Christoph Ehrenfellner, muzician născut în 1975 la Salzburg, este Compozitorul anului 2025 la Premiile ICMA. Ursula Magnes, reprezentantă a Radio Klassik Stephansdom din juriul ICMA, i-a adresat câteva întrebări.

Care a fost prima ta compoziție?

Prima a fost "Amores", poemele de dragoste ale lui Ovidiu pentru cvartet de coarde și voce. Am cântat chiar eu premiera în 2005, improvizând spontan și pictându-mi propriul decor de scenă. Mama stătea la maneta de lumini pe vremea aceea, deci pot spune ca am pus în scenă o reprezentație completă. Publicul era încântat. Prima mea reprezentație care s-a dovedit a fi un succes pentru a intra în lumea creațiilor!

Ai cumva o latură umanistă?

Da, există un umanist în mine, unul destul de hotărât. Un adevărat filantropist și iubitor de artă! Latina juca un rol foarte important în liceul meu catolic privat care m-a pasionat. Referințele antichității și Renașterii sunt surse foarte importante pentru mine. Poate suna nebunesc însă cred că sunt o dovadă vie că narațiunile secolului al XX-lea, cel puțin în ceea ce privește istoria artei și a muzicii, trebuie pur și simplu puse sub semnul întrebării și reconsiderate.

Ești cumva sceptic în ceea ce privește 'noua poliție a muzicii'?

Am început în corul bisericii mamei mele in Hennndorf am Wallersee din Salzburg - la vârsta de 5 ani, la înmormântări și nunți. Am continuat cu Corul de băieți din Viena, apoi Opera de stat din Viena cu Plácido Domingo și Luciano Pavarotti în cele mai minunate și glorioase vremuri. Ca un muzician matur, la un moment dat am pășit în latura creativă, adică în scris. Această diferență în biografia mea m-a predestinat automat să fiu un constructor de punți între lumea tradițională și avangardă. Acum, desigur, este ciudat să spui așa ceva în 2025, când exista o avangardă de peste 100 de ani care încă se consideră avangardă. Și te întrebi, oare când s-a produs această separare? Și mai sunt și rebelii aceștia sălbatici care au stricat ceva, au trebuit să inventeze ceva nou și așa mai departe. Nu este vorba de ideologie, ci despre eficiență. Și nu am reușit să mă desprind de acest punct de separație ideologică cu tonalitatea, să gândesc și să încerc din nou. Cu siguranță, nu am ajuns la sfârșit. Aceasta este călătoria mea. Și acesta este, de asemenea, unul dintre credințele mele cu adevărat cristalizate, unde muzica este acolo pentru a conforta, a ridica, a aduna, a aduce bucurie și putere. Sunt absolut convins că muzica este esențială pentru acest lucru.

Desigur, asta sună precum "o muzică sănătoasă"…

Pur și simplu cred că suntem cu un capitol mai departe în istoria omenirii și a artei. Majoritatea dintre noi avem un job normal, un venit regulat și asigurări de sănătate și pensie. Prin urmare, nu cred că sunt fericiți, că toate problemele lor sunt rezolvate, că nu au nevoie de comfort, fericire sau inspirație. Ba dimpotrivă! În societățile noastre saturate, este și mai important să umpli cu adevărat seceta sufletului cu apă proaspătă. Dacă te întrebi cum funcționează muzica și ce este apa? Și pot defini asta destul de precis și corect. După 30 de ani pe scenă și cu întreaga istorie a muzicii în degete și în voce, știu destul de bine ce este apa și ce este praful.

Ce face muzica ta specială? Poți să o pui în cuvinte?

Acum câțiva ani, am spus dintr-o clipită că sunt un clasicist în muzica modernă. Accent pe "în"! Poți simți de unde vine acest lucru în fiecare măsură a muzicii mele. Ea vrea această origine și iubește tradiția. Nu există absolut niciun motiv să ataci această tradiție în vreun fel, pentru că, pentru mine, tradiția în sine este ceva incredibil de pozitiv. Dar într-un mediu în care este vândută ca fiind nouă, tot timpul, ceea ce de fapt a fost repetat de 100 de ani, cineva ca mine este un rebel. Nu ajută dacă am un Ferrari, ca Filarmonica din Viena în garajul meu de orchestră, și spun că acum cred că e grozav, toți o să conducem înapoi, pentru că am condus suficient înainte. Asta am trăit eu ca muzician timp de 30 de ani și ofer alternative reale la asta.

Te vezi în aceeași tradiție precum Alban Berg?

Foarte mult. Atât de mult încât văd a patra mea operă 'Karl și Anna" op. 48, care a avut premiera la Mainfranken Theater Würzburg în aprilie 2024, ca pe un fel de - ei bine, am fost pur și simplu inspirit de Wozzeck. Nu că aș fi copiat ceva din ea, dar am această manieră de a lucra și de a gândi seriatistic, adică cu serii, dar cu o liberate și senzualitate a sunetului care sunt absolut orientate spre eficiență, spre a avea un efect muzical-teatral. Folosesc tot ce s-a dovedit a fi util în cultura operei de casă. Tehnica leitmotivelor lui Wagner, serialismul, poeziea liberă a lui Alban Berg. Continui să construiesc cu ea și să o fac a mea. Deci, de ce n-aș folosi-o? Astfel încât să pot oferi publicului meu o plăcere adâncă.

Asta înseamnă că nu ai compus niciodată în viața ta piese pentru sertar?

Niciodată. Fiecare piesă este comandată. Prima a fost comandată chiar de mine. Dar aceea a fost singura. În rest, celelalte sunt comenzi.

Ai făcut lecții de compoziție clasică?

Am fost la cursul Profesorului Christian Minkowitsch la Conservatorul din Viena, când deja scrisesem prima mea operă. Și-a pus mâinile în cap și a spus «Pentru numele lui Dumnezeu, este în măsura de trei-patru. Cred că glumești. » I-am răspuns, sunt cât se poate de serios. Și vei vedea - opera mea op. 7, Mae Mona, a fost primul meu mare succes operatic. Patru ziare diferite au numit-o o senzație și așa a continuat. Al doilea meu succes a fost, de asemenea, un mare succes operatic, la fel ca și al treilea și al patrulea. Deci, ce să spun? Sunt deja pe drumul cel bun. Răspunsul arată asta.

Muzică corectă și greșită…

Asta este ceva foarte dificil când vine vorba de artă. Din experiențele mele ca și cântăreț, violinist și dirijor, a trebuit să îmi găsesc calea. Și din fericire, această cale m-a condus spre compoziție. În legătură cu muzica mea: când alegi o temă, aceasta are consecințe. Anumite tematici sunt potrivite pentru așa ceva, altele pentru altceva. Dacă urmezi un drum fatal cu o temă, poate vei avea nevoie de ea sau vei avea energia să lovești zidul. Alte lucruri le lași într-o grădină de trandafiri pentru tine.

Unde îți vezi în prezent catalogul de lucrări muzicale?

În prezent lucrez la opusul meu 63 pentru Gala ICMA în Düsseldorf. Am scris 62 de lucrări, unele dintre ele sunt foarte extinse, patru opere, trei simfonii, un balet, trei cvartete de coarde, muzică de cameră, muzică de teatru, tot felul de lucruri. Și am adoptat întotdeauna o abordare foarte clasică. Un cuvânt a devenit esența pentru mine: Eficiența. Așadar, atâta timp cât stăm într-o sală de concert clasică și avem un ansamblu clasic care să ne servească, totul se rezumă la o poveste clasică. Pentru că există un public acolo, care plătește un bilet de intrare și are o oră și jumătate în care să asculte ceva. Plătesc pentru asta. Da, dacă nu spun nimic în acea oră și jumătate sau spun ceva ce nu înțeleg sau nu pot înțelege, ce obțin din asta? Așadar, am devenit foarte strict în viața mea de muzician, să spun, uite, acesta este cadrul. Când fac combinații de sunete, nu am nevoie ca muzicieni din Filarmonica din Viena să fie acolo, care și-au dedicat toată viața pentru a scoate un sunet frumos dintr-o vioară, pentru că pot explica cuiva în 20 de minute cum să scoată un astfel de sunet dintr-o vioară. Nu este vorba doar despre ceea ce s-a cristalizat tradițional ca fiind bun, frumos și adevărat.

Unde te pot plasa artistic?

Nu știu, sunt foarte puține cuvinte pentru aceasta. Prințul iubitor de muzică Paul Esterházy l-a pus pe Joseph Haydn să îi cânte în fiecare seară. Nu îi putea improviza ceva și să îi spună că asta era arta acum. Trebuia să sune bine. Nu vreau să-l scot în evidență pe Paul Esterházy ca autoritatea pentru toată arta, dar așa mergeau lucrurile timp de secole. Pur și simplu nu a fost superfluu pentru noi să avem orchestre simfonice. Nu a fost superfluu pentru noi să avem teatre de operă. Nu a fost superfluu pentru noi să interpretăm Beethoven. Aș spune, din foarte bune motive.

Juriul ICMA te-a numit «Compozitorul anului». O să-ți dirijezi singur lucrarea la gala din 19 martie la Tonhalle în Düsseldorf. La ce ne putem aștepta?

Am numit piesa Wiener Blut 200. Este un fel de îmbrățișare către Johann Strauss pentru a-i sărbători cei 200 de ani în 2025. Îmi place să aduc trandafiri din Viena când mă duc în altă parte. Pentru că văd că nimeni nu face asta. Una din lucrările mele cheie este Ravel's La Valse - Apoteoza valsului vienez, așa-zicând, și în același timp căderea și cântecul său de lebădă. Aceasta va fi un buchet de trandafiri din Viena, o piesă de bravură inspirată de La Valse a lui Ravel. Düsseldorfer Symphoniker vor putea să își expună întreaga gamă de culori.

Cât de ocupată îți este agenda?

Nu sunt ocupat în totalitate până în 2030, dar este foarte interesant că în aproape 20 de ani am călătorit în calitate de compozitor, și nu a existat o săptămână în care să nu am comenzi sau de lucru. Un an mai târziu, parcă nu știu ce să fac mai întâi. Și este atât un sentiment bun, cât și o invitație de a continua pe acest drum.

De la compozitor la violonist: cu ce muzicieni din trecut ți-ar plăcea să interpretezi cvartete de coarde?

Aș da atât de mult să fi putut cânta măcar o dată cu David Oistrah. Sunetul său la vioară este unul dintre cele mai încântătoare și mari lucruri pentru mine. Mi-ar fi plăcut să cânt cu Jacques Thibaud. Cred că ar fi fost un muzician cu care aș fi putut împărtăși multe. Mi-ar fi plăcut să fiu pe podium alături de Sándor Végh, al cărui nepot sunt prin profesorul meu de vioară, Gerhard Schulz. E mai greu cu viola. Probabil cu Paul Hindemith. Ar fi fost incredibil de fascinant pentru mine. Probabil am fi fost o echipă sălbatică.