Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Musicalul „Matilda" și „Bubu și Anotimpurile” azi, la Opera Comică pentru Copii

Publicat: vineri, 31 Mai 2024 , ora 0.00

În programul Operei Comice pentru Copii din Capitală sunt prezente astăzi, 31 mai 2024, două spectacole.

De la ora 18:30, în Sala mare a instituției va fi prezentat musicalul "Matilda" de Tim Minchin, inspirat de romanul pentru copii al scriitorului britanic Roald Dahl. Spectacolul, în regia semnată de Emil Pantelimon, spune povestea extraordinară a unei fetițe care îndrăznește să se revolte, schimbându-și astfel destinul. În distribuție: soliștii instituției bucureștene, dar și copii pregătiți în cadrul programului "School of Musical", derulat de Opera Comică pentru Copii.

Iar de la orele 17:00 și respectiv, 18:30, cei mici cu vârsta de până la 3 ani sunt așteptați în Sala UnderGrant a instituției pentru a urmări spectacolul "Bubu și Anotimpurile".

Ioana Țintea