Arhivă : Agenda de concert Înapoi

Universul Enescu și Eminesciana 2.0

Publicat: marți, 27 Mai 2025 , ora 15.08
70 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Enescu, comemorați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga în cadrul unui turneu național de 5 recitaluri camerale organizat cu susținerea Institutului Cultural Român.

 

Între 3 și 26 iunie 2025, cinci orașe din România vor găzdui o serie de recitaluri dedicate personalității lui George Enescu, în cadrul cărora violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor oferi publicului o viziune inedită asupra felului în care marele compozitor a fost și este perceput de lumea muzicală românească.

 

Pornind de la uriașa influență pe care geniul lui Enescu a avut-o și continuă să o exercite asupra evoluției muzicii românești și a contextului mondial în care aceasta se dezvoltă, cei doi interpreți propun prezentarea alternativă, în cadrul aceluiași program, a unor creații semnate de George Enescu alături de creații dedicate lui de către compozitori români, de lucrări care au fost compuse în contexte istorice sau stilistice generate de personalitatea marelui compozitor sau care fac parte din școala românească de compoziție dezvoltată din tradiția enesciană.

În virtutea acestei viziuni, au fost integrate în repertoriu, alături creații enesciene, pagini aparținând compozitorilor Constantin C. Nottara, Remus Georgescu, Adrian Iorgulescu, Dan Dediu precum și o lucrare în primă audiție compusă cu prilejul acestui proiect și dedicată violonistei Diana Jipa de către compozitorul Ulpiu Vlad.

Se conturează astfel universul creator în care s-a dezvoltat și a activat marele muzician precum și cel pe care l-a generat prin opera sa, felul în care a fost văzut de contemporani și prețuirea de care s-a bucurat în rândul acestora și al celor ce i-au urmat, toate aceste aspecte fiind prezentate nu documentar ci prin muzică vie, într-un spațiu de creație ce se poate defini drept "UNIVERSUL ENESCU".

Programul turneului susținut de cei doi interpreți se va desfășura după următorul calendar:

1. Marți, 3 iunie 2025, ora 19:30 - Sibiu, Sala Oglinzilor a Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu;

2. Mercuri, 18 iunie 2025, ora 19:00 - București, Sediul Institutului Cultural Român;

3. Joi, 19 iunie 2025, ora 18:00 - Giurgiu, Ateneul "Nicolae Bălănescu;

4. Marți, 24 iunie 2025, ora 19:00 - Deva, Teatrul de Artă;

5. Joi, 26 iunie 2025, ora 19:00 - Râmnicu Vâlcea, Sala de concerte a Filarmonicii "Ion Dumitrescu".

 

Alături de susținerea Institutului Cultural Român, turneul se bucură de valorosul sprijin al Societății Române de Radiodifuziune prin Postul Radio România Muzical, al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și de parteneriatul instituțiilor implicate în organizarea evenimentelor: Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu, Centrul Cultural "Ion Vinea" Giurgiu, Teatrul de Artă Deva și Filarmonica "Ion Duimtrescu" din Râmnicu Vâlcea.

 

EMINESCIANA 2.0

175 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, celebrați de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga printr-o serie de 14 spectacole multimedia realizate după un concept original, în cadrul unui turneu național organizat cu susținerea Ministerului Culturii.

Între 9 mai și 13 iunie 2025, violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor oferi publicului din 14 orașe din România ocazia de se bucura de experiența inedită a unei producții multimedia realizată după un concept prezentat în premieră în România și dedicat liricii eminesciene și universalității culturii române. Formatul acestor spectacole se bazează pe proiecția unei serii de 6 videoclipuri realizate de cei doi muzicieni în anul 2021 alături de mari nume ale scenei dramatice românești: MAIA MORGENSTERN, GHEORGHE VISU, CRISTINA DELEANU, EUGEN CRISTEA, SIMONA VINTILĂ, cărora li se adaugă îndrăgitul producător de televiziune britanic CHARLIE OTTLEY.

Materialele video prezentate cuprind, într-o fascinantă și foarte originală punere în imagine semnată de regizoarea ANCA COLȚEANU, poeme eminesciene celebre, recitate fiecare într-o altă limbă și filmate împreună cu cei doi muzicieni în cadre diverse, impresionante, de la pădurile înzăpezite ale Bucegilor la câmpiile aurii din Bărăgan și palatele Bucureștiului, însoțite de efecte speciale și, desigur, punând în lumină imensa valoare dramatică a recitatorilor.

Aceste materiale video vor fi proiectate în alternanță cu intepretări LIVE ale celor doi artiști care vor prelua temele muzicale din clipuri pentru a le continua într-o evoluție sonoră inedită, urmând o traiectorie dramatică bine stabilită și deosebit de complexă, trasată de conținutul și expresia capodoperelor eminesciene, pentru a se întoarce apoi în cardul vizual virtual al unui nou poem.

De-a lungul acestei călătorii între imagini și muzică, pubilcul va putea asculta cunoscutele poeme "La steaua", "O, rămâi", "Trecut-au anii", "Ce te legeni" sau "Ce-ți doresc eu ție?" în variantele lor din limbile ebraică, franceză, engleză sau germană, însoțite de pagini muzicale semnate de compozitori români ce împart în bună măsură aceeași infuență culturală ca traducerile prezentate: Hilda Jerea, Walter Klepper, George Enescu, Alfonso Castaldi, Liana Alexandra.

Astfel, sub o denumire sugestivă pentru îmbinarea dintre elemnetele culturale autentice și perspectiva modernă, Diana Jipa și Ștefan Doniga promit o experiență unică, deosebit de complexă, adaptată cerințelor publicului actual și dedicată, ca toate celelalte concepte semnate de cei doi muzicieni, promovării valorilor culturii române.

Programul turneului EMINESCIANA 2.0 este următorul:

1. 09.05.2025 - Zalău, Sala Prefecturii;

2. 19.05.2025 - Botoșani, Teatrul "Mihai Eminescu";

3. 20.05.2025 - Ipotești, Memorialul MIHAI EMINESCU;

4. 21.05.2025 - Dumbrăveni, jud. Suceava - Centrul Cultural "Eugen Simion";

5. 22.05.2025 - Fălticeni, jud. Suceava - Teatrul Dramatic "Gr. V. Birlic";

6. 23.05.2025 - Piatra Neamț, Sala "Calistrat Hogaș" a Consiliului Județean Neamț;

7. 25.05.2025 - Focșani, Teatrul "Maior Gheorghe Pastia" al Municipiului Focșani;

8. 26.05.2025 - Brăila, Casa Tineretului;

9. 28.05.2025 - ora 18:00, Tecuci, Ateneul Tecuci;

10. 06.06.2025 - ora 19:00, Pitești, Centrul multifuncțional al Filarmonicii;

11. 09.06.2025 - ora 18:00, Slobozia, Sala "Europa";

12. 10.06.2025 - ora 18:00, Giurgiu, Ateneul "Nicolae Bălănescu";

13. 11.06.2025- ora 13:00, Breaza, Colegiul Național Militar "Dimitrie Cantemir";

14. 13.06.2025 - ora 17:30, Buzău, Sala de spectacole a Teatrului "George Ciprian".