Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti
Înapoi
Mâine începe Festivalul Internațional "Vară Magică", ediția a XIII-a
Publicat: marți, 2 Iulie
2024
, ora 0.00
Mâine, 3 iulie 2024, la Ateneul Român din București are loc deschiderea ediției cu numărul XIII a Festivalului Internațional "Vară Magică". Evoluează Croitoru String Virtuosi Orchestra, din care fac parte violoniștii Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Eva Croitoru-Păucă, Iulian Băluțel și Paul Răducanu.
Concertul se derulează sub titlul "Generații", iar muzicienii vor cânta pe instrumente care au aparținut compozitorului George Enescu și care se află, în prezent, în administrarea Muzeului Național "George Enescu".
Programul reunește lucrări semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Antonio Vivaldi și Johann Sebastian Bach, între altele.
Ora de începere este 19:30.