Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Lansarea albumului „Algo-Ritm” la Târgul de carte „Gaudeamus”
Publicat: vineri, 6 Decembrie
2024
, ora 0.00
Astăzi, 6 decembrie 2024, la ora 17:00, Editura "Casa Radio" invită publicul la lansarea albumului "Mădălina Pașol - Algo-Ritm", ce va avea loc la Standul Radio România din cadrul Târgului "Gaudeamus".
Pianista Mădălina Pașol și redactorul muzical Tiberiu Comandașu vor prezenta acest proiect inedit, realizat în Studioul "Mihail Jora" al Radiodifuziunii Române în 2022. Compact-discul cuprinde pagini pianistice semnate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Jean-Philippe Rameau, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven sau Robert Schumann.
Evenimentul include și un recital susținut de muziciană, care va oferi autografe pe albumul disponibil la stand.