Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Corul „Madrigal” aduce magia Crăciunului în Aula Magna a Universității Politehnice din București

Publicat: miercuri, 18 Decembrie 2024 , ora 0.00

Corul Național de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" dirijat de Anna Ungureanu prezintă concertul extraordinar "Madrigal Christmas Mood", o sărbătoare muzicală dedicată apropiatei mari sărbători a sfârșitului de an.

Evenimentul aduce în atenția publicului cele mai cunoscute colinde internaționale și lucrări de muzică sacră, precum "Joy to the World" sau "Adeste fideles," dar și o serie de adaptări ale unor celebre lucrări de Crăciun, îmbogățite cu influențe din jazz, precum "Jingle Bells" sau "White Christmas".

Alături de Corul Madrigal, pe scenă vor urca și copii din corurile "Cantus Mundi".

Conceptul este semnat de Emil Pantelimon, regia sunetului de Gabriel Scîrlet, iar acompaniamentul la pian va fi asigurat de către Abel Corban.

Concertul are loc în Aula Magna a Universității Politehnice din București, începând cu ora 19:00. Biletele sunt deja epuizate.

Ioana Țintea