-19 iulie 2026, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia. 30 de participanți proveniți din instituții de învățământ de specialitate din opt orașe atât din țară, cât și din străinătate vor beneficia de două săptămâni de pregătire intensivă susținute de profesioniști români și internaționali. Aceștia vor avea ocazia să își prezinte evoluția artistică în cadrul evenimentelor cu public, cuintrare liberă.
Două concerte de muzică de cameră vor avea loc sâmbătă, 11 iulie și duminică, 19 iulie 2026, de la ora 17:00, în eleganta Sală a Scoarțelor a Centrului Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia, oferind publicului o nouă ocazie de a descoperi talentul și evoluția participanților la #ADMUSICAM 2026.
De zece ani, programul AdMusicam al ICR dedicat tinerilor muzicieni (16‑25 ani) combină instruirea profesională - ateliere de expresie scenică, tehnici de audiție, leadership artistic - cu concerte orchestrale și de muzică de cameră în cadrul AdMusicam Concert Series. Programul a fost inițiat ca parte a proiectului european Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector, având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării profesionale a noii generații de muzicieni și consolidarea competențelor necesare unei cariere artistice în contextul european.
#ADMUSICAM 2026 constă într-o sesiune intensivă dedicată tinerilor muzicieni aflați la începutul carierei. Timp de două săptămâni, participanții beneficiază de activități de dezvoltare profesională care includ sesiuni de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală, tehnici de comunicare și promovare în mediul digital, precum și ateliere de pregătire pentru audiții și tehnici orchestrale susținute de specialiști români și internaționali.