Sabin Păutza este un nume cu rezonanță al muzicii contemporane românești, totodată compozitor și dirijor cu frumoasă anvergură internațională. În ambele ipostaze a fost prezent pe cele mai prestigioase podiumuri de concert din lume - de la "Carnegie Hall" din New York la "Santa Cecilia" din Roma, de la "Chopin" din Varșovia la Filarmonica din Sydney. Artist complet, Păutza s-a remarcat nu doar ca un compozitor inovator și dirijor de excepție, ci și ca un profesor universitar dedicat. Talentul și contribuția sa remarcabilă în lumea muzicii au fost recunoscute în 1995 prin acordarea titlului onorific de doctor de către Institutul pentru Cercetări Aplicate din Londra. Printre profesorii săi de la Conservatorul bucureștean s-a numărat Marin Constantin, de care l-a legat o durabilă și consistentă relație de colaborare și de prietenie.

Cum l-ați întâlnit pe Marin Constantin?

Acum mai bine de 60 de ani am avut norocul să avem niște profesori extraordinari la Conservator. Pe atunci se numea Conservatorul "Ciprian Porumbescu" București. Aș aminti doar câțiva dintre marii profesori ai noștri: Florica Musicescu, Mihail Jora, Dumitru Botez și Victor Giuleanu au fost pe rând rectori, Tudor Ciortea, Marțian Negrea - care a venit de la Cluj și cu care eu am făcut compoziție. Au fost mari profesori, dar niciunul nu a fost comparabil cu ceea ce a însemnat pentru noi maestrul Marin Constantin, pentru că era mai mult decât un profesor, mai mult decât un muzician. Era în stare să scoată din tine ce aveai cel mai bun, fără să știi, fără să îți dai seama. Erau repetițiile la "Madrigal" în care el se transforma într-un magician, nu mai era un muzician sau un dirijor sau un profesor.

Ați prins, așadar, momentul înființării Corului "Madrigal"?

În 1963 eu aveam 20 de ani. Atunci s-a înființat corul "Madrigal" și eu am fost de față, dar nu m-a mai lăsat să cânt în cor, eu cântând până atunci cu el, pentru că nu aveam vocea pe care o aveau madrigaliștii bărbați, care erau mai în vârstă și cu experiență. Însă m-a luat lângă el și de la vârsta aceea eu am fost un fel de asistent al lui, numai că a venit maestrul Achim Stoia, care era rectorul Conservatorului din Iași şi în comisia de repartiție, el cunoscându-mă destul de bine. A ieșit din comisie spunându-mi că are un post, dar nu de asistent, ci un post de profesor la Conservatorul nou reînființat de la Iași. Pur și simplu nu am putut să rezist acestei tentații, pentru că deveneam la Iași, la 22 de ani, profesor, nu am fost asistentul nimănui. Predam, a trebuit să îmi scriu cursul meu de armonie. Predam, făceam și cursurile și seminariile.

Care a fost reacția lui Marin Constantin?

Nu s-a supărat pe mine, dimpotrivă, am rămas mai departe colaborator. Când pleca pentru o săptămână - două, pe mine mă invita să îi țin locul la "Madrigal", deși avea doi asistenți foarte buni, Fănică Pruteanu și Veronica Leca Bojescu. Ea lucra cu fetele, Fănică Pruteanu - cu bărbații. Totuși, pe mine mă chema să îi țin locul, și o dată mi-a spus să aduc și o lucrare pe care să o lucrez în timp ce el este plecat. A fost "Ofranda copiilor lumii", care a luat cel mai mare premiu în România, Premiul "George Enescu" al Academiei și care a devenit, după aceea, o lucrare cântată zeci de ani de corul "Madrigal". Mai mult decât atât, în 2013, când s-au împlinit 50 de ani de când s-a înființat corul "Madrigal", el nu mai era și atunci am fost invitat împreună cu Veronica Bojescu să facem concertul de aniversare al "Madrigalului".

Ce simțiți că îi datorați maestrului Marin Constantin?

Am spus-o de mai multe ori, nu o să pot niciodată să îi mulțumesc pentru ce a făcut pentru mine. A fost mai mult decât un profesor sau un dirijor. A fost ca un părinte, mi-a ghidat drumul spre ce am făcut după aceea și lui îi datorez tot ce am făcut. Cu mare plăcere pot să vă spun aceste lucruri acum, când aniversăm o dată importantă.