Arhivă : Știri muzicale din țară
Înapoi
Turneul „Universul Enescu” începe astăzi la Sibiu
"Universul Enescu" este titlul noului turneu național propus de violonista Diana Jipa și de pianistul Ștefan Doniga, proiect ce cuprinde cinci recitaluri camerale, organizat cu susținerea Institutului Cultural Român.
Evenimentul marchează 70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu și propune o perspectivă originală asupra moștenirii artistice lăsate de marele compozitor, reflectată în creația unor importanți muzicieni români.
Programul include lucrări enesciene, alături de pagini semnate de Constantin C. Nottara, Remus Georgescu, Adrian Iorgulescu, Dan Dediu, precum și o lucrare prezentată în primă audiție absolută, compusă special pentru acest proiect de Ulpiu Vlad.
Evenimentul inaugural are loc astăzi, 3 iunie 2025, de la ora 19:30, la Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu și va continua până pe 26 iunie 2025, cu recitaluri în alte patru orașe.