Arhivă : Știri muzicale din țară Înapoi

Orchestra Scoțiană de Cameră în concert la Sibiu

Publicat: duminică, 21 Septembrie 2025 , ora 0.00
Orchestra Scoțiană de Cameră susține astăzi, 21 septembrie 2025, un concert la Filarmonica din Sibiu.

Sub conducerea muzicală a dirijorului de origine rusă Maxim Emelyanychev, ansamblul va interpreta selecțiuni din muzica baletului "Făpturile lui Prometeu" și Simfonia a V-a în do minor de Ludwig van Beethoven, precum și Concertul pentru percuție și orchestră "Veni, Veni, Emmanuel" - lucrare a compozitorului scoțian contemporan James MacMillan - cu percuționistul Colin Currie în ipostază solistică.

Ora de începere este 19:00.

Concertul încheie seria evenimentelor în țară din cadrul ediției a 27-a a Festivalului Internațional "George Enescu".
Cristina Cîrjan