ACUM:
0.00
Nocturn jazz
Portrete ale celor mai importanți oameni din jazz.
Urmează: 0.55 Imnul de stat
Apoi: 1.00 Notturno produs de BBC, preluat prin Uniunea Europeană de Radio

Evenimentele săptămânii Înapoi

21 mai, Ziua Mondială a UNESCO pentru Diversitate Culturală, Dialog și Dezvoltare

Publicat: joi, 13 Mai 2021 , ora 17.29

Recunoscută din 2002 de UNESCO și de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, data de 21 mai, a devenit o Zi Mondială, mai importantă ca niciodată, deoarece reprezintă: "necesitatea sporirii potențialului culturii ca mijloc de realizare a prosperității, dezvoltării durabile și a coexistenței pașnice globale".

Repere ale Zilei Mondiale a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare.

La inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), în cadrul celei de-a 31-a sesiuni a conferinței generale, desfășurate la Paris la sfârșitul anului 2001, a fost inițiat un proiect de anvergură, ca urmare a unui eveniment neașteptat și neplăcut care s-a întâmplat în istoria umanității contemporane: distrugerea celebrelor monumente din Afganistan, a statuilor lui Buddha din Bamiyan. Astfel, în 2002, Adunarea Generală a ONU a decis, printr-o Rezoluție, proclamarea zilei de 21 mai, drept Ziua mondială a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare.

Încă de la conceperea acestui amplu proiect s-au urmărit câteva obiective: sprijinirea sistemelor durabile pentru cultură, realizarea unui flux echilibrat de bunuri și servicii culturale și creșterea mobilității artiștilor și a profesioniștilor culturali, integrarea culturii în cadrul dezvoltării durabile și promovarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De ce contează diversitatea culturală?

Diversitatea culturală este una dintre structurile necesare pentru dezvoltarea societății, mai bine spus, a unei vieți care să cuprindă la parametrii cât mai înalți, factorii economici, intelectuali, emoționali, morali și spirituali. Ea este indispensabilă pentru reducerea sărăciei, pentru o dezvoltare durabilă, pentru stabilitatea social-politică și pentru asigurarea păcii. În același timp, este la fel de importantă pentru realizarea unui dialog constructiv, deschis și interactiv între civilizații și culturi. Acceptarea și recunoașterea ei, înseamnă garanția respectului și înțelegerii reciprocii, a respectării demnității și reconcilierii. De altfel, în cadrul Declarației privind proclamarea Zilei Mondiale a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare, se menționează că este o: "sursă de schimburi, inovație și creativitate… necesară umanității, așa cum biodiversitatea este pentru natură. În acest sens, patrimoniul comun al umanității trebuie să fie recunoscut și afirmat pentru generațiile prezente și viitoare."

21 Mai - Ziua mondială a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare în actualitate

În timpurile dificile și delicate, ca cele pe care le trăim acum, s-a demonstrat că diversitatea culturală a devenit o sursă de confort, de bunăstare și mai ales un puternic mijloc de comunicare (și prin intermediul mediului online). Astfel, creșterea vizibilă a interesului pentru actul de cultură a condus spre o renaștere a sa, spre o descoperire de noi forme de creativitate, atât de vitale pentru progresul uman.

În 2020, doamna Audrey Azoulay, directorul general al UNESCO, cu ocazia acestei Zile Mondiale, a subliniat faptul că această criză prin care trece întreaga lume: "nu a reușit să reducă dialogul între culturi, însă consecințele pe termen lung, în special din punct de vedere economic, ar putea afecta sever diversitatea formelor și structurilor culturale… Fără sprijin semnificativ, acestea pot dispărea… diversitatea culturală poate fi diminuată și umanitatea va fi mai săracă. De aceea, UNESCO face apel la toți: împreună, să sărbătorim și să susținem diversitatea culturală, simbolul umanității noastre".

21 Mai - Ziua mondială a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare - la Radio România Muzical

În 2021, pentru a marca această importantă Zi Mondială a UNESCO pentru Diversitate culturală, Dialog și Dezvoltare, Postul Radio România Muzical, vă invită să urmăriți un eveniment special oferit de Uniunea Europeană de Radio: concertul extraordinar intitulat "Muzică pentru viață și demnitate", susținut de Ansamblul "Orfeus XXI" condus de Jordi Saval, ambasador al Uniunii Europene pentru dialog intercultural, cel care își dorește o lume în care diferitele culturi și religii să existe pașnic iar muzica să fie elementul de unitate.

Așadar, vineri 21 mai 2021, în cadrul emisiunii Scena europeană, de la ora 21,00, veți fi înconjurați de sonorități inedite, surprinse într-un program interesant alcătuit din momente specifice, unele din muzica tradițională, a popoarelor din Afganistan, Arabia, Armenia, Bangladesh, Franța, Grecia, Israel, Liban, Maroc, Rhodos, Siria, Sudan și Turcia.

Audiție plăcută!

Octavia Galescu